Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România

Cine a fost Olga Lengyel. „Mi-e teamă că nu suntem pregătiți să ducem povara asociată predării acestui subiect delicat”, spune Horațiu Suciu, absolvent al  Facultății de Istorie de la Timișoara. „Deși pare ciudat, la facultatea de istorie nu am învățat nimic despre Holocaust”, completează acesta.

Istoria Holocaustului a devenit materie de studiu obligatorie în liceele din România, începând din acest an școlar (2023-2024).

Profesor de liceu în Lugoj acum, Horațiu Suciu a participat în 2004 la un curs organizat la Cluj de Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască Dr. Moshe Carmilly.

„A fost momentul când am devenit interesat de această parte tragică a istoriei”, mărturisește el.

Începând de atunci, Horațiu Suciu s-a întâlnit cu povestea clujencei Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz,  când a dorit să știe mai multe despre acest capitol întunecat al istoriei noastre.

A făcut cursuri aplicate pentru predarea Holocaustului, organizate de institute din România și de Institutul Olga Lengyel (TOLI) din New York.

Începând de atunci, profesorul a participat la cursuri cu tematica Holocaustului, a stabilit o relație cu membrii Comunității evreiești din Lugoj, a început să predea materia „Istoria evreilor. Holocaustul” și și-a implicat elevii în diverse activități extrașcolare pentru comemorarea victimelor Holocaustului. 

În prezent participă împreună cu elevii săi la un proiect finanțat de Institutul Olga Lengyel – „Evreii din Salonic și Banat: o istorie care nu trebuie uitată niciodată”. Proiectul a început în noiembrie 2023 și se încheie anul acesta, în luna mai.

Citește și: BENZI DESENATE | Holocaustul din România, poveștile evreilor din Prahova

Horațiu Suciu explică într-un interviu pentru PRESShub care sunt dificultățile predării acestei materii și cum a debutat în liceele din România. Am încercat împreună cu profesorul Suciu să identificăm problemele care însoțesc străduința  profesorilor în a preda această nouă materie și eforturile Institutului Olga Lengyel (TOLI) de a asigura sprijin pentru ei.

PRESShub: De ce e important să studiem și să cunoaștem Istoria Holocaustului?

Horațiu Suciu: Formula „never again” a devenit un clișeu, dar ceea ce s-a întâmplat între 1939-1945 ne arată că omenirea este capabilă de orice.

Holocaustul a fost un eveniment unic, o tragedie cumplită și o astfel de tragedie se poate repeta oricând.

Studierea Holocaustului de către elevi reprezintă o formă de vaccinare împotriva antisemitismului, xenofobiei, rasismului. Studierea Holocaustului formează la nivelul elevilor competențe specifice societății democratice și îi ajută să înțeleagă pericolul extremismului.

Dacă ne dorim să nu se mai repete cumplitele evenimente din anii celui de Al Doilea Război Mondial trebuie să facem tot ce ne stă în putere să le arătăm elevilor consecințele gândirii totalitare.

Cum ați ajuns să participați la cursurile TOLI și care a fost experiența dvs. legată de moștenirea Olgăi Lengyel?

În 2004, am avut șansa să particip la un curs organizat la Cluj de Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască Dr. Moshe Carmilly. Acesta a fost momentul când am devenit interesat de această parte tragică a istoriei.

Am participat și la alte cursuri cu tematica Holocaustului, am stabilit o relație cu membrii Comunității evreiești din Lugoj, am început să predau materia „Istoria evreilor. Holocaustul” și mi-am implicat elevii în diverse activități extrașcolare pentru comemorarea victimelor Holocaustului. 

 În 2017 am participat la seminarul Holocaustul între istorie și memorie organizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din „Elie Wiesel” și The Olga Lengyel Institute for Holocaust Studies and Human Rights (Institutul Olga Lengyel pentru Studii asupra Holocaustului și Drepturile Omului). 

În 2022, la Varșovia am participat la seminarul „Predarea despre Holocaust și drepturile omului” organizat de Institutul Intercultural Timișoara și Institutul Olga Lengyel.

În 2022, The Olga Lengyel Institute a finanțat proiectul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” „Traveling through the Jewish culture of Banat”, care a avut ca scop descoperirea culturii evreiești din Banat. Astfel am ajuns să mă implic în activitățile organizate de TOLI.

