Cererea de plată 3 din PNNR. De câte ori a fost depusă de Ciolacu

Data:

spot_img

„Vă dau o veste bună – vineri vom depune cererea de plată numărul 3”. Așa a glăsuit Ciolacu pe morgă, „ca şi prim-ministru”.

Cererea 3 a fost depusă de premierul vorbelor de atât de multe ori, că merită doar aceasta un raport special până o să ieșim cu raportul de monitorizare periodic pentru țintele și jaloanele din T3 și T4 din 2023, adică cele aferente Cererii 5 de plată (da, Cererea 5, atât de întârziați suntem), din care n-are rost să vă dau spoiler alert, că oricum vă dați și singuri seama cât de avansat e stadiul.

Opriți-l pe Ciolacu! Am pierdut șirul depunerilor pentru Cererea de plată 3 din PNNR

Iată cum au stat lucrurile:

Conform calendarului cererilor de plată prevăzut în PNRR, cererea de plată numărul 3 trebuia depusă în luna martie. Iar acum, în decembrie, un guvern al faptelor și nu al vorbelor ca ăsta trebuia să anunțe că au fost aprobate încă 2,7 miliarde de euro pentru Cererea de plată 4.

Însă pe 22 martie 2023, Boloș, care și-a mutat obiceiurile mitomane la Finanțe (păzea că vine cu legea bugetului de stat pe 2024, la care cică a pierdut 2 zile și nopți; exact, a pierdut în loc să muncească și să iasă ceva bun, corect și real) mută termenul de depunere în iunie.

„Eu ştiu un singur lucru: avem un termen fixat de prim-ministrul României. Acest termen este luna iunie 2023 şi ne vom ţine de el.”

Când să se termine luna iunie, pe 28 (între timp se realizase și rotativa), Ciolacu anunță și el alt termen: „Vom depune cererea numărul trei până la 1 septembrie”.

Doar că pe 1 septembrie, întrebat dacă România va depune măcar până la sfârşitul lui octombrie cererea de plată numărul 3, Ciolacu a spus: „Sunt ferm convins că vom depune mult mai devreme toată această renegociere” (n.n. pentru că n-a fost depusă la termen, în martie, era acum la pachet cu renegocierea PNRR).

Citește și: Derapajul antisemit al lui Dan Culcer nu este un accident. Ce scrie în „Certitudinea”

Pe 26 octombrie, aflat la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu, om de cuvânt (apropo cred că asta a priceput el la faza cu „vorbe nu fapte” de la învestire) nu ne-a luat prin surprindere declarând că „până în 1 noiembrie (se va depune cererea de plată numărul 3). E aproape finalizată.

A fost şi domnul ministru Burduja două zile la Bruxelles, la dânsul mai erau nişte restanţe de la fostul ministru al Energiei, celebrul ministru al Energiei dinainte. Sperăm să le finalizăm”.

Fiind la Briusel era tot așa de important ca ieri, ba chiar și mai important pentru că era la o întâlnire în marjă (dacă nu știți ce e cu marja asta, ei bine, când vrei să fii ăla de la tine din sat cel mai tare din țară și al doilea pe județ, nu spui că ești la o ședință la care se discută despre bla-bla, ci ești într-un loc unde au loc discuții în marja bla-bla).

Decât că pe 2 noiembrie după ședința de guvern Ciolacu mestecă, iar cuvinte puse de consilieri în discursul de premier gen cum că „ne concentrăm în continuare serios asupra a ceea ce avem de făcut pentru depunerea cererii de plată numărul 3 (…); îndeplinirea jaloanelor PNRR nu este opțională pentru niciun minister.

Sunt câteva jaloane restante și vreau să rămânem după ședința de guvern pentru a discuta fiecare jalon în detaliu. Trebuie să finalizăm cererea de plată numărul 3 și să o trimitem la Comisie. Știm foarte bine ce nevoie are România de acești bani”.

Și-au rămas după ședință și concentrați atât de tare că nu și-a dat seama că a mai trecut o lună și ceva până ieri dimineață, 11 decembrie, când a anunțat pentru vineri, practic a 7-a depunere pentru Cererea de plată 3 din PNNR. Cred că a fost de la detaliile prea multe.

Un fel de croitorașul cel viteaz, doar că „eroul” aici e un covrigar din Buzău.

Dar să zicem că o depune în sfîrșit vineri. Ce se întâmplă mai departe?

Urmează evaluarea Comisiei Europene, iar din experiențele anterioare de la Cererile 1 și 2 ne așteptăm la multe luni de „clarificări normale” (vă mai amintiți desigur asigurările date de Boloș că totul era așa de conform că rezultatele evaluărilor au durat mult mai mult decât media de 2 luni prevăzută de Regulamentul PNRR. Cererea 1 a fost plătită cu 3 luni întîrziere, în timp ce Cererea de plată 2, cu 10 luni întîrziere).

Vom vedea când va finaliza Comisia Europeană evaluarea și pe această cerere, dacă se va lăsa păcălită cu pensiile speciale care nu doar că nu au fost eliminate sau aliniate la principiul contributivității, ba s-au mai adăugat și altele.

În rest, rămâne cum am avertizat încă de anul trecut pe vremea asta, că anul acesta nu am luat nici un euro din cele 5,5 miliarde pe care trebuia să le luăm din cele două cereri, 3 și 4 pentru anul 2023.

Iar pentru la anul nu ne rămâne decât să sperăm pentru 2025 într-un Guvern responsabil, care va guverna pentru România și pentru români și va reuși să recupereze toate întârzierile, cel puțin în domeniul reformelor.

Pentru că și la investiții, deși în bugetul pe anul ăsta erau umflate din pix vreo 4 miliarde de euro, execuția bugetară e și aia, normal, tot vorbe goale – toată, adică cu tot cu 2022, e de vreo 700 de milioane de euro.

În curând, pe monitorpnrr.eu, raportul pentru cele 42 de ținte și jaloane din T3 și T4 2023 din care va afla și Guvernul care e stadiul lor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Arena PRESShub este un loc al dezbaterilor publice, în care lideri politici și personalități relevante își prezintă opiniile, ideile și poziționările față de teme fierbinți ale zilei.

Regulile Arena PRESShub sunt simple: invitații trebuie să respecte valorile democrației, să mențină un limbaj decent și fără atacuri la persoană, dezbaterile desfășurându-se exclusiv pe argumente. Opiniile sunt libere, dar trebuie susținute de fapte și date.

Marius Vasiliu este analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR.

spot_imgspot_img
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu este analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR
1 COMENTARIU
  1. Vă mulțumesc domnule Vasiliu,
    Informații pertinente. Dar aveați alte așteptări de la un om inadecvat total funcției pe care o deține. Eu, nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...