CFR-ul – campion la amenzi pentru că lasă în paragină gările monument istoric: Sancțiune de 4.000 lei pentru că nu a restaurat gara Mărășești

Data:

spot_img

„Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională Galați, proprietarul monumentului istoric cod LMI VN-II-m-B-06518 – ”Gara Mărășești”, situat în orașul Mărășești, str. Doinei, nr. 1, județul Vrancea a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 4.000 de lei de către agenții constatatori din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea pentru nerespectarea obligațiilor privind efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a monumentului istoric (…). Astfel, în luna decembrie 2015, reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Vrancea au efectuat un control în vederea constatării stării de conservare a monumentului istoric ”Gara Mărășești”. Urmare a controlului efectuat, s-a constatat că monumentul istoric se află într-o stare de degradare avansată, cauzată de neefectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere, proprietarul fiind sancționat contravențional cu avertisment. De asemenea, cu această ocazie s-a dispus ca, în termen de 90 de zile, proprietarul să transmită Direcției Județene pentru Cultură Vrancea documentația tehnică necesară obținerii avizului specific Legii nr. 422/2001 pentru lucrări de conservare, consolidare și restaurare/reparaţii curente şi de întreţinere a monumentului istoric. La data sancționării cu avertisment, proprietarul monumentului istoric a comunicat Direcției Județene pentru Cultură Vrancea demararea procedurii de achiziție a lucrărilor de reparații la monumentul istoric ”Gara Mărășești”, procedură anulată ulterior în cursul anului 2016. De asemenea, CFR SA a comunicat în lunile februarie și iunie 2017 faptul că reabilitarea și modernizarea monumentului istoric ”Gara Mărășești” au fost incluse în programul companiei de modernizare a stațiilor de căi ferate până în anul 2018.

În luna iunie 2017, reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Vrancea au efectuat un nou control la monumentul istoric ”Gara Mărășești”, constatându-se că nu a fost luată nici o măsură concretă de remediere a stării de degradare avansată a monumentului istoric.Drept urmare, în data de 14 iunie 2017, având în vedere nerespectarea de către proprietar a obligațiilor privind efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a monumentului istoric, prevăzute în art. 36, lit. b din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, s-a dispus sancționarea cu amendă contravențională în valoare de 4.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă emis recent de  Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea.

 

Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională Galați a fost amendată de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și în anul 2016 cu amendă în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru „Gara Odobești”,  sancțiune împotriva căreia proprietarul a depus plângere contravențională, aflată în prezent pe rolul instanțelor de judecată.

 

Clădirea Gării Mărășești este un monument istoric aparte. Ea a fost inaugurată în 1881 și făcea legătura între 4 mari stații: Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani și Mărășești. Era un important nod feroviar, mai ales că alimenta, din punct de vedere militar, linia de apărare din Primul Război Mondial. Luptele duse în Mărășești au distrus clădirea, ea fiind reconstruită ulterior, acum regăsindu-se în Lista Monumentelor Istorice din România avand codul VN-II-m-B-06518. Pe peronul gării se mai găsește și azi un ceas istoric și funcțional Paul Garnier.

 

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent redactor-șef la publicația Vrancea24, Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent Academia Cațavencu, Ziua și Cotidianul, realizator de talk-show la Realitatea TV Focșani si TV Diplomatic Focșani, corespondent Romania TV pana in 2014. De asemenea, este coordonator al Realitatea de Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale peste cel mai mare han din București

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale...

Fabrica de Trăsuri din București, gândită de arhitectul Castelului Peleș

Una dintre puținele clădiri în stil neogotic din București,...

După 200 de ani. Un medic stabilit în Germania restaurează casa familiei și o redă orașului

Familiei Hintz din Germania i se retrocedează casa strămoșilor...

Conacul Neamțu a fost salvat. Sediu de CAP, degradat după ’89 și reabilitat cu ajutorul donaţiilor

Conacul Neamțu din Olari, județul Olt, reprezentativ pentru arhitectura...