Circ la baletul Operei din Iaşi. Balerinii cer de 4 luni demiterea şefei

Data:

spot_img

Circ la baletul Operei din Iaşi: Opera Naţională Română din Iaşi este zguduită de peste patru luni de zile de un scandal la nivelul corpului de balet, care a ajuns în cursul zilei de miercuri, 6 martie 2024, la faza de ameninţări.

După ce mai bine de 15 balerini şi balerine au protestat în mai multe forme, de la finalul lui 2023, împotriva şefei de la balet, Cristina Todi (FOTO JOS), aceasta le-a transmis în cursul zilei de miercuri o înştiinţare, printr-o casă de avocatură.

În înştiinţarea respectivă balerinilor li s-a comunicat faptul că dacă nu încetează acuzele publice la adresa acesteia, vor fi daţi în judecată şi li se va solicita daune morale.

Conform surselor ziarului, managementul operei a încercat nenumărate sesiuni de mediere în ultimele patru luni, fără niciun succes.

Iar Cristina Todi le cere acum angajaţilor să înceteze cu protestele, spunând în înştiinţarea transmisă că simte că îi este afectată imaginea şi că acuzele sunt nefondate. Contactată de „Ziarul de Iaşi”, aceasta nu a dorit să facă comentarii suplimentare.

Au trimis un memoriu inclusiv la Ministerul Culturii

În ultimele patru luni, o parte dintre balerini au purtat banderole albe la umăr în timpul spectacolelor, marcând o grevă japoneză şi solicitând conducerii Operei să o demită pe Cristina Todi.

La finalul unor reprezentanţii, aceştia au dorit să urce pe scenă cu tricouri pe care scria mesajul „DEMISIA ŞEF SERVICIU BALET”, aceleaşi pe care le-au purtat şi la unele dintre manifestaţiile din faţa instituţiei culturale.

Au creat şi o pagină de Facebook, în care solicită acelaşi lucru şi unde îşi descriu demersurile.

Citește și: Expoziția „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România”, la Timișoara

„Am încercat să integrăm în costum sau să camuflăm cât am putut banderola”

Conform balerinilor, ei au redactat mai multe referate despre „modul deficitar prin care noi consideră că Şeful Serviciu Balet în funcţie îşi desfăşoară activitatea”.

„Iniţial, am optat pentru o formă de grevă japoneză, conform căreia am continuat activitatea, dar am purtat în spectacole o banderolă albă la mână pentru a ne exprima nemulţumirea.

Am luat în considerare cererile din partea conducerii şi am încercat să integrăm în costum sau să camuflăm cât am putut banderola pentru a nu deranja spectatorii din punct de vedere estetic.

După aceea, am trimis un memoriu la minister, în care am inclus toate neregulile şi am ieşit pentru a protesta în faţa Operei unde am fost intervievaţi de către presă.

În toate demersurile noastre am avut grijă şi am specificat faptul că nu dorim să aducem niciun prejudiciu de imagine instituţiei”, au transmis aceştia.

Articolul integral, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: ZDI

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related