Potrivit epochtimes-romania.com, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat o nouă rafală de critici şi acuzaţii la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a afirmat că golful e un sport „deloc exclusivist” şi încurajează românii să practice acest sport.
“În România aflată în plin val patru al pandemiei, preşedintele participă la sindrofii pretenţioase şi îi invită pe românii îngroziţi de teama facturilor la energie să joace golf”, a scris Ciolacu, luni, pe pagina sa de Facebook.
Social-democratul nu îl “uită” nici pe premierul Florin Cîţu, pe care îl etichetează drept “inconştient”, criticându-l că “s-a dus pe furiş la mare să se pozeze singur” şi “dornic să se înscăuneze şef la PNL”.
„Celălalt inconştient, premierul dornic să se înscăuneze şef la PNL, merge pe furiş la mare, să se pozeze singur, pe o plajă pustie. Acestea sunt preocupările binomului care conduce ‘în parteneriat’ ţara, în vreme ce, pentru români, realitatea este tot mai dramatică:
– 88% dintre pacienţii cu cancer care se aflau sub tratament în 2019 au murit într-un an de zile! Inuman! Grotesc! Criminal!!!!
– Mai sunt DOAR câteva paturi libere la ATI pentru bolnavii COVID-19!
– Mii de români au fost îngropaţi în saci de plastic fără slujbă şi fără cei dragi alături!
Zero preocupare pentru problemele oamenilor! Nicio măsură pentru ca românii să nu mai moară pe capete. Singura preocupare este cum să îşi ţină mizeria de Congres, indiferent de câte alte restricţii vor trebui să suporte românii. În România Normală a lui Iohannis şi Cîţu, românii sunt iar pedepsiţi pentru ca liberalii să-şi rezolve războiul pentru putere. Iar pentru asta, carnetul de partid de la PNL a devenit mai tare decât certificatul COVID!”, a mai scris liderul PSD pe platforma de socializare.
Articolul integral, pe epochtimes-romania.com!