UPDATE 12.13: Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, la prânz, decretul de revocare a ministrului Justiției, Stelian Ion, în urma deciziei de miercuri seară a premierului Florin Cîțu. În același timp, Iohannis a semnat și decretul de numire în funcția de ministru interimar a lui Lucian Bode, titularul portofoliului de la Interne.
Știrea Inițială:
„Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează”, a precizat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Premierul Florin Cîțu a decis miercuri seara revocarea ministrului Justiției Stelian Ion, fapt care a generat o criză majoră în cadrul coaliției de guvernare.
„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat premierul.
În schimb, Stelian Ion a precizat că premierul nu are respect pentru lege, după ce acesta a anunțat că l-a revocat din funcție.
„Premierul Florin Cîţu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituţie. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare. În felul acesta Florin Cîţu şi-a semnat de fapt propria plecare din Guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîţu va pleca acasă.
Şantaj şi iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului Justiţiei să îţi dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriaşă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului.
Precizez încă o dată că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiţiei pentru obţinerea avizului. Povestea are şi un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!