VIDEO „Certitudinea Probabilităților”, documentarul care aduce o nouă perspectivă asupra regimului comunist

Raluca Durbacă, realizatoare de film documentar și critic de film, este absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, specializarea Comunicare politică (2006) și a Facultății de Film din cadrul UNATC București, specializarea Studii de film (2015).

A fost colaboratoare a revistei de cultură cinematografică Film Menu începând cu 2012 și critic invitat în cadrul Éducation à l’image, un program de educație cinematografică destinat elevilor de liceu, organizat de Festivalul Internațional de Film NexT în parteneriat cu Institutul Francez.

A publicat eseuri în volumele colective „Politicile filmului. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc contemporan” (editura Tact, 2014), coordonat de Andrei Gorzo și Andrei State și „Filmul tranziției. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc «nouăzecist»”, (editura Tact, 2017), coordonat de Andrei Gorzo și Gabriela Filippi.

Are peste 10 ani de experiență în producția de film și a colaborat cu diverse festivaluri de film din România în calitate de pre-selecționer sau critic invitat. „CERTITUDINEA PROBABILITĂȚILOR” este filmul său de debut.

Simona Preda: „Certitudinea probabilităților” – un film documentar interesant pe care l-ați regizat și care vine cu o nouă lupă asupra regimului comunist. Care este miza acestui film? Și, ulterior, de la ce a pornit și care este elementul său de noutate?

Raluca Durbacă: Nu știu dacă am avut neapărat o miză, mai degrabă o curiozitate personală. Mi-am dat seama că atunci când am discuții despre perioada comunistă, o perioadă de decenii întregi, referințele mele sunt la nivel macro, câteva evenimente, date istorice, câteva discursuri despre comunism, niște narative încălzite, reîncălzite, rediscutate…. și atunci am vrut să văd dacă pot să înțeleg ceva mai mult având nivel micro, adică uitându-mă într-o perioadă limitată de timp, adică într-un an de zile, în arhiva unei singure instituții, să văd ce pot să găsesc acolo, ce pot să explorez acolo, dacă toată discuția despre perioada respectivă poate fi mult mai nuanțată și poate fi mult mai complexă.

Cu gândul acesta am pornit. Și cu curiozitatea de a vedea foarte multe materiale din epocă, pentru că una este să citești, nu știu, cărți de istorie, să ai discuții, să cunoști oameni care au trăit în perioada respectivă și alta este să vezi imaginile.

Asta mi-am dorit cel mai mult – să văd cu ochii mei ce au filmat niște oameni în momentul respectiv și cum au ales să reprezinte perioada respectivă pe care mi-o propusesem să o cercetez.  În ceea ce privește noutatea acestui film, cred că noutatea stă în primul rând în materiale, pentru că nu cred că au mai fost vizionate de către publicul românesc de atunci.

Documentarul este alcătuit din materiale produse de studioul de film Alexandru Sahia în anul 1968, multe dintre ele sunt din jurnalele de activități săptămânale pe care studioul le producea, din scurt-metrajele documentar pe diverse tematici industriale, turistice, educative, industriale, de protecția muncii… și am avut la dispoziție o arhivă vastă produsă în acest studio din care eu am putut să îmi aleg materialele. Și multe dintre ele nu au mai fost văzute de atunci.

Mi se pare foarte interesant în primul rând să le scoți din arhivă și să le oferi publicului. Evident, eu mi-am făcut propria mea variantă montând aceste materiale, montajul e perspectiva pe care eu mi-am făcut-o în urma vizionărilor și în urma construcției acestui film. Cam aici s-ar situa.

Care a fost provocarea în momentul în care ați selectat tot acest material? Care a fost treaba cea mai grea, presupun că aveați foarte multe materiale – cum ați ales?

Cred că producția acelui an – 1968 – cuprindea peste 200 de scurt-metraje, iar în aceste scurt-metraje introduc toate materialele pe care le-am menționat mai devreme, inclusiv jurnalele de actualități. Cea mai mare provocare pentru mine personal încercând să realizez acest film documentar a fost să găsesc o structură.

Odată selectate toate aceste materiale, am vizionat la ANF toate materialele și am selectat o mare parte din ele, diversitatea lor e foarte mare, nu aveam cum să decid fragmențele atunci pe loc, voiam doar să îmi fac o imagine de ansamblu asupra materialelor, apoi ele au fost digitizate de către Arhiva Națională de Film.

Am făcut ulterior o a doua vizionare împreună cu Letiția Ștefănescu, ea a fost „monteoza” acestui film și împreună cu ea am pornit practic la drum în selectarea fragmentelor de material din care apoi am construit documentarul.

