Ciucă: Nelu Tătaru, eliberat din funcţia de preşedinte al PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate

Data:

spot_img

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi că Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, informează Agerpres.

„Deputatul Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate”, a spus Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a adăugat că Nelu Tătaru nu se va afla nici pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare.

„Nu are cum să mai rămână candidat”, a subliniat liderul PNL.

Citește și: Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, vizat de DNA într-un dosar de luare mită (surse)

El a fost întrebat cu ce diferă situaţia lui Nelu Tătaru de cea a lui Iulian Dumitrescu, în contextul în care în cazul celui din urmă nu s-a luat o decizie în aceeaşi zi.

„Nu aveam Birou Politic Naţional în acea zi”, a spus Ciucă.

Chestionat şi dacă afectează imaginea PNL acest caz înainte de alegeri, el a susţinut că este o situaţie care îl afectează pe cel care trebuie să răspundă de faptele sale.

„PNL a procedat şi a luat măsuri în conformitate cu prevederile statutare”, a afirmat liderul PNL.

Potrivit lui Nicolae Ciucă, interimatul filialei PNL Vaslui va fi asigurat de Varujan Vosganian.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru este vizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de luare de mită, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, ar fi vorba despre peste 100 de acte materiale.

Citește și: DNA va cere ridicarea imunității parlamentare a lui Nelu Tătaru pentru percheziții la domiciliu (surse)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...