Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Decebal din Oradea, reluată abia în octombrie | Bihoreanul

Data:

spot_img

Termenul de reluare a circulaţiei tramvaielor pe Bulevardul Decebal din Oradea începând cu data de 9 septembrie, așa cum anunțase Florin Birta în primăvara, nu va putea fi respectat.

Chestionat de BIHOREANUL, primarul e Oradea a declarat luni că circulaţia tramvaielor va reluată cel mai probabil abia în luna octombrie.

„În urma discuţiilor purtate cu constructorii, am decis să amânăm reluarea traficului tramvaielor pe Bulevardul Decebal, cel mai probabil până în luna octombrie. Am luat această decizie ca să nu spargem de două ori asfaltul pe Bulevardul Decebal”, a declarat Birta.

Citește și: De ce câștigă teren populiștii de stânga în estul Germaniei? | Deutsche Welle

Lucrări complicate de infrastructura din subteran

Decizia vine după ce, cu ocazia lucrărilor de amenajare a pasajului subteran care va subtraversa Bd. Decebal de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu, reprezentanţii municipalităţii au luat decizia reabilitării dumului pe tronsonului delimitat de sensul giratoriu din zona Bisericii Emanuel şi intrarea pe Podul Decebal. Lucrările, demarate în vară, au fost complicate de infrastructura din subteran.

„Având în vedere săpăturile de pe Bd. Decebal, vom înlocui şi conducta de apă din azbociment care este poziţionată pe mijlocul străzii. Lucrarea era prinsă în Programul Operaţional Infrastructură Mare, urmând să fie realizată anul viitor sau peste doi ani. Am decis să o facem acum şi nu anul viitor, astfel încât în toamnă, la finalizarea lucrărilor, bulevardul Decebal să fie reabilitat integral”, a explicat edilul.

Primarul susține că nu există niciun vinovat pentru această decalare. „Lucrarea trebuia să aibă loc abia în anul 2025 sau 2026. Se ştia de ea, nu acum s-a descoperit că avem o conductă de azbest de înlocuit, atât doar că o facem mai repede”, a susţinut Birta.

Continuarea, în Bihoreanul.ro

Citește și: Scholz și cruciada EU. Pactul de migrație cu Moldova și problema AfD | Știri din diaspora

Urmăriți PressHub și pe Google News!

(Sursa foto: Bihoreanul)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru...

Zeci de angajați ai Primăriei Iași, vizați de o anchetă DNA | Ziarul de Iași

Anchetă DNA la Primăria Iași. Procurorii au deschis un...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...