Clasic_Concursul Internațional „George Enescu”. Despre semifinaliștii români

Data:

spot_img

Competiția de la București, cu un lung și valoros istoric în spate, și-a câștigat un loc fruntaș printre prestigioasele concursuri destinate tinerilor muzicieni. Anul acesta, 8 dintre cei 34 de semifinaliști sînt români.

La a XVIII-a ediție, semifinalele și finalele vor avea loc între 4 și 18 septembrie. Biletele se pun în vânzare în data de 7 iulie, ora 12.00. Prețurile nu le mai amintesc pentru că, deja, de la ultimul articol, în care am specificat prețurile conform informației oficiale, ele s-au schimbat.

Secțiunea Violoncel

Sofia Blându este născută în 2003, iar studiul violoncelului l-a început în Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”. Actualmente studiază la Colegiul de Artă „Dinu Lipatti”. A câștigat olimpiade de muzică, concursuri în țară și străinătate. A participat la Masterclass-uri susținute de importanți violonceliști și a fost invitată să cânte alături de muzicieni celebri în programele SoNoRo. Interpretare romantică, tehnică precisă, multă culoare. Ascultați etapa online aici.

Constantin Borodin (Moldova/România) provine dintr-o familie de muzicieni din Chișinău și a văzut lumina zilei în 1994. Studiile și le-a desăvârșit în București și Gent (Belgia). O agendă plină este un loc comun, nu numai ca solist, instrumentist, în mari orcheste, dar și ca participant în duete și orchestre de cameră.

Este cunoscută colaborarea cu pianista Daria Tudor în IMO Duo, concertând în București, Rutesheim, Strasbourg și Berlin, sau în octetul Traffic Strings. Revine în concurs. Pentru mine rămâne încă o enigmă cum de n-a ajuns, ediția trecută, în finală, având prestație peste unii dintre finaliști. Un sunet catifelat, o tehnică cristal, umbre și lumini, emoționant.  Pentru cei care vor să se convingă și să afle mai mult despre el aici.

Maria-Izabela Ghergu s-a născut șa Târgoviște, 1998. Absolventă a Universității de Muzică din București, este câștigătoare a numeroase premii, deși, pentru acești tineri, acest lucru e stil de viață.

Participantă la studii de măiestrie și solistă în concerte cu filarmonici din țară. Plină de exuberanță și pasiune, mai mult puteți asculta aici.

Secțiunea Vioară

Ștefan Aprodu este un talentat licean de 18 ani (Dinu Lipatti – București). Chiar așa tânăr, este avansat în carieră, câștigător de concursuri internaționale, prezențe scenice în străinătate. Ba, mai mult, dovedește și talent componistic.

În 2020 participă la cursul de compoziție susținut de Dåsele Vådår Sevaidå la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo (Online). Una dintre compozițiile sale – Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în mi minor – va fi interpretată în această toamnă, cu Ștefan în postura de solist. O interpretare vivantă, diafană, plină de emoție, cu o tehnică solidă și curată, mai mult aici.  

Maria Marica, clujeancă, în prezent, studiază vioara cu David Grimal la Universitatea de Muzică din Saarbrücken, concomitent este și membră a Ansamblului Les Dissonances (fondat de Grimal). Alături de orchestrele din care a făcut parte, a avut șansa să cânte deja pe mari scene, datorită ICR, altr fotuti, care au desemnat orchestrele respective să ne reprezinte. O imagine mai clară despre frumusețea interpretării sale, puteți asculta aici.

Secțiunea Pian

Eva Garet este bucureșteancă născută în 2006. Cea mai tânără dintre reprezentanții noștri, dar cu realizări impresionante. Numeroasele concursuri câștigate în țară și străinătate, precocitatea de care a dat dovadă, au propulsat-o de la o vârstă fragedă pe scenele mari ale adulților. Interpretarea sa n-are nimic copilăresc, doar o lejeritate tehnică de invidiat, este profundă și fermă. Din programul său online, ascultați aici

George Todică este absolvent al Conservatorului Regal din Scoția în 2017 și deținător al Diplomei de Artist la Colegiul Regal de Muzică din Londra în 2019. Actualmente este pianist concertant în Marea Britanie și câștigător a numeroase concursuri în străinătate.

Colaborarea cu soprana Charlotte Hoather i-a pus numele pe patru albume ca acompaniator, iar alături de alături de violonista Maria Gîlicel și de violoncelista Jobine Siekman formează Chloé Piano Trio, cu care a obținut Premiul Henderson pentru Ansambluri Camerale al Societății Filarmonice Regale în 2021.

La acest palmares se mai adaugă și prezențele ca solist alături de orchestre din Franța, Turcia și, bineînțeles, Marea Britanie. O interpretare scufundată în efuziuni romantice, acuratețe stilistică, cromatică bogată. Mai mult aici.

Daria Ioana Tudor s-a născut la Ploiești în 1997. După studiile de la Universitatea de Muzică din București, a continuat pregătirea și perfecționarea la Berlin. Are strânse în CV participări la festivaluri prestigioase din Germania, Austria, Spania, SUA. Pe drum sînt și câteva albume și colaborări cu mari muzicieni.

A înregistrat o colaborare interesantă și cu Academia Karajan a Filarmonicii din Berlin în postura de clavecinistă. Capabilă de o versatilitate specifică pianiștilor cu mare experiență, multă sensibilitate, strălucire și impetuozitate. Pentru audiție aici.

Programul semifinalelor și finalelor este următorul:

Violoncel- Semifinale, 5-6 sept. (recitaluri); Finala, 8 sept. (cu orchestră)

Vioara – Semifinale, 10-11 sept. (recitaluri); Finala, 13 sptembrie (cu orchestră)

Pian – Semifinale, 15-16 sept. (recitaluri); Finala, 18 septembrie (cu orchestră)

Credit foto: pagini personale ale artiștilor, internet

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...