Le-am grupat în diverse categorii de la ce ne distra pe noi sau ce ni se părea simpatic sau inedit, la diverse categorii care aveau legătură cu industria, cu munca și relațiile de muncă sau defilările pe stadioane… apoi din acele categorii, cea mai mare problemă și cea mai mare provocare pentru noi două a fost să gândim o structură.

Puteam să mergem pe o variantă clasică în care să aranjăm materialele cronologic, pentru a da o imagine, să zicem, de ansamblu, să construim o imagine a lui 1968 condensând aceste fragmente, însă în cele din urmă am ales să structurăm filmul în alt fel, pe spații: spațiul urban, spațiul rural, spațiul industrial, spațiul unde se desfășurau marile manifestări, defilări și spațiul șantierelor de muncă voluntară care începuseră să reapară în momentul acela, marcând 20 de ani de muncă voluntară de la primul șantier de la Bumbești-Livezeni.

Atunci am ales să grupăm filmul în aceste spații, acestea fiind desemnate în discursul partidului unei anumite clase sociale și atunci, făcând acest tip de structură am realizat că e cea mai bună metodă pentru a analiza ceea ce mă interesa pe mine de fapt – relațiile de putere dintre clasele sociale și cum erau ele reprezentate în discursul partidului prin materialele de la Sahia.

Este interesantă până la urmă această abordare tematică și nu cronologică. M-aș opri o secundă la titlu – „Certitudinea probabilităților”. Titlul a venit de la început sau a fost ulterior fixat?

Cred că titlul a venit undeva în mijlocul procesului de montaj. Deja începusem să am o structură de montaj destul de clară în cap, să scot materialele, să le montez în segmente și tot încercam să îmi definesc mie însămi ce făceam acolo. Și aveam în minte acest material dintr-un scurt-metraj, deci titlul filmului meu este de fapt un citat, este titlul unui documentar din care am folosit materiale și fiindcă întregul documentar este alcătuit din fragmente îmi doream ca și titlul să reflecte lucrul acesta.

Mi-a plăcut foarte mult contradicția din titlu, pentru că e una pe care și eu însămi am simțit-o  în felul în care mă raportez la material, în felul în care mă raportez la discursul partidului comunist, la tipurile de reprezentare prezente acolo și dincolo de asta este fix fragmentul cu care filmul și debutează.

Unul dintre personaje îl spune, e un fel de definiție a teoriei probabilităților făcând o analogie – dacă amesteci litere îndeajuns de mult timp, la un moment dat poți, din întâmplare, să ajungi să scrii o frază. Și atunci mi-am dorit ca telespectatorul, dacă prinde această referință, să înțeleagă că asta mi-am dorit și eu să fac. Unind aceste fragmente să scriu o nouă frază cu ajutorul lor. O nouă frază cinematografică despre tema pe care mi-am propus-o.

Vorbeați despre relațiile de putere și modul în care sunt ele reprezentate. Până la urmă, aceste relații de putere din cadrul regimului comunist țin și de propagandă ca vehicul. Propaganda, de altfel, este omniprezentă în filmul pe care l-ați realizat – de la primele și până la ultimele cadre avem practic un discurs audio și vizual al propagandei, al ideologiei.

Cât de importantă a fost propaganda pentru regim și cât de importantă a fost ca mijloc în cadrul acestor filme pe care regimul le-a difuzat?

Cred că este o discuție foarte vastă asta despre propagandă. E clar că propaganda era importantă pentru partidul comunist român, pentru că partidul avea un proiect de construcție al identității naționale, care presupunea un anumit tip de reflectare a relațiilor dintre indivizi, a relațiilor dintre cetățeni și partid, a felului în care partidul dorește ca acest tip de relații să se construiască, a fost foarte importantă propaganda pentru partidul comunist român în tot acest proces și de construcție a identității naționale și de legitimare a partidului, lucru care se întâmplă în 1968 și pe care am încercat s-o imprim în film pe cât de mult posibil.

Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, propaganda există în toate tipurile de regimuri, poate nu atât de bine ținută în frâu ca cea pe care o vedem în aceste materiale, nu atât de ușor de reperat, dar cred că fiecare regim și fiecare ideologie care guvernează o societate are nevoie să își propage ideile prin produse culturale.

Asta se întâmplă în orice regim, și în capitalism și în comunism și în fascism, în toate tipurile de regimuri. Da, aș zice că propaganda este unul dintre cele mai importante elemente dar cred că discuția se învârte mai degrabă în jurul definiției, adică ce înțelege fiecare prin propagandă.