Cine sunt primii candidați la CSM din partea societății civile

Data:

spot_img

Au fost depuse primele candidaturi pentru cele două locuri de reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Alexandru Marina Ioana este avocat și reprezentanta Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților.

Alt doritor este avocatul Gabriel Liviu Ispas, conferențiar universitar și reprezentant al consiliului Facultății de Drept și Științe Administrative din Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia.

Asociația Justiție pentru Minori din Iași dorește ca reprezentantul ei, avocata Geta Lupu, să devină membru în CSM din partea societății civile.

Fănel Mihalcea candidează pentru un loc în CSM din partea Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului. Fost prim procuror adjunct al Parchwetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Mihalcea se vrea în CSM.

O altă candidatură depusă este cea a Irinei Ioana Rusu, reprezentanta fundației Camera de Arbitraj si Mediere Iași.

Avocatul Ioan Sas, fost judecător până în 2006, este susținut de  Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Cătălin Trăistaru este susținut de Asociația Grefierilor din România. Și el dorește să ocupe un loc în viitorul CSM.

Lista candidaturilor rămâne deschisă până pe 12 decembrie. Potrivit hotărârii Biroului permanent al Senatului din data de 31 octombrie 2022, în perioada 6 – 12 decembrie a.c., pe paginile de internet ale Senatului și Consiliului Superior al Magistraturii se afișează lista candidaților și documentele prevăzute de lege.

Condiții legale

Pot fi aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanți ai societății civile care îndeplinesc următoarele condiții: sunt specialiști în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puțin 7 ani într-o profesie juridică sau în învățământul juridic superior, se bucură de înaltă reputație profesională și morală, nu au făcut parte din serviciile de informații înainte sau după anul 1990, nu au colaborat în niciun fel cu acestea și nu au un interes personal care influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege, nu au calitatea de membru al unui partid politic și nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcții de demnitate publică.

Candidații depun o declarație autentică în sensul că nu au fost lucrători operativi şi nu au colaborat, în niciun fel, cu oricare serviciu de informații, înainte sau după anul 1990.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...