Cîțu: Cifrele arată că economia României a depăşit criza economică în doar un an

Data:

spot_img

Cifrele arată că economia României a depăşit criza economică „în doar un an”, a declarat, marţi, premierul Florin Cîţu, care a adăugat că îşi doreşte în continuare „predictibilitate” şi „stabilitate” în viaţa economică.

„Dragi români, v-am promis veşti extraordinare din economie, 13% creştere economică. Sună bine, nu? Mai ales că am trecut împreună prin contextul nefericit când economia globală a suferit cea mai mare lovitură din ultima sută de ani. Economia României, dar şi economiile altor state au fost închise în această luptă. În acel moment, nu aveam soluţia pe care o avem astăzi, nu aveam vaccinul. În 2020, pentru a salva economia am propus o serie de măsuri, precum IMM INVEST, reeşalonarea datoriilor, amânarea plăţii impozitelor, amânarea plăţii ratelor la bancă şi aşa mai departe”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, a fost „singurul optimist” în această perioadă.

„După cum foarte bine vă aduceţi aminte, am fost singurul optimist. Deşi nimeni nu avea încredere, am promis că economia României va avea o revenire rapidă, o revenire în V. Am lucrat din greu şi am reuşit. Dar pentru asta vă mulţumesc vouă, dragi români. Nu aş fi reuşit fără voi. Adevăraţii eroi sunteţi voi. Cifrele arată că economia României a depăşit criza economică în doar un an, fiind cea mai rapidă revenire economică pe care a avut-o România după o astfel de criză. Cred că ultima dată a fost acum 100 de ani, iar pentru perioada următoare îmi doresc două lucruri: predictibilitate şi stabilitate în viaţa economică”, a subliniat Florin Cîţu.

În opinia acestuia, creşterea economică de 13,6% pe trimestrul al II-lea atestă că şi-a făcut „foarte bine” treaba atât ca ministrul al Finanţelor anul trecut, cât şi ca premier.

„13,6% este o cifră pe care cu toţii trebuie să o ţinem minte deoarece reprezintă creşterea economică pe trimestrul II, anul acesta. Indiferent de comentariile unora în spaţiul public, această cifră atestă că mi-am făcut foarte bine treaba, anul trecut din funcţia de ministru al Finanţelor, anul acesta ca prim-ministru. Am spus-o şi o repet ori de câte ori este nevoie, guvernarea României nu este afectată de campania internă din PNL. Pentru mine, întotdeauna, interesul românilor este cel mai important. Atunci când alţii aleg să discrediteze, să distrugă, să minimalizeze, eu aleg să construiesc”, a spus premierul.

Acesta a mai subliniat faptul că Executivul pe care îl conduce a schimbat paradigma folosită în guvernările anterioare timp de 30 de ani.

„Întâi investim, apoi avem creştere economică şi, după aceea, rezultatele sunt împărţite tuturor românilor prin mecanismele economiei de piaţă şi nu pe criterii politice. Obiectivul nostru este ca România să devină o destinaţie pentru investiţiile cu valoare adăugată mare. Acest lucru este posibil doar cu o forţă de muncă bine educată, dar şi bine plătită. Asta ne-am dorit pentru ţara noastră şi asta se întâmplă acum. Dragi români, actualul Guvern a dus România într-o nouă etapă de dezvoltare, în care statul este partenerul sectorului privat, îşi plăteşte facturile la timp, iar banul public nu mai este irosit, este investit eficient, proprietatea privată este sfântă, antreprenorul este un erou şi performanţa este recunoscută atât în mediul privat, cât şi în sectorul public. Şi acesta este doar începutul”, a afirmat premierul Cîţu.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...