În curând, se va auzi clopoțelul de începere al unui nou an școlar. Concomitent, se dă și startul Concursului Internațional „George Enescu”. Emoții diferite, marcând începuturi diferite. Nici publicul nu e scutit de emoțiile unor întâlniri muzicale memorabile, nu numai prin celebritatea muzicienilor, ci și prin repertoriile alese.
Programul complet, semifinale, finale și recitaluri, aici.
Recitalurile și Concertul de deschidere vor prefața, într-un fel, din ce am aflat la ultima conferința de presă, și „filosofia” programului de Festival de anul viitor. S-a spus că, acumulările și trendul festivalului, de până acum, vor fi urmate și duse la un nivel superior cu „provocarea publicului cu prezentarea unor capodopere simfonice sau de operă noi și reprezentative secolelor al XX-lea și al XXI-lea, rar auzite în România, în multe cazuri, chiar premiere.” Pentru mine este o veste foarte bună, dar vom vedea până la final.
Concertul de deschidere va fi susținut de orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Ainārs Rubiķis, 4 septembrie, ora 19.00. Va fi transmis live de TVR. Etapele și recitalurile se vor desfășura sub cupola Ateneului Român.
„Gongul” de deschidere va fi dat de compoziția câștigătoare a secțiunii Concursului din 2020, prezentată în primă audiție absolută, An Axe for the Frozen Sea de Karlo Margetić.
Dacă pentru filme avem clipuri de promovare, aici, lipsesc datele care să ne dea o imagine asupra acestei lucrări. Poate că e mai bine, experiența va fi trăită cu maximă intensitate, zic eu.
În schimb, putem aminti câte ceva despre compozitor. Are 35 de ani, este din Noua Zeelandă și este, de ceva timp, solicitat să compună pentru orchestre camerale și simfonice din țara de rezidență. Puțin cunoscut în afara zonei australiene, dar cei interesați pot descoperi stilul său ascultând aici.
Pe scurt, este un loc pentru iubitorii atonalității, a stiluluii plin de energie, cu clasice intrări explozive, care aduc aminte de începuturile acestei muzici noi.
La polul opus, va urma concertul ales pentru instrumente solist și orchestra, Concertul în do major pentru vioară, violoncel și pian, op. 56, de L.v. Beethoven (1803-1804). Soliști vor fi câștigătorii ediției trecute. Valentin Șerban (vioară), Jaemin Han (violoncel) și cel mai tânăr câștigător din istoria competiției, 15 ani, și Yeon-Min Park (pian).
Triplul concert face o notă aparte în ceea ce știm noi despre muzica beethoveniană. Este o muzică mai strălucitoare și extrovertită, mai apropiată ca sound și spirit de Mozart sau Haydn. Pentru cei cu prejudecăți, poate fi considerată o dulcegărie, compusă într-un moment de vacanță sau pauză. Dar, da, și noi, tocmai, ne întoarcem din vacanță.
După pauză, în speranța că nu vor mai interveni modificări la schimbări (sic!), vom asculta Simfonia nr. 9 în do major, D 944 (1825-1828) de F. Schubert. Înainte de prezentarea simfoniei, reamintesc că în programul inițial ar fi trebuit să-l avem la pupitru pe Peter Ruzicka, într-un program cu compoziții și aranjamente proprii.
N-aș vrea totuși să trecem cu vederea acest lucru și să spunem că, Ruzicka este unul dintre cei mai apreciați compozitori și dirijori. Muzicianul a venit și a revenit de multe ori la noi, fiind indubitabil legat de muzica maestrului George Enescu, ale cărui compoziții i le-a dirijat.
Unul dintre puținii, în opinia mea, care i-a înțeles subtilitățile și i-a redat cu acuratețe forma sunetelor, claritatea și cristalinitatea notelor sale. A fost prezent cu compoziții, atât în Festivalul Enescu, cât și în restul stagiunilor. Poate cel mai important eveniment a fost montarea operei Celan, la Opera Națională București. Prin urmare, cu părere de rău ratăm ceva deosebit.
Dar ne vom delecta cu ultima simfonie a lui Schubert. Are două simfonii în do major, „Piccola”, nr. 6, și „La Grande”, nr. 9. Cu lungime și dificultate deosebite (4 mișcări), simfonia este de o bogăție și frumusețe poetică ieșite din comun. Excesive, chiar.
Abundența cromatică, amplitudinile tonale, tempii și stratificarea melodică o fac foarte greu de cântat. Așa se explică și rara prezență în programe. Cu atât mai mult, interpretarea de acum ar trebui să facă curios tot melomanul. Letonul Ainārs Rubiķis este un dirijor cu experiență, axat mai mult, actualmente, pe opera, ceea ce îi conferă chiar un atu, lucrarea având destule în comun cu o opera, sounduri de cor, și multe ambitusuri instrumentale. E o bijuterie.
07.09, 19.00 SEARĂ VIOARĂ ȘI PIAN
Pe 7 septembrie va fi primul recital și va fi susținut de violonistul David Grimal și pianistul Itamar Golan. Doi maeștri a căror prezență pe scenă este întotdeauna o garanție pentru o seară superbă. Programul e format din lucrări ale unor compozitori cunoscuți chiar ca prieteni și care au marcat definitiv muzica simfonică modernă, la început de secol 20.
Prima lucrare este Sonata nr. 1 în la minor pentru vioară și pian de Maurice Ravel (1897). Un opus cu un puternic caracter liric, cu o sonoritate lentă și liniștitoare, a fost compusă în anii de studenție, și, se pare că, prima dată, ar fi fost cântată chiar de Ravel la pian și Enescu la vioară. După care a devenit lucrare de sertar și redescoperită postum.
Va urma Sonata pentru vioară și pian, FP 119 de F. Poulenc (1942-1943). O compoziție scrisă în timpul celui de-al doilea Război Mondial și Războiului Civil Spaniol, în amintirea lui Frederico Garcia Lorca, care și-a găsit atunci sfîrșitul.
Compusă în astfel de condiții, sonata e dominată de pasaje întunecate și melancolice ce se împletesc cu fragmente pizzicato ce amintesc de chitara spaniolă. E încărcată de emoții amestecate, furie și liniște, fragmentele melodioase intră în bătălie cu cele ascuțite, schimbări de tempouri, schimburi intense de energii.
Cinci cântece pentru vioară și pian, op 35bis, de Sergei Prokofiev (1925). Sînt cinci miniaturi a căror origine se află într-o compoziție gândită inițial pentru voce și pian. Un fel de transcriere, cum s-ar zice. Probabil, acesta este și motivul pentru care arsenalul tehnic impresionează, pentru că, s-a mers peste acoperirea armonicelor vocale. În stil se simte efervescența noului secol, Stravinski, Ravel, suprarealism, Paris….
Și, normal, nu putea lipsi Stravinski, Divertimento pentru vioară și pian (1934). Este un extras transcris pentru pian și vioară (circa jumătate) din compoziția sa cu muzică de balet, Sărutul zânei (Crăiasa zăpezii), un omagiu adus inegalabilului Ceaikovski. S-a înțeles că vorbim despre muzica de balet a lui Stravinski, care dacă nu e mai ascultată decât a lui Ceaikovski, în mod cert e mult mai comentată. Rafinametul și subtilitățile celui care va deschide atâtea drumuri în dansul modern, sînt întotdeauna o încântare.
09.09., 19.00 SEARĂ VIOARĂ, VIOLONCEL și PIAN
Cel de-al doilea recital este intitulat Frank Huang (vioară) și invitații.
Frank Huang este concertmaistru al Orchestrei Filarmonice New York, cu o vastă experiență concertistică în muzica de cameră și mari orchestre. Invitații săi vor fi Marcel Johannes Kits, violoncel, o mai veche cunoștință de-a noastră, fiind laureatul din 2018 a Concursului și Angela Drăghicescu, pian.
Programul se va deschide cu Romanță pentru vioară și pian, op. 23, (1893) de Amy Beach. Este prima femeie compozitoare americană care a compus în genul simfonic. Nu și-a putut folosi propriul nume pe partituri decât după moartea soțului, deoarece trebuiau respectate cutumele societății burgheze de-atunci, ba, mai mult, îi era permis să concerteze doar o dată pe an.
O deschizătoare de drumuri, muzica sa face parte din era romantică, cu pasaje de virtuozitate care, în fapt, subliniază o grație aparte, încântătoare per total, și parcă simți că este compusă de o femeie, un spirit care explodează prin muzică dintr-o societate rigidă și plină de prejudecăți.
Rămânem în continuare prinși în mrejele romantismului cu compoziția lui Robert Schumann, Adagio și Allegro pentru violoncel și pian op. 70 (1849). Chiar Clara Schumann, care a interpretat-o în premieră, alături de Julius Schlitterlau, corn, spunea „piesa este splendidă, proaspătă și pasională, așa cum îmi place mie!”. În esență, este un intens dialog poetic între violoncel și pian.
Nu putea lipsi Enescu din program, pianista fiind o activă promotoare, chiar descoperitoare, a muzicii maestrului, cu siguranță a tot ce ține de creația sa pentru pian. Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară op. 25 (1926), „în caracter popular românesc” va fi a treia lucrare prezentată în recital.
Nu are nimic din ceea ce știm din lucrările de tinerețe, în care elementul folcloric este pregnant, și dă culoarea, ritmul, armonia compoziției. Aici, totul a fost destructurat și refăcută întreaga arhitectură, la un alt nivel, astfel, filonul popular chiar e integrat în muzica cultă, împrumutându-și expresivitatea iar împreună dau forță unui opus genial.
Seara va fi încheiată de Trioul cu pian nr. 4 în mi minor op. 90, Dumky (1891) de A. Dvořák. Dumky este cuvânt de origine slavă, se poate traduce prin baladă, ca formă poetică care celebrează mari eroi. Pe parcursul opusului, găsim teme eroice, vesele, de dans, în succesiune și în opoziție.
Totul se scurge prin fața ochilor cu o putere narativă ieșită din comun. Șase mișcări, din a căror notație nu lipsește „vivace”, se înșiruie ca într- o scrisoare de recunoștință pentru cei care au construit esența neamului și a umanității.
Aceasta este prima săptămână pentru public. Pentru concurenți nu va fi așa de plăcut, însă, pasiunea este cea care contează, nu neapărat premiul de final.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
