Cele mai noi producţii și filme premiate la festivaluri internaţionale, prezentate la Zilele Filmului Maghiar la Braşov

Data:

Cele mai noi producții din cinematografia maghiară, filme premiate la festivaluri internaționale și comedii de succes se află în programul celei de-a 4-a ediție a Zilelor Filmului Maghiar la Brașov, ce se va desfășura între 21-23 martie 2025.

Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, în colaborare cu Asociația Culturală Secvențe și Egyesulet a Barcasagi Magyarsagert (Asociația pentru Maghiarii din Țara Bârsei) organizează în 2025 pentru a patra oară Zilele Filmului Maghiar în orașul de sub Tâmpa.

În programul Zilelor Filmului Maghiar la Brașov vor fi proiectate cele mai de succes filme maghiare din 2024:

● documentarul de animație al lui Csaki Laszlo Blue Pelikan (Kek Pelikan), care în 2024, la Festivalul Internațional de Filme de Animație Animest din București, a câștigat două premii, Cel mai bun film de lungmetraj și Premiul juriului adolescenților.

● regizat de Szimler Balint, Punctul negru (Fekete pont), care anul trecut la festivalul de la Locarno, unde a avut premiera mondială, a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor, iar actrița Meszoly Anna, care joacă rolul principal din film, a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.

● drama regizată de Fesos Andras, Cădere liberă (Magasmentes), al cărui protagonist este bine-cunoscutul actor român, Bogdan Dumitrache.

Programul va cuprinde comedii, precum:

● cel mai nou film al regizorului Vekes Csaba, Ricoșeu (Lepattano), în care îl veți putea vedea într-un rol secundar pe actorul Patrick Duffy (cunoscut telespectatorilor din România pentru rolul său Bobby Ewing din serialul Dallas).

● filmul lui Fazakas Peter, intitulată Diseară vom ucide (Ma este gyilkolunk) în care joacă generația de aur a actorilor maghiari din prezent.

● comedia de familie în regia lui Lakos Nora, Am scris întâmplător o carte (Veletlenul irtam egy konyvet), care și în momentul de față rulează cu succes în cinematografele din Ungaria și care la festivalul internațional de film din Estonia, Tallinn Black Nights, a câștigat Premiul pentru cel mai bun film. Filmul va rula la Zilele Filmului Maghiar din Brașov în avanpremieră în România.

Pentru copii organizatorii au pregătit animația cu păpuși Aventurile Veveriței Mishi (Misi Mokus kalandjai) în regia lui Foky Otto.

Programul Zilelor Filmului Maghiar la Brașov va fi completat de o lansare de carte despre cineastul Janovics Jeno, în prezența lui Zagoni Balint, președintele Asociației Filmtett de la Cluj. După discuția despre volumul dedicat operei lui Janovics Jeno‘ va fi proiectat reconstrucția de 24 de minute, în imagini mișcătoare, a primului film turnat în studiourile de la Cluj, sub îndrumarea lui Janovics Jeno‘ în 1913, Mânzul Șarg (Sarga csiko).

Citește și: Francofonia, celebrată prin filmul libanez „Costa Brava, Lebanon”, la Muzeul Țăranului

Program:

21 martie, vineri:

18.00: Csaki Laszlo: Blue Pelikan (2024, documentar, animație, 80′)

20.00: Szimler Balint: Punctul negru (2024, dramă, 119′)

22 martie, sâmbătă:

12.00: Foky Otto: Aventurile Veveriței Mishi (1982, animație cu păpuși, 75′, restaurat digital)

18.00: Fesos Andras: Cădere liberă (2023, dramă, 110′)

20.00: Vekes Csaba: Ricoșeu (2024, vigjatek, 102′)

23 martie, duminică:

16.00: Prezentare de carte: (ed.) Kollarik Tamas – Zagoni Balint: Janovics Jeno (Budapesta, Editura Film Hungary, 2022)

film: Zagoni Balint: Mânzul șarg – povestea primului film maghiar de succes (2024, reconstrucție în imagini mișcătoare, 24′)

18.00: Lakos Nora: Am scris întâmplător o carte (2024, comedie, 101′)

20.00: Fazakas Peter: Diseară vom ucide (2024, polițist, comedie, 90′)

Proiecțiile vor avea loc la Centrul Cultural Apollonia, Cinematograful Modern (Brașov, Bd. Grivitei nr. 65).

Filmele vor fi subtitrate în limba română.

Intrarea la proiecții este liberă cu înregistrare în prealabil la adresa de mail: brassoimagyarfilmnapok@gmail.com.

Citește și: Scrisoare către tata – un spectacol care te lasă fără aer

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Institutul Liszt București / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related

Teatru – TNB: „Secundar” și „Iată-ne aici!”

Doar întâmplarea a făcut să ajung în aceeași săptămână...

Francofonia, celebrată prin filmul libanez „Costa Brava, Lebanon”, la Muzeul Țăranului 

Francofonia reprezintă nu doar o comunitate lingvistică, ci și...

Scrisoare către tata – un spectacol care te lasă fără aer 

Cât de mult influențează părinții destinul unui om? Cât...