Ca orice subiect polarizant, situaţia actuală din Afganistan inflamează spiritele. Cui atrage atenția că orice derapaj împotriva libertății de exprimare poate duce, in extremis, la o situație similară i se spune că este nebun, că România este o țară civilizată, că suntem europeni prin tradiție și instituții, că la noi așa ceva nu se poate întâmpla. Ei bine, extremismul de orice natură nu dă naștere progresului, iar lipsa sau îngrădirea libertății de exprimare poate escalada rapid, nu este nevoie de secole pentru asta.
În jurul nostru, găsim rapid alte două țări europene, cu tradiție și instituții, dar care au căzut pradă unor exagerări politice pe fond religios și al dorinței de putere. Polonia și Ungaria, ambele membre UE, cad tot mai jos în clasamentul alcătuit de Reporteri fără Frontiere și bazat pe libertatea presei.
Modelul lui Viktor Orban, care a adus Ungaria pe locul 92 anul acesta printre cele 180 de țări analizate, cu trei locuri mai jos decât în 2020 şi 36 faţă de 2013, a fost preluat și de Polonia, situată pe locul 64 în același clasament, în coborâre cu 42 de locuri faţă de 2013. Și dacă multă lume şi-a dat seama că „repolonizarea” este de fapt cenzură, iar interzicerea avorturilor a scos în stradă mii de femei poloneze, în proteste nemaivăzute din timpurile manifestaţiilor sindicale, presa poloneză simte deja presiunea.
Un comunicat dat publicităţii pe 16 august a.c. de către Consiliul Publisherilor Europeni (EPC) exprimă îngrijorarea forului referitoare la ameninţarea pe care modificările legilor presei o aduc libertăţii mass media poloneze. Potrivit preşedintelui EPC, Christian Van Thillo, „modul în care s-a impus, printr-o sesiune parlamentară specială şi un vot controversat, o schimbare fabricată în grabă a legilor presei, de data aceasta având drept ţintă un anumit canal TV, alimentează cele mai rele temeri la nivel internaţional. Acesta este doar încă un exemplu de atac prelungit asupra mijloacelor media independente din Polonia”.
Şi chiar dacă România stă mai bine deocamdată, situându-se pe locul 48 în amintitul clasament, asta nu înseamnă că presiunile nu există, iar locul pierdut faţă de anul trecut o demonstrează din plin. Rezistenţa costă şi este greu de dus, dacă publicul nu conştientizează pericolul şi nu se raliază eforturilor de conservare a libertăţii de exprimare. Nu de alta, dar, dacă nu strigăm unii pentru alţii acum, când încă mai suntem liberi să spunem nu, ne vom trezi, ca în regimurile fasciste, că nu mai are cine să strige când vin să ne ia şi bruma de libertate rămasă.
Articolul a fost publicat mai întâi în Viața Liberă