Citește și: Holocaustul în Sibiu. Povești de viață ale evreilor și romilor, într-o expoziție de benzi desenate.

Cum vi se pare felul în care se predă această materie astăzi în școlile din România,  este așa cum ar trebui?

Din anul școlar 2023/2024, „Istoria evreilor. Holocaustul” a devenit o materie obligatorie pentru elevii de liceu… dar situația nu arată foarte bine. În primul rând profesorii de istorie au fost nevoiți să predea fără să aibă cunoștințe solide despre acest subiect.

Cei mai mulți nu au studiat în amănunt subiectul în universitate. De asemenea, nu a existat un manual de „Istoria evreilor. Holocaustul”. Desigur, profesorii de istorie au numeroase resurse online, dar le-au folosit? Din aceste multe resurse, au știut ce să aleagă?

Au reușit să transmită elevilor cunoștințe solide de la care să se poată consolida abilități și competențe specifice?

Probabil că cei mai mulți profesori s-au simțit nesiguri când au fost puși să predea „Istoria evreilor. Holocaustul” și au încercat să scape de povară, lăsându-i pe elevi să facă „proiecte” și să învețe cum pot.

O situație de neînțeles pentru mine s-a petrecut în primăvara anului 2024, când, în sfârșit, au apărut manualele de „Istoria evreilor. Holocaustul” și profesorii au fost puși în situația de a alege unul din manualele alternative pentru anul școlar următor.

Reprezentanții editurilor care au tipărit astfel de manuale au sunat fiecare profesor de zeci de ori și au folosit toate schemele de marketing pentru a-i forța să aleagă manualul, fără să se gândească că e manualul unei tragedii, tot ce a contat au fost banii.

Fiecare editură a încercat să obțină o comandă mai mare pentru a face profit. Dacă autorii acestor manuale și editurile care le-au publicat nu s-au gândit decât să facă profit vânzând istoria durerii, nu știu ce speranțe pot să am de la noi, profesorii de rând.

Mi-e teamă că nu suntem pregătiți să ducem povara asociată predării acestui subiect delicat.

Cum poți să faci atractiv un trecut atât de greu de acceptat?

Cred că poți să încerci să faci înțeles neînțelesul și să pui elevii să în situații de învățare deosebite care să-i ajute să-și dezvolte acapacitățile de analiză. Desigur, resursele despre subiectul „Istoria evreilor. Holocaustul” sunt numeroase și accesibile, deoarce se găsesc online.

Pentru elevii  din ziua de azi e recomandat să folosești un mixt de metode și mijloace didactice care să combine documentare, filme, mărturii orale, benzi desentate, podcasturi, imagini, hărți.

Folosind astfel de mijloace și metode interactive, profesorul implică elevii în lecție și îi ajută să se implice în activitățile de învățare.

Metoda proiectului e la fel de importantă, deoarece elevii sunt puși în situația să facă o cercetare și, pe baza ei, să realizeze un produs final. În final, aș mai aminti că e foarte important ca elevii să se identifice cu victimele pentru a putea înțelege o parte din suferința lor.

De aceea, elevii trebuie să citească fragmente din jurnalele și mărturiile orale ale celor care au pătimit și, pornind de la acestea, să se implice în diverse exerciții specifice.

Parcurgeți în prezent un proiect în parteneriat Timișoara- Salonic, spuneți-ne mai exact despre este vorba.

În anul școlar 2023/2024, cu sprijinul The Olga Lengyel Institute for Holocaust Studies and Human Rights 20 de elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat în proiectul „The Jews of Thessaloniki and Banat: A History That Must Never Be Forgotten”, alături de elevii de la 2nd Model Senior High School of Thessaloniki „White Tower”.

Idea proiectului a fost următoarea: elevii din Lugoj trebuie să caute informații despre cultura evreiască din Banat și despre participarea României în Holocaust și să le prezinte colegilor din Grecia, iar elevii din Salonic să ofere informații despre istoria comunității evreiești din orașul lor.

Proiectul a însemnat o muncă importantă de cercetare, care a inclus vizitarea unor sinagogi și realizarea unor produse finale care au fost prezentate partenerilor din Grecia.

Proiectul se încheie în luna mai, cam care vor fi concluziile dvs?

E foarte important că elevii implicați în proiect s-au întâlnit online de mai multe ori, au discutat în engleză, au descoperit că au valori și preocupări comune.

