miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterCîţu: Deja am început bugetul cu 8 miliarde în plus. Punctul de...

Cîţu: Deja am început bugetul cu 8 miliarde în plus. Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate după şedinţa de Guvern, că mărirea punctului de pensie nu va mai avea loc în acest an, ci se va materializa abia de la 1 ianuarie 2022, „aşa cum a fost şi până acum”, măsura fiind una dintre cele pe care Executivul doreşte să le ia pentru a reduce din cheltuielile structurale.

Totodată, şeful Executivului a acuzat PSD-ul că a modificat punctul de pensie în septembrie anul trecut doar din „motive electorale”, şi susţine că guvernul va corecta această problemă şi va creşte punctul de pensie de la 1 ianuarie 2022 aşa cum a fost şi până acum.

„Trebuie să fie foarte clar că anul acesta punctul de pensie este 1442 RON, mai mare decât a fost punctul de pensie mediu anul trecut de aproape 1.280 în jur de 1300. Efortul suplimentar prin creşterea pensiilor anul acesta la acest punct de pensie de 1442, efortul suplimentar este deja de opt miliarde de lei. […] Deci deja am început bugetul cu 8 miliarde de RON în plus. Deci în 2020 şi 2021 efortul cu creşterea pensiilor este de 19,2 miliarde de RON şi vorbim aici de o criză economică fără precedent în 2020 şi o perioadă de revenire în 2021”, a explicat Florin Cîţu.

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE