marți, 18 ianuarie 2022
AcasăNewsletterCentre de vaccinare deschise astăzi la două universități de stat din Iași

Centre de vaccinare deschise astăzi la două universități de stat din Iași

Două centre de vaccinare sunt funcționale începând de astăzi, 15 februarie, la două universități de stat din Iași, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV). Aici vor putea fi imunizate persoanele din etapa I și II care se vor programa, centrele fiind deschise zilnic, de luni până duminică, în intervalul 8.00 – 20.000.

La UMF Iași centrul care este amenajat în cadrul Institutului de Anatomie poate asigura vaccinarea a 60 de persoane pe zi, personalul care se ocupă de acest proces fiind format din medici, asistenți medicali și personal administrativ al universității.

La USMAV Iași, centrul a fost amenajat în cel mai nou cămin al universității, aici fiind organizate spații pentru pregătirea momentului vaccinării, imunizarea propriu-zisă și supravegherea post-vaccinare pentru a vedea dacă apar reacții adverse și pentru a oferi tratament suplimentar. Acordul din partea Direcției de Sănătate Publică Iași a fost obținut încă de săptămâna trecută, iar în prima zi aici deja au fost înscrise 110 persoane.

Ne bucurăm că am putut veni în ajutorul comunității ieșene cu acest nou Centru de vaccinare și credem că promovarea ideii de a te vaccina pentru a îți salva viața intră și în atribuțiile unei universități responsabile, așa cum suntem noi. Ne dorim să informăm comunitatea printr-un exemplu, că putem asigura și noi un suport instituțional, nu numai pentru cadrele didactice și personalul didactic și nedidactic din universitate, dar și pentru ceilalți membri ai comunității ieșene”, a declarat prof. univ. dr. Liviu Miron, prorectorul cu cercetarea științifică și relațiile internaționale a USAMV Iași.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE