Cine sunt fanii lui Călin Georgescu. Cândva, la jumătatea anului 1998, pescuiam lângă un cap de pod, pe râul Mureș, în zona Deva-Simeria. Era una din acele dimineți în care frigul lăsa încet locul razelor soarelui, în care tufele de pe malul apei, pline de rouă, își eliberau mirosul în aer și în care broaștele cântau pe mai multe voci.
Nu venisem singur la pescuit. Eram cu un vecin, mai tânăr, cu care mă înțelegeam bine pentru că îi plăcea să asculte. Era deschis la subiectele care mă pasionau atât de mult la vârsta aceea, vârstă la care îmi pierdeam nopțile citind.
Citește și: Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți
El nu era așa, dar era fascinat de anumite subiecte și contribuia de multe ori la discuții cu observații bune, care deschideau noi căi în poveștile pe care le purtam. Nu era ca o relație dintre cineva care știe și cineva care nu știe, ci între cineva care știe și cineva care e interesat, dornic să afle și să înțeleagă.
Cărțile oferă puterea de a învinge mediul
Tocmai de aceea, deși era clar că nu îi trecuseră prea multe cărți prin mână, aveam o stimă aparte pentru el. Era însă produsul unui mix social toxic și nici nu avea o voință de fier care să-l ghideze în acel mix. Părinții se despărțiseră, după multe episoade cu certuri și urlete în miez de noapte. Mama lui se apucase de băut și el, împreună cu fratele mai mic, se descurca cum putea.
Nimeni nu știa exact din ce trăiau. Nici eu nu știam prea multe despre viața lui, dar era clar că era una grea. Era ca o sămânță capabilă să dea un rod foarte bun, căzută pe un pământ arid.
Un tânăr cu potențial care, dacă ar fi avut norocul să întâlnească niște dascăli buni, să intre într-un grup de prieteni preocupați de lucruri importante, să se intersecteze cu niște cărți, ar fi putut învinge mixul acela social.
Eu știam asta. Știam asta pentru că, deși nu aveam parte de un mix atât de toxic, nopțile pierdute cu capul în cărți, îi deranja pe ai mei. Consumam prea mult curent iar curentul era scump. Așa că, după câteva nopți de citit pe casa scării blocului (acolo curentul era gratuit, așa îi spuneam mamei), am făcut rost de o lampă pe gaz.
Aveam dimineață, înainte să plec la școală, nările negre de la fumul din lampa aia, dar… citeam. Mie, primele cărți care mi-au căzut în mână mi-au dat puterea de a învinge mediul. M-au făcut să înțeleg avantajele cititului, ale înțelepciunii, ale școlii. El nu a avut norocul ăsta.
Continuarea în Crișana
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO)
