Chinurile Cătălinei, cu vin şi muzică. Unul dintre cele mai atractive monumente ale Iaşului istoric, în paragină totală

Data:

Dealul de la Cotnari pe care se află vestitul sit arheologic Cetatea Cătălina, monument din epoca fierului pomenit în numeroase lucrările ale istoricilor şi antropologilor, aşteaptă de câţiva ani buni protecţia autorităţilor. 

Momentan, administraţia locală doar tunde iarba în zonă şi mai organizează câte o serbare câmpenească. În afară de valul de pământ care se poate distinge uşor şi de scheletul ruginit al structurii metalice care acoperea cândva zona unde s-au făcut cercetări arheologice, nu se mai vede practic nimic pe platou. A cui este responsabilitatea şi ce este de făcut?

Poate că, în altă ţară, un loc precum Dealul Cătălina ar fi fost demult amenajat, promovat şi mult mai vizitat decât o fac ieşenii astăzi. De fapt, doar cei de prin partea locului mai urcă pe platoul situat la 380 de metri altitudine – unii, ca să admire priveliştea satelor din jur, alţii, pentru serbarea de toamnă care atrage în fiecare an câteva mii de oameni.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Citește și: Morți și vii, blocați în fața locurilor de veci. Cum se chinuie o bătrână să-și croiască ”drum” către cavoul pregătit pentru viața de dincolo (presshub.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related