Cazul Gheorghe Ursu. Va ţine partea crimei sau îşi va spăla păcatele?

Cazul Gheorghe Ursu. Marţi seara, la Cinema Union, se redifuzează un film pe care orice român care vrea să înţeleagă de ce România este un stat atât de corupt şi bolnav ar trebui să îl vadă. Filmul este dedicat unui caz emblematic pentru modul în care Justiţia română a eşuat, programatic, să pedepsească crima.

Cazul Gheorghe Ursu

Filmul urmăreşte sisificul efort depus de Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, care, de peste trei decenii, încearcă să obţină în Justiţie necesara dreptate în cazul uciderii tatălui său, inginer constructor omorât în bătăi de Securitatea ceauşistă. Până la această oră, fără succes.

Ba dimpotrivă. Cei doi ofiţeri de Securitate consideraţi responsabili de torturarea şi uciderea lui Gheorghe Ursu au fost achitaţi în două rânduri. Chiar mai mult, Justiţia a avut grijă să motiveze achitarea celor doi preluând narativele fostei Securităţi şi denigrând memoria disidentului ucis în chinuri.

Gheorghe Ursu a fost anchetat şi ulterior arestat după ce a făcut public, printr-o scrisoare transmisă postului Europa Liberă, că Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca blocurile încă rămase în picioare după cutremurul din ’77 să fie spoite doar, nu consolidate cu adevărat, aşa cum impunea situaţia.

I s-a făcut un dosar de drept comun – practica obişnuită în acei ani, căci regimul pretindea că nu există deţinuţi politic.

A fost bătut să toarne eventuali complici şi să recunoască ce nu a făcut, şi anume că a luat bani pentru a trimite la Europa Liberă scrisoarea care-l incrimina pe Ceauşescu. S-a dovedit, cum avea să admită chiar un gardian din arest, „o nucă tare”.

N-a turnat şi n-a recunoscut ce nu a făcut. Loialitatea, curajul şi respectul pentru adevăr l-au costat viaţa.

Citește și Vânzarea de energizante către minori, interzisă prin lege

Iar pe fiul său, Andrei, căutarea dreptăţii pentru moartea tatălui său l-a costat decenii de viaţă. Aproape 200 de zboruri din SUA (unde Andrei Ursu s-a stabilit după ce a reuşit să plece din ţară) către România, ani de documentat crimele fostei Securităţi, de umblat prin instanţe, două greve ale foamei pentru a debloca instrumentarea dosarului.

Ani de luptă şi muncă grea pentru dreptatea atât de necesară nu doar ca reparaţie morală pentru el şi familia lui ci pentru această naţie. Spun necesară căci puţine lucruri sunt atât de toxice pentru un popor ca ideea că în ţara ta crima nu se pedepseşte.

Că răul este răsplătit – da, foştii securişti, foştii torţionari care au tocat în bătăi, strivit degete la uşă etc. iau pensii speciale din banii noştri, ai urmaşilor celor bătuţi. Au, direct sau prin interpuşi, afaceri bănoase, au pârghii în Justiţie, presă, prosperă, ne sfidează pe toţi.

Cazul inginerului Ursu, un film despre eşecul statului român

Revenind la film, al cărui final tragic se poate rescrie din fericire, căci miercuri, 21 februarie, judecătorii Curţii de Apel urmează să decidă dacă dosarul morţii lui Gheorghe Ursu va fi redeschis şi torţionarii lui vor fi rejudecaţi, vine cu înţelegerea – dură ca un pumn în stomac, violentă până la greaţă – a faptului că trăim într-un stat eşuat.

Un stat care nu doar că nu a pedepsit crima ci a făcut efectiv scut în jurul unor torţionari. În fapt, în jurul unui întreg aparat represiv, criminal, un aparat care a lucrat sistematic împotriva poporului român.

Mai multe citiți în publicația The Epochtimes Romania.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!