marți, 3 august 2021
AcasăLa ziActualitateCheltuieli de judecată majorate aberant de un executor. ”Mic îndreptar” despre cum...

Cheltuieli de judecată majorate aberant de un executor. ”Mic îndreptar” despre cum să transformi 20 de lei în 600

Un grup de 82 de foști angajați a dat în judecată compania gălățeană Calorgal, solicitând în instanță compensațiile bănești care afirmau că li se cuvin după disponibilizarea colectivă de la sfârșitul anului 2018. Au pierdut procesul și li s-au imputat cheltuieli de judecată de 19,74 lei pentru fiecare. Șocul a venit atunci când li s-a pus poprire pe conturi și au început fie executați silit cu sume de 600 și chiar 800 de lei. Adică de peste 30 de ori mai mult! Executorul judecătoresc Cadar Andreea-Gabriela a întocmit 82 de dosare de executare separate, multiplicând aberant cheltuielile imputate foștilor salariați. Reprezentanți ai disponibilizaților au contactat redacția “Viața liberă” și ne-au prezentat situația în care au ajuns.

S-a transformat din apărător în executor

Executorul judecătoresc Cadar Andreea-Gabriela, cea care îi execută silit pe foștii salariați în numele Calorgal cu sume de peste 30 de ori mai mari, a fost inițial… avocatul lor, prin cabinetul “Cadar și asociații”! Oamenii spun că, la începutul procesului, au fost direcționați către ea de “o colegă binevoitoare și dezinteresată”, dar s-au speriat atunci când au văzut onorariile care li se cereau: “onorarii de succes, variind între 9.800 si 12.000 lei de persoană, la care se adăugau cheltuieli de judecată de 3.000 lei tot de persoană. Printre alte clauze abuzive ale contractului era si executarea silită deîndată, în caz că nu se plăteau onorariul și cheltuielile. Adică oamenii urmau să rămână fără case și bunuri”. Au reușit să rezilieze contractele cu “Cadar și asociații” în martie 2019 și unii dintre ei s-au îndreptat către avocați.

O parte dintre foștii disponibilizați, în număr de 82, au pierdut procesul în instanță, iar Calorgal, în calitate de creditor, a solicitat cheltuieli de judecată: 1.500 de lei, sumă care, împărțită la 82 de persoane, ajungea la 19,74 lei pentru fiecare. Rezonabil! Dar de aici a început “show-ul”.

“Calorgal nu i-a anunțat pe oameni că au de plată această sumă, nu i-a somat pe nicio cale, nu le-a transmis vreun termen de plată sau un cont unde pot achita banii. I-a executat silit direct, în luna februarie 2021, prin reținerea din cardurile bancare a sumelor de 619,74 lei pentru un dosar si 822,32 lei pentru un alt dosar, adică de 30 de ori mai mult!”, ne-au spus reprezentanți ai foștilor disponibilizați.

În opinia lor, s-au comis mai multe abuzuri. “S-au reținut mai întâi banii pe carduri și apoi au sosit la poștă somațiile de executare silită. De exemplu, banii s-au reținut între 6 și 15 februarie, iar somația a venit la poștă abia în 25 februarie 2021. Sosirea cu întârziere a somațiilor a creat imposibilitatea de încadrare în termenul de depunere a contestațiilor la executările silite, respectiv de 15 zile de la comunicarea la Judecătorie a somației de către executorul judecătoresc. În instanță, executorul a solicitat executarea doar pentru suma de 19,74 lei și a primit încuviințare, celelalte cheltuieli sunt ilegal aplicate”, consideră cei care cu care am vorbit.

8.200 de lei pentru a pune somațiile la poștă!

Conform înștiințării pe care Biroul Executor Judecătoresc Casdar Andreea-Gabriela a trimis-o, în februarie, foștilor salariați, totalul debitului principal urmărit urmărit prin executare a fost stabilit la 239,74 lei, astfel: 19,74 lei calculat până la data curentă plus 20 de lei taxă judiciară de timbru plus 200 lei onorariu avocațial în faza de executare silită (acesta din urmă fiind onorariul avocatului Calorgal). La acest debit principal s-au adăugat, mai întâi, onorariul execuțional, de 50 de lei. S-au adăugat apoi cheltuielile de executare silită, în valoare de 330 de lei, constând în: 30 lei – birotică, consumabile, tehnoredactare, printing, îndosariere; 100 lei – consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale; 80 lei – cheltuieli de comunicare a adreselor de înființare poprire, somație, adrese etc.; 100 lei – cheltuieli transport. Astfel, totalul debitului urmărit de executorul judecătoresc a fost stabilit la 619,74 lei. De 30 de ori mai mult decât suma de 19,74 lei de la care s-a pornit!

Problema este că aceste cheltuieli sunt calculate pentru un singur dosar, al unui singur fost salariat, nu pentru toți cei 82 de oameni. Cum executorul judecătoresc Cadar Andreea-Gabriela a întocmit 82 de dosare identice, sumele de mai sus se multiplică aberant.

Rezultă astfel că, pentru a da un exemplu, cei 100 de lei pentru “cheltuieli transport” devin 8.200 de lei. Adică atât a costat, reiese din documentele întocmite de executor, să pună somațiile la poștă. Nici dacă le ducea cu elicopterul n-ar fi costat atât!

Un alt exemplu, onorariul avocatului Calorgal: acesta s-a transformat, din 1.500 de lei solicitați inițial, în 200 lei înmulțiți cu 82, adică 16.400 de lei, de peste zece ori mai mult.

Citește articolul complet în viața liberă

Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE