Premierul Nicolae Ciucă afirmp[ că Guvernul e în linie dreaptă cu pregătirea sezonului rece 2022-2023 și că prin proiectul aprobat miercuri sunt asigurate rezervele de țiței și produse petroliere.
„Urmărim, totodată, creșterea stocurilor de gaze naturale, astfel încât să avem resursele energetice necesare populației și funcționării economiei.
În acest moment, România a reușit să realizeze un stoc de depozite de gaze naturale de peste 1,8 miliarde de metri cubi, un grad de umplere total de 59,48%, peste graficul asumat în fața Comisiei Europene. În felul acesta, ne asigurăm că avem toate măsurile luate pentru a pregăti din timp iarna care vine”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a anunțat miercuri verificări cu privire la evoluţia preţului la energie.
„Am cerut Consiliului Concurenţei și ANRE, cu implicarea Ministerului Energiei și a celor care au responsabilităţi în acest domeniu, să verifice evoluţia preţului la energie şi să constate dacă există elemente speculative legate de tranzacţionarea energiei pe piața din România”, sușține prim-ministrul.
Foto: http://energie.gov.ro/
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Problema energiei este aproape rezolvata in UE . UE si SUA nu plecau la drumul lung al razboiului, cu Rusia , „fara sa isi acopere spatele” .Sursele de energie ca nevoie rezultanta a decuplarii de sistemul energetic rusesc sunt cunoscute deja si conectate la circuitul intern ce va fi parte a responsabilitatilor venite de la Bruxelles .Daca observati vedem cum toate deciziile curg spre a determina mutarea tuturor formelor decizionale la NATO (tarile membre fiind nevoite sa se incadreze in totalitate si din toate punctele de vedere decizie la virf in NATO )cum dealtfel si Bruxellul va prelua responsabilitati ce pina mai ieri erau la nivel de decizie Guvernamentala . O Uniune, de state , asa cum este UE, ce isi pun viitorul in decizia NATO ,trebuie sa faca acelasi lucru pe segmentele de ,energie , juridice si cele politice .„De unii singuri nu putem trece dealul ”.Doar impreuna putem lua decizia rapida ce ar trebui sa ne permita sa devenim si o forta puternic militara nu numai economica .Toate drumurile duc la Bruxelles ca sa parafrazam celebra propozitie cu toate drumurile care duc la Roma. Pandemia si razboiul ruso – ucrainean ne obliga sa facem asta .Se vede clar cum decizia , la virf , luata , de comun acord , SUA si UE ne indreapta spre federalizarea UE .Rusia s-a impotmolit in Ucraina si pe masura trecerii timpului se va impotmoli si in interiorul ei .Guvernul Romaniei se misca si el aducind aproape intrarea Romaniei in Schengen ,marind la 2.5 suma din PIB ce trebuie atribuita NATO si are un rol determinant in ceea ce reprezinta transportul grinelor din Ucraina ca si oferirea de informatii de tip intelligence trupelor ucrainiene .Dupa cum bine vedeti„dracul nu e chiar asa de negru” .Testul responsabilizarii natiunilor din UE adus la zi concomitent cu testul ce elimina consumerismul pagubos va determina apartia unei alte Europe cu mult mai responsabila de propriul ei viitor .