Cine predă lecția războiului? Profesorii, speriați să nu facă „politică”

„În momente de criză, școala devine cu atât mai mult un sprijin real în comunitate, fiind un spațiu al siguranței – conectat la lumea din jur și provocările inerente – și un promotor al grijii reciproce. Indiferent de materia pe care o predă, profesorul trebuie să își ia timp să vorbească cu elevii la ore despre războiul din Ucraina. Abordările de genul «nu se întâmplă nimic» nu sunt recomandate pentru că elevii își vor căuta singuri informații din surse nesigure” – recomanda recent psihoterapeutul Bogdana Păcurari într-un webinar Digitaliada, destinat profesorilor și directorilor de școli. Această inițiativă a venit din partea societății civile, tocmai pentru că a găsit necesară o astfel de recomandare pentru profesorii din școlile noastre.

Dar ce face sistemul de educație, cum procedează profesorii la clasă și ce comunică inspectoratele școlare în aceste zile?

Profesorii de istorie cu care am stat de vorbă ne-au spus că inspectoratul școlar nu le-a comunicat nimic în acest sens, iar cei care au luat decizia să le vorbească elevilor despre război au făcut-o pentru că au fost întrebați de elevi sau au avut ei această inițiativă. Alții, așa cum reiese din declarațiile elevilor, n-au spus nimic, în principal de teama „de a nu se interpreta politic”.

Când proful de istorie „nu se pronunță”

• „Azi am avut istorie și doamna ne-a predat despre primul război mondial. Nu ne-a zis nimic despre războiul de acum. Dar un coleg a întrebat cum o să se numească războiul acesta, al treilea război mondial sau al patrulea? Și doamna a răspuns că nu se pronunță. Atunci noi n-am mai întrebat nimic, deși aș fi vrut să știu mai multe. Eu credeam că acum putem să înțelegem mai bine ce se întâmplă, pentru că vedem în fiecare zi. Chiar mă gândeam în timpul lecției despre primul război mondial, oare cel de acum va fi predat peste încă o sută de ani?”, spune Oana elevă în clasa a X-a.
• „Nouă ne-a spus profa că istoria e ciclică, se repetă. Au mai fost războaie ca ăsta. Nu ne-a zis prea multe despre ce se întâmplă acum, a zis că poate ne mai spune și data viitoare ceva” – Matei, clasa a VIII-a.
• „Profa noastră a zis că nu vorbim despre război la clasă pentru că se poate interpreta politic. Dar ne-a răspuns un pic, pe scurt, în pauză, pentru că unii colegi au întrebat-o” – Tania clasa a XII-a.
• „Noi am avut oră de istorie la câteva zile după ce a început războiul și doamna ne-a dat un test, n-a spus nimic despre ce se întâmplă. La următoarea oră nu a mai venit, iar când a venit ne-a dat notele de la test, n-a spus nimic despre război. Eu l-am întrebat pe profu de religie pentru că voiam să știu ce se întâmplă și dânsu ne-a spus că este ca și cum noi ne-am ataca frații din Moldova și asta nu e bine. Apoi, la dirigenție, doamna dirigintă ne-a dat mai multe adrese de mail dacă vrem să ajutăm refugiații” – Jamil, clasa a VI-a.

Pe site-ul Inspectoratului Școlar Cluj nu se află niciun mesaj legat de cum ar trebui procedat în relația cu elevii în contextul războiului din Ucraina. Ultimul anunț se referă la rezultatele olimpiadei de religie.

Contactat de noi, inspectorul de Istorie, Hadrian Virgil Arion, consilier liberal, crede că lucrurile se întâmplă astfel:

„Realitatea ne copleșește, dar asta nu ne dă dreptul să-i întoarcem spatele”

Cătălina Covaciu predă istoria clasele V-IX la un liceu de top din Cluj-Napoca. Profesor titular, doctorand în domeniul istoriei, a absolvit facultatea ca șefă de promoție. Are 29 de ani. Cătălina spune că nu a primit de la Inspectorat și de la nimeni, de altfel, vreo sugestie privind modul în care trebuie comunicat cu elevii pe tema războiului de lângă noi, dar ea a luat decizia să le explice așa cum crede ea că e cel mai potrivit pentru fiecare vârstă în parte.

Cătălina Covaciu recomandă abordarea subiectului, nu evitarea lui, pentru că altfel, „elevii se vor informa și singuri, vor căuta pe internet sau în presă, printre prieteni, răspunsurile, iar ele pot să nu fie cele mai corecte.”

Ea recunoaște dificultatea, dar consideră că meseria de profesor te pregătește și să o depășești.

„E greu să ținem pasul cu evenimentele, și pentru ei și pentru noi, și pentru părinți. Realitatea ne copleșește pe toți, dar asta nu ne dă dreptul să-i întoarcem spatele, nu e mai sănătos așa. Recomand abordarea subiectelor care îi preocupă pe elevi, chiar dacă pierdem din programă”, spune ea.

Și, da, ar fi nevoie de adaptarea programei și la liceu pe modelul celei din gimnaziu, care așa cum arată acum pare mai potrivită scopului, „permite o abordare culturală, se insistă pe aspectele culturale și de civilizație mai mult decât pe cele cronologic-evenimențiale, adaugă tânăra profesoară”.

În felul acesta, spune ea, istoria este mai ușor de înțeles ea nefiind cea mai la îndemână disciplină. „De ce să mă intereseze pe mine ce a fost atunci, cu sute de ani în urmă, de ce să știu ceva foarte departe de lumea mea, se întreabă elevii? Dacă nu ai un fond cultural și o curiozitate specială, ești tânăr și vrei să trăiești timpul tău foarte ofertant, greu te lași atras de ceva care pare total străin și îndepărtat de tine, „depășit” cum spun ei”, explică ea.

Profesoara Covaciu recomandă un stil modern de predare a istoriei, bazat pe poveste, film, interacțiune, orice poate fi ca mijloc mai aproape de lumea copiilor de astăzi: „Este nevoie de mai mult dinamism, să ținem pasul cu vremurile, copiii de astăzi sunt foarte dinamici.”

Istoria pe cont propriu. Bogo, „proful altfel”

Vladimir Bogosavlievici e profesorul clujean de istorie, care-și învață elevii de la colegiul George Barițiu să iubească istoria. A fost numit profesor Merito în 2020, i se spune Bogo, cu toate că se apropie de pensie.

Bogosavlievici s-a născut în Cluj, într-o familie de profesori de istorie. De la doi ani a fost dus la orele părinților, pentru că nu aveau cu cine să-l lase acasă, atașamentul său față de acest domeniu devenind un mod de viață pentru el.

De ani buni, „Bogo” organizează circuite cultural-istorice prin oraș. La început își ducea elevii pe câte o stradă sau la un obiectiv istoric, monument sau clădire și acolo le prezenta o mică lecție de istorie.

După un timp, și părinții elevilor s-au alăturat grupului care-l urma pe profesorul de istorie, iar incursiunile lui „Bogo” au devenit adevărate lecții publice. De multă vreme, „ieșirile” sale în oraș sunt anunțate și tot mai mulți locuitori ai orașului sau turiști veniți din alte părți se alătură grupului care parcurge un anumit traseu tematic.

După ce a izbucnit războiul, profesorul a explicat la fiecare oră, la fiecare clasă la care predă, contextul în care a apărut acest conflict.

Vladimir Bogosavlievici spune că nu a primit niciun fel de sugestii de la inspectoratul școlar despre ce ar trebui să facă în această perioadă, dar consideră că nici nu e nevoie „asta ține de personalitatea fiecărui profesor, nu trebuie să-ți spună inspectoratul ca să faci când ține de datoria ta. Dacă despre un război, care se întâmplă lângă noi, nu explică profesorul de istorie, atunci cine s-o facă?”

Profesorul consideră că există în general o lipsă de comunicare între profesori și elevi, „profesorul explică doar ce este în programă și gata!”.

„Nu putem să băgăm capul în nisip și să spunem că nu se întâmplă nimic”, spune el, „Dacă o fac, pierd elevii, dar pierd și profesorii. Pentru că elevii văd, aud, ei își iau informațiile din altă parte, iar profesorul va fi considerat depășit, rămas în urmă. Te va crede că știi ce spui când îi vei vorbi despre războaiele napoleoniene, dacă tu nu ști să spui ceva despre războiul de sub ochii tăi?”

Istoria mistificată. Cine sunt amatorii

Un pericol real ca manipularea, propaganda mincinoasă și dezinformarea să prindă în rândul populației este și prezența amatorilor, mistificatorilor în materie de istorie. Odată deprins gustul pentru literatura amatoristă, mistificatoare, un om este mult mai predispus la propaganda mincinoasă pe orice alt subiect istoric sau de actualitate.

„Manelizarea comunicării face misiunea pe subiecte specializate și mai grea, dacă nu imposibilă”, atrage atenția istoricul clujean Aurel Rustoiu.

Chiar dacă intențiile lor sunt bune, Rustoiu atrage atenția că pot eșua și decredibiliza demersul profesionist al istoriei.

Și nu doar amatorii pot afecta cunoașterea istoriei, mai activi și mai nocivi pot fi „mistificatorii” ei.

În sfârșit, mai sunt reenactorii, care „reconstituie” fapte istorice despre care nici istoricii nu știu prea multe. „De exemplu”, spune Rustoiu, „bătăliile dintre daci și romani. Adesea dacii (văzut ca poporul sărman, liber, cinstit, dar atacat de cotropitorii romani, cam tot așa cum i se întâmplă poporului român de veacuri întregi) ies învingători din aceste confruntări. În felul acesta imaginea publicului se îndepărtează de informațiile reale pe care ni le furnizează sursele istorice.”

În același sens al mistificării, un anumit rol îl au și clișeele mentale colective

Ce „cool” e trecutul nebun!

O ispită contraproductivă în raportarea la istorie mai sunt „trendurile”, acele curente de opinie la modă care fac din teme istorice condamnabile, niște subiecte „cool”. Slaba cunoaștere a realității istorice, lipsa de repere și tendința de frondă a celor tineri duc uneori la manifestări condamnabile. Recent, câțiva tineri din Sighișoara au desenat două svastici pe stâlpii unei sinagogi din localitate. Tinerii elevi au fost identificați și anchetați.

Dar ce părea de-a dreptul surprinzător la acest caz era faptul că în orașul lor nu mai trăiește de ani buni, niciun evreu. Cătălina Covaciu, profesor de istorie, pune aceste comportamente pe seama obișnuinței tinerilor de a urma „trenduri” din societate fără cunoașterea profundă a semnificațiilor, fără a cumpăni și procesa corect informațiile despre acele lucruri.

Altfel se întâmplă cu cei care folosesc aceste „trenduri” în scopuri comerciale. Așa cum se întâmplă cu folosirea însemnelor comuniste, considerate la un moment dat ca fiind „cool”, în localuri, pe tricouri sau în spectacole. Se poate spune că aceștia „exploatează” în scopuri profitabile un trecut condamnat de istorie, dar reînviat din ignoranță și teribilism de noile generații.

Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.

Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHub, Report.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european.