Victor Ponta a fugit de dezbaterea prezidențială de la Digi24 într-un mod șiret, inițial lansând fumigene, ca un elicopter urmărit de o rachetă trasă de tabăra adversă, iar imediat după și anulându-și explicit și “misiunea”, scrie Laurențiu Mihu în Universul.net.
Pe undeva, a fost ca și cum “dottore” s-a simțit din nou doctorand…
George Simion a fugit și el de aceeași dezbatere, dar cu o șiretenie aparent mai profi lucrată, pe fond însă nu mai puțin ridicolă decât cea folosită de Ponta.
George Simion și-a adus nevasta să vadă Cotroceniul pe interior, i-a livrat Elenei Lasconi un buchet de flori, a invocat rapid fantoma lui Călin Georgescu, apoi le-a întors telespectatorilor spatele și a plecat.
Galanterie de grăjdar, abordare de candidat primitiv într-o țară pe care probabil el o consideră chiar și mai primitivă.
Dezbaterile televizate cu candidații la prezidențiale sunt nu doar binevenite, ci și esențiale într-o democrație.
Oamenii din fața televizoarelor au astfel ocazia de a vedea și cântări prestațiile împricinaților – de a-i vedea și cântări cum reacționează în situații critice și în timp real; au posibilitatea de a-i vedea, fără filtre, cât de capabili sunt să creeze ei înșiși situații delicate pentru ceilalți; au bineînțeles ocazia de a identifica nuanțe în mesajele alb-negru pe care candidații le-au dat de-a lungul campaniei în ipostaze în general mai confortabile decât atunci când se află față în față.
Continuarea, în Universul.net
Citește și: De ce (nu) poate câștiga George Simion
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa imagine: Universul.net)