Clasică sau Nimic

Data:

Preambul. Gradul de civilizație al unei nații este măsurat și prin numărul de melomani sau, cum se spune în termeni de marketing, „consumatori” de muzică clasică și operă.

Deci, nu teatru, film, arte plastice. Zeffirelli spunea despre operă: „Întotdeauna am crezut că opera este o planetă, în sine, unde muzele își dau mâinile să lucreze împreună și să celebreze toate artele”.

Muzica clasică este vizualul hertzian a tot ce ne înconjoară.

„Țipătul” doar se vede, cu muzica clasică îl vedem și îl și auzim. Dar de ce nu și teatru, de ex? Sigur, nu Shakeaspeare nu e de vină de diluarea teatrului dramatic.

De antici nici n-are rost să ne mai aducem aminte. Mă uitam, poate să-mi fi și scăpat, multe scene, nu se joacă pe nicăieri vreo tragedie antică. Azi, toată lumea, pe bandă rulantă scrie, regizează, joacă și chiar toate la un loc, ca Sergiu Nicolaescu. Nu știu. Cred că, însuși Bill ar fi avut mari probleme dacă trăia în zilele noastre.

Cât despre alte arte performative și artele vizuale, unele deja au devenit ca moda. Tendințe, colecții, pantonele anual etc. Mi-aduc aminte că, cineva voia să cumpere un tablou, excepțional altfel fiind spus, dar voia ca pictorul să-i facă unul pe mov sau pe roșu, nu mai țin minte exact, să se potrivească cu mobilierul, din penthouse bănuiesc, că avea dimensiuni destul de mari.

O precizare, am mare respect pentru modă, urmăresc fenomenul deoarece stilul este o artă. Aici intră și costumele. Să concluzionăm, fiecare artă cu frumusețea și poveștile sale.

Selecția e destul de riscantă

Introducere. În căutarile mele pentru a realiza rubrica Selector_clasic, am început să sap prin ceea ce se numește muzica clasică în filarmonicile de stat. Am dat de 19 filarmonici și orchestre (fără cele radio). Spre deosebire de arte performative ca teatrul, operă, balet/dans… sau artele vizuale, concertele nu au caracter repetitiv.

Prin urmare, selecția e destul de riscantă. Am ascultat câteva din orchestrele pe care le recomand, dar nu pe toate, și-atunci mă ajut cu soliștii și repertoriul. Dar nu acesta e subiectul. Nenorocirea e că în aceste căutări, am dat peste foarte puțină viață. Dezastre versus încercări de a face ceva coerent.

Nici nu contează dacă se deschid ușile Filarmonicilor

Povestea. După cum se poate vedea pe harta din deschidere, orașele care au filarmonică, accesul la muzica simfonică este mai mult restricționat decât accesibil. E adevărat, sînt orașe, precum Galați sau Constanța, care au Teatre de Operă și Operetă și-atunci n-au mai simțit nevoia unei orchestre simfonice!?

Cei mai norocoși sau mai gospodari au și, și. Pentru suprafețele „neacoperite”, mai mari decât cele acoperite, unii s-ar putea gândi că orchestrele existente cântă și în deplasare. Ca la fotbal. Parțial adevărat. Dar deplasările sînt rare, așa că, putem să le trecem la inexistente. Sau, s-ar putea spune că cine dorește să asculte se poate deplasa în orașele unde sînt filarmonici.

Probabil, dar după două drumuri pe șoselele noastre sau cu alte mijloace de transport, și cel mai înfocat meloman renunță. La orchestră se mai adaugă, de obicei, coruri și ansambluri camerale, chiar ansambluri de jazz etc. Finanțarea este locală (cu excepții, gen FGE). Primării, consilii locale, alte entități.

Dacă se pornește de la premisa că muzica clasică e pentru ahtiați sau o altă formă de petrecere a timpului liber sau doar pentru snobi, atunci, nici nu contează dacă se deschid ușile Filarmonicilor. Melomanii au deja la dispoziție înregistrări de înaltă fidelitate cu interpretări celebre, pot merge în străinătate la festivaluri sau în București din doi în doi ani.

Muzica clasică e o necesitate. Un „must”. Contribuie esențial la dezvoltarea armonioasă a creierului, activează inteligența emoțională, întărește centrii nervoși care coordonează adaptabilitatea, socializarea, comunicarea, etc. Deci, nu are numai un rol cultural, cum greșit se tot insistă. Nu vreau să fac capul baniță nimănui, mai ales că, se pot citi studii de specialitate biblioteci întregi.

Există preocuparea de a promova soliști locali valoroși

Numărul de spectacole este între 2 și 6 spectacole pe lună. Nici la Filarmonica din București nu dă activitatea pe dinafară. Un recital și un concert, cu repetiție, pe săptămână. Probabil că o folosesc pe post de model. Dar în București sînt înlocuitori.

Se aduc frecvent soliști din București sau soliști străini cu mini-tururi pe care aceștia le fac în țară. Sînt și locuri unde poți vedea ce nu vezi în București. Există preocuparea de a promova soliști locali valoroși sau internaționali pe cont propriu.

În câteva locuri au fost create programe alternative pentru a deschide aria de adresabilitate. Am în cap Piteștiul cu programele de jazz. Cele care au noroc și de școli de muzică în localitatea de reședință, au seri dedicate acestor tineri. Altele profită de celelalte instituții pentru a „împărți” invitații.

Nu există niciun programe complete de stagiune (nici în București). Toate se adaugă în ultima clipă. Nu știu cum au spectatori, că dacă în oraș mai are loc un eveniment în aceeași zi și agenda fusese deja bifată, ce fac, cu cine umplu sala? Nu înțeleg cum funcționează, totuși, coerent aceste instituții? Pe ce și pentru ce își ia examenul managerul? Ce prezintă în fața comisiei, în afară de vom face și vom drege și… N-am văzut programe de turnee, în țară și/sau afară. Totul are un miros înnecăcios de improvizație.

În secolul 21, e chiar o adevărată aventură să intri în contact cu aceste instituții. Să afli ceva despre. Două filarmonici n-au site, doar pagină de socialiare. Cele care au site zici că e făcut de cineva care urăște muzica simfonică. Greoaie ca acces, improprii ca prezentare, urate-e deja o chestiune subiectivă, dar urâte.

Poate că singurul care ar merita atenție este cel al ploieștenilor care au și aplicație de mobil și un canal de streaming. Mărturisesc că nu l-am testat, așa că nu pot garanta fidelitatea audiției. Un primitivism inexplicabil. Sînt convinsă că, întrebați, ar spune cu toții că nu au bugete. Însă, cele câteva siteuri care sînt acceptabile, adică, poți spune că sînt din acest secol, chiar dacă nu și din acest deceniu, îi contrazic.  

De discografii și sau alte subiecte de atracție, nici nu se pune problema.

Despre standardul artistic, în sine, n-aș putea să fac comentarii decât pentru orchestrele pe care le-am văzut la București, în Festivalul „George Enescu”. Nu știu dacă atunci se autodepășeau, dar au făcut față cu brio nivelului ridicat al festivalului.

Cu alte cuvinte, ele, orchestrele, pentru ele o duc bine. Nu dau în brânci, dar nici n-au luat medalii.

Artexim poate asigura prezențe pentru toți în festivaluri de peste hotare

Finale. Dar existența lor nu este un scop în sine.

Spuneam într-un material anterior că, aceste orchestre trebuie preluate de Ministerul Culturii într-un program clar, articulat și continuu. Au o misiune de îndeplinit. Să ajungă la urechile și inimile cât mai multor spectatori, să creeze dependență în comunitate. Pentru acest lucru trebuie Standard, Frecvență și Diversitate. Înțeleg că, acum, salariile sînt foarte bune. Deci nici această problemă nu mai poate fi invocată.

Cu 4 concerte pe lună nu se va întâmplă nimic. Cu 15 putem avea speranțe. Cu turnee în țară putem vorbi de un scop. Plus, turnee peste hotare, înregistrări, deja putem vorbi de o efervescență, un pulsariu care va produce unde de atracție. Va crea fenomenul. Casa Radio poate produce înregistrări exact așa cum o face cu orchestrele sau soliștii săi.

Artexim poate asigura prezențe pentru toți în festivaluri de peste hotare. De ce e nevoie de expunere? Doar confruntarea directă cu omologii din alte țări poate stimula în plus dorința de creștere. Dacă un copil îl ții doar în casă, e greu de crezut că va putea alerga la fel ca cei care au stat numai afară.

Sînt conștientă că pentru un manager de provincie e greu să meargă în toate aceste direcții, dar, de aceea, cei care freacă blaturile de birou prin minister trebuie să treacă la treabă. Să treacă la faza profi. Însă, la nivel local, managerii pot împinge lucrurile. Stilul ăsta de dolce far niente sau nu ieșim din tipare să nu greșim, să n-avem conflicte cu sindicatele, trebuie ucis.

Creșterea frecvenței și diversificarea programelor nu depind minister. Având baza solidă, devii mai credibil, poți începe și un marketing. Sper că ceea ce fac acum toate filarmonicele, incluzând FGE, nu numesc marketing, adică, nu plătesc pe cineva pentru asta. Că ce ar avea de promovat? Cele 4-6 concerte pe lună? Se știe deja în urbe de ele.

Dar, îi înțeleg, peștele e împuțit de la cap. Dacă singura discuție managerială de până acum a fost „mai mulți” bani, atunci e greu să-ți deschizi orizonturi. E greu să ieși din cutie și să gândești altfel.

Nu știu câți dintre managerii acestor orchestre vor să lase ceva în urmă? Vor să facă istorie. Vor să-și pună semenii înaintea liniștii și îmbuibării personale. Pentru că dacă vor, se pot uni și să ceară ei minsterului aceste lucruri. Se pare că bani sînt. Mulți. Unii chiar au profitat. Au prins turnee în străinătățuri deși