CFR Călători pierde 8 rute profitabile. Le ia compania prietenului lui Rareș Bogdan

Data:

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat pasagerii, prin intermediul unor afișe lipite în stații, că începând cu data de 16 iulie „se anulează pe toată distanța următoarele trenuri” și sunt enumerate 12 curse (șase perechi de trenuri) pe ruta București Nord-Aeroport Henri Coandă și retur.

Dacă în ceea ce privește primele patru trenuri gradul de ocupare este redus, circulând mai mult goale, nu același lucru se poate spune despre celelalte opt.

„Pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă trenul vine aproape gol seara târziu, dar atunci e vârf de sosiri de avioane și pleacă înapoi spre București plin. La fel și în intervalul 7,30-7,58 dimineața, când este un alt vârf de aterizări. Dacă nu circulă și la aceste ore, pot să-l scoată de tot (trenul, n.red.)”, au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București.

Citește și: Șefa de la Cadastru despre care PressHUB a scris că venea rar pe la serviciu și-a dat demisia

Numai că trasele de circulație respective nu vor rămâne neacoperite, fără trenuri. Misterul se deslușește atunci când consultăm site-ul Transferoviar Călători, operator concurent cu cel de stat.

Ei bine, pe site-ul TFC figurează următorul anunț: „Începând cu data de 16.07.2022 vom opera trenuri suplimentare pe această rută. Noul mers de tren se află sub cel actual”. Și constatăm că începând cu data menționată numărul perechilor de trenuri de pe această rută va crește de la șase la 12.

TFC este o companie deținută de Călin Mitică. Relația de prietenie a acestuia cu liberalul PNL Rareș Bogdan este de notorietate, scrie Club Feroviar.

Mai multe detalii în Club Feroviar.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale, pentru a preveni „abuzurile electorale”

Partidul AUR a depus în Parlament un proiect legislativ...

Donald Trump Jr. va vizita Bucureștiul, în cadrul unui turneu de afaceri în Europa de Est

Donald Trump Jr. va vizita Bucureștiul, luni, pe 28...

Mii de pelerini vizitează mormântul Papei Francisc la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma

Mii de pelerini au vizitat mormântul Papei Francisc la...

Aproximativ 100 de gospodării au fost afectate de o viitură într-o localitate din Caraș-Severin

Aproape 100 de gospodării din localitatea Dalboșeț, județul Caraș-Severin,...