Elevii din Grecia și cei din România au înțeles că doar împreună, luptând împotriva extremismului, pot să trăiască și acum și când vor fi maturi într-o lume în care fiecare persoană este tratată cu respectul cuvenit.

Haideți să ne imaginăm că ați putea să o întâlniți pe Olga Lengyel, ce i-ați spune? Cum o vedeți dvs? 

Recent am recitit cartea Cuptoarele lui Hitler și primul cuvânt care-mi vine în minte, gândindu-mă la Olga Lengyel, așa cum se descrie ea în această carte, e stâncă.

Olga Lengyel este o stâncă. Primește lovitură după lovitură, dar reușește să reziste și să meargă mai departe. Dacă aș putea să o întâlnesc pe Olga Lengyel aș întreba-o de unde a găsit puterea să nu se prăbușească în contextul acelor evenimente… și dacă a putut să mai uite și să mai ierte.

De ce se implică TOLI în România și cine a fost Olga Lengyel

Olga Lengyel s-a născut la Cluj în 19 octombrie 1908, într-o familie de evrei. Tatăl ei, Ferdinand Bernat, era proprietar de mine de cărbune în Transilvania.

Olga a urmat cursuri de medicină, a fost asistentă șefă în spitalul construit de soțul ei, Lengyel Miklós, medic de chirurgie generală.

Spitalul, lipit de casa în care locuiau în Cluj-Napoca, avea 80 de paturi și un parc, era considerat cea mai modernă clinică de chirurgie și ginecologie din oraș. 

În primăvara anului 1944, Olga a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, împreună cu soțul, copiii și părinții.

Singura supraviețuitoare din familie, după război, Olga s-a stabilit la Paris, unde și-a scris memoriile, „Am supraviețuit cuptoarelor lui Hitler”.

Cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui William Styron, Alegerea Sofiei, ecranizat în anul 1982, personajul Olgăi fiind jucat de actrița Meryl Streep. O vreme a locuit în Cuba, iar după revoluția comunistă s-a stabilit la New York unde a decedat în 2001.

Olga Lengyel a lăsat moștenire toată averea sa (mare parte provenind de la tatăl ei) statului SUA și Fundației Olga Lengyel, din care face parte TOLI. Iar statului român i-a donat spitalul și casa familiei sale.

Clădirea de pe strada Crișan este și astăzi spital, Clinica de Pediatrie II. În sufrageria casei sale, lipită de spital, s-a amenajat un amfiteatru pentru cursurile cu studenții la medicină iar în restul casei se află ambulatorul spitalului.  

Însă nicăieri nu se menționează istoria clădirii, nu există nicio plăcuță care să pomenească numele acestei familii. Portarul spune că a aflat despre familia Lengyel de pe internet, nu de la spital.

În schimb clădirea poartă o plăcuță pe care se consemnează că a fost izolată termic cu sprijinul Guvernului și al UE. 

Citește și: Istoria Holocaustului, prezentată pe înțelesul tuturor, prin intermediul benzilor desenate

Povestea de viață marcată de moarte a unui personaj de Oscar

Cine este Olga Lengye: se naşte la Cluj și aici trăieşte până la 36 de ani, când este dusă cu toată familia în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, unde i-a fost exterminată întreaga familie: părinții, doi copii și soțul.

Olga supraviețuiește și reușește să scrie o carte despre lagăr, înființează o fundație memorială și donează statului american tot ce are.

Iar în România lasă un spital cu 80 de paturi pe care l-a construit și condus împreună cu soțul ei. Lasă şi casa în care a trăit. Adică tot.

Trăiau fericiți la Cluj, în primii lor ani de căsnicie li se nasc doi copii, Arved și Thomas. „În perioada aceea, Clujul era un oraș foarte dezvoltat și civilizat, un oraș al elitelor”, povestește doamna Dorina Ghite, fiică de avocat care construia pe atunci prima clădire fără acoperiș din oraș, clădirea „americană” de pe strada Horea (fostă Regele Ferdinand) în imediata vecinătate a Sanatoriului Lengyel.

„Auzeam discutându-se în casa noastră de sanatoriu și de doctorul Lengyel, se spunea că erau pricepuți ca doctori și că spitalul era la nivel de lux.

Dar atunci toate spitalele erau de lux și te îngrijeau foarte bine și cel care acum este al CFR-ului era de lux, acolo erau maici și aveau mare grijă și curățenie.

Dacă aș putea să vă descriu atmosfera anilor ’30-’40 din Cluj, ați înțelege de ce familiei Lengyel nu i-a venit să creadă că asupra lor se va năpusti nenorocirea.

Aveam teatru, operă, din partea Clinicilor veneau la amiaz studenții de la medicină, doctorii, aici pe «Limbă» cum îi spuneam noi, la actuala Eroilor, așteptau fetele, nevestele celor de la universitate de la profesorat, dinspre Tribunal veneau avocații, studenții la Drept și toți se întâlneau în Centru, mergeau la restaurante, la ceai.

Era o viață respectabilă, nu te așteptai că într-o noapte vei fi luat pe sus, dus cu trenul de vite într-un lagăr și ars în cuptoare.

Nici noi nu ne-am așteptat să fim deportați și să ajungem pe drumuri. Atunci nu puteai să concepi ororile care aveau să vină. Ți se părea imposibil”.

Olga era o femeie foarte frumoasă, semăna cu mama ei din ce mărturisește chiar ea, în cartea „Cuptoarele lui Hitler” apărută și-n limba română în anul 1986 la editura Dacia din Cluj-Napoca.

Dar şi fotografiile ne arată o blondă superbă, cu părul ondulat și sprâncenele subțiri – pentru ele va lua multă bătaie în lagăr fiind acuzată că se pensează. Era înaltă și semeață. Impunătoare.

Cine a fost Olga Lengyel

Trăiau fericiți la Cluj, în primii lor ani de căsnicie li se nasc doi copii, Arved și Thomas. „În perioada aceea, Clujul era un oraș foarte dezvoltat și civilizat, un oraș al elitelor”, povestește doamna Dorina Ghite, fiică de avocat care construia pe atunci prima clădire fără acoperiș din oraș, clădirea „americană” de pe strada Horea (fostă Regele Ferdinand) în imediata vecinătate a Sanatoriului Lengyel.

„Auzeam discutându-se în casa noastră de sanatoriu și de doctorul Lengyel, se spunea că erau pricepuți ca doctori și că spitalul era la nivel de lux.

Dar atunci toate spitalele erau de lux și te îngrijeau foarte bine și cel care acum este al CFR-ului era de lux, acolo erau maici și aveau mare grijă și curățenie.

Dacă aș putea să vă descriu atmosfera anilor ’30-’40 din Cluj, ați înțelege de ce familiei Lengyel nu i-a venit să creadă că asupra lor se va năpusti nenorocirea.

Aveam teatru, operă, din partea Clinicilor veneau la amiaz studenții de la medicină, doctorii, aici pe «Limbă» cum îi spuneam noi, la actuala Eroilor, așteptau fetele, nevestele celor de la universitate de la profesorat, dinspre Tribunal veneau avocații, studenții la Drept și toți se întâlneau în Centru, mergeau la restaurante, la ceai.

Era o viață respectabilă, nu te așteptai că într-o noapte vei fi luat pe sus, dus cu trenul de vite într-un lagăr și ars în cuptoare. Nici noi nu ne-am așteptat să fim deportați și să ajungem pe drumuri. Atunci nu puteai să concepi ororile care aveau să vină. Ți se părea imposibil”.

Olga era o femeie foarte frumoasă, semăna cu mama ei din ce mărturisește chiar ea, în cartea „Cuptoarele lui Hitler” apărută și-n limba română în anul 1986 la editura Dacia din Cluj-Napoca.

Dar şi fotografiile ne arată o blondă superbă, cu părul ondulat și sprâncenele subțiri – pentru ele va lua multă bătaie în lagăr fiind acuzată că se pensează. Era înaltă și semeață. Impunătoare. În confruntarea cu bărbații se va arăta de multe ori o femeie mândră, de neînduplecat.

Poate de aceea, dar și pentru complexitatea subiectului, rolul său, al „Sofiei” din filmul realizat după romanul ce se inspira din viața sa, îl va interpreta cu măiestrie Meryl Streep. Pentru el va lua primul Oscar pentru un rol principal și acesta o va consacra pe actrița Meryl Streep.

Citește aici întreaga poveste a Olgăi Lengyel, și a urmelor ei de la Cluj la New York

Urmăriți PressHUB și pe Google News!