Cioloș: Ticăloșia România TV cere un comportament exemplar: închiderea acestei stații TV

Data:

spot_img

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș a reacționat în urma derapajului comis de România TV cu privire la cazul jurnalistei Iulia Marin și a declarat că măsura care ar trebui luată după acest caz este închiderea postului TV.

Cioloș mai susține că România TV ar fi trebuit să rămână de mult timp fără licență, dacă instituțiile independente de reglementare ar fi funcționat și ar fi respectat legea

„Ticăloșia România TV cere un comportament exemplar: închiderea acestei stații TV. În lumina ultimelor evenimente, observ că Opoziția politică din România nu reușește să funcționeze nici corect, nici eficient. Pot să înțeleg că există diferențe de poziționare între noi, însă nu înțeleg această tăcere asurzitoare în acest caz extrem de grav. Sper că liderii partidelor de opoziție nu așteaptă să treacă furtuna, să poată merge din nou în studiourile unei televiziuni care a încălcat orice limite profesionale, etice, morale și de bun-simț. Clasa politică din România, Putere și Opoziție, a girat ani în șir comportamentul acestei televiziuni prin prezența la acest post și finanțarea lui. Cunosc această realitate, pentru că am auzit mereu de la mulți dintre specialiștii de comunicare că nu e bine să te cerți cu ei, că au audiență mare, că îți pot face rău și multe alte argumente din aceeași categorie”, a transmis duminică Dacian Cioloș, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul a acuzat postul TV că este un instrument de intimidare și propagandă, construit de politicieni interesați să influențeze jocul politic în direcțiile dorite de ei, instrument finanțat cu foarte mulți bani publici, în funcție de interesele politice.

„Nu este o instituție de presă, iar mulți dintre cei care lucrează acolo și apar în studiouri nu sunt jurnaliști, chiar dacă încearcă să pretindă că ar fi. România TV este afacerea unui infractor periculos, dat în urmărire generală, un individ care a fugit într-o țară prorusă unde se adăpostește de lege și pușcărie. Oamenii care i-au construit acest instrument de intimidare au sprijinit apariția și dezvoltarea AUR, un partid politic extremist prorus care, pentru prima dată, este capabil să amenințe traseul european al României. O parte dintre ei consiliază conducerea PSD, care se folosește de acest post pentru a-și intimida contracandidații politici”, a declarat Dacian Cioloș.

Europarlamentarul REPER mai susține că Guvernul de la Chișinău a interzis difuzarea RTV în Republica Moldova pentru propagandă prorusă.

Citește și: Elevii din Hunedoara al căror program va rula pe Stația Spațială Internațională nu vor să plece din România

„În România, nu argumentele lipsesc, ci curajul. Închiderea RTV nu este despre presă, este despre libertate și democrație. Înainte de libertatea lui Victor Ciutacu de a terfeli oameni și destine, întrebați-vă unde este libertatea victimelor sale. Am ajuns să protejăm infractorii, sub pretextul unei libertăți depline, ignorând victimele. Invit toți liderii politici din opoziție să se alăture acestui demers de a cere ridicarea licenței de emisie a România TV. Nu într-un demers abuziv, de suprimare a unei instituții de presă, ci legal, cu exemple și argumente solide, care demonstrează că avem de-a face cu un instrument politic de dezinformare, manipulare și intimidare, deghizat în instituție de presă. Consiliul Național al Audiovizualului, o instituție puternic slăbită de controlul politic, nu își folosește în prezent pârghiile pentru a opri aceste derapaje grave și a proteja cetățenii de manipulare, dezinformare și incitare la discriminare. Nu am mari așteptări de la actuala coaliție de guvernare, dar îmi propun ca pe lista de priorități pentru alegerile de anul viitor să fie reformarea completă a CNA și noul organism să aibă capacitatea să închidă instrumentele de manipulare care emit, în ciuda miilor de pagini de sancțiuni primite”, a afirmat Dacian Cioloș.

„Și, ca să fie limpede, că am văzut diverse interpretări: nu retrag eu licențe TV, nu vreau eu să pedepsesc pe cineva, că nu e rolul meu. Politicienii nu au dreptul să facă asta și nu ar trebui să aibă această putere vreodată într-o democrație. Dar am dreptul la opinie avizată și să atrag atenția atunci când derapajele continuă la nesfârșit și nu mai există nicio limită, iar cetățenii sunt manipulați și dezinformați. Opinia mea fără echivoc azi este că România TV ar fi trebuit să rămână de mult timp fără licență, dacă instituțiile independente de reglementare ar fi funcționat și ar fi respectat legea. Iar dacă la România TV mai există jurnaliști pe bune, le cer să nu plece capul și să iasă din mocirlă”, a încheiat europarlamentarul.

Citește și: De ce i se permite Academiei Română să facă propagandă sino-rusă pe bani publici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(SURSA FOTO: Dacian Cioloș / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...

G4media: Ciolacu, Simonis și Grindeanu pe lista pasagerilor cu jetul privat închiriat de Nordis

Publicația G4media a publicat documentul care atestă că liderii...

Dezvoltatorul Nordis ignoră Protecția Consumatorului și ascunde actele cerute la control

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că verifică...