Circa un milion și jumătate de dolari găsiți de procurori într-un seif îngropat în podeaua casei lui Horațiu Potra (surse)

Data:

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri circa un milion și jumătate de dolari într-un seif îngropat în podeaua casei lui Horațiu Potra, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.

(Articol actualizat: în varianta inițială era menționată suma de zece milioane de dolari găsiți în seif, informația a fost rectificată)

Seiful, turnat în beton, era camuflat sub dușumea.

Procurorii fac miercuri percheziții la oamenii din rețeaua lui Horațiu Potra, șeful unei trupe de mercenari care îi asigură protecție lui Călin Georgescu.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune care vizează 27 de persoane din 5 județe.

Surse G4Media spun că este vizată o grupare condusă de Horațiu Potra fiind urmărită ”inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”.

Surse G4Media spun că Potra nu este în țară și că procurorii urmăresc inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Citește și: Percheziții în mai multe județe într-un dosar privind constituirea unei organizații cu mesaje fasciste, rasiste și xenofobe și finanțarea campaniei electorale. Ar fi vizat și Horațiu Potra (surse) | VIDEO

Comunicatul Parchetului General

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. În cadrul acestor activități au fost vizate 27 de persoane fizice și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în legătură cu suspiciuni privind săvârșirea următoarelor infracțiuni:

• Acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută de art. 397 din Codul penal

• Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal

• Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată

• Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal

• Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002

• Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002

• Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018

• Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal

• Comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul penal

Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Citește și: A răspuns CCR! De ce a anulat alegerile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: G4Media.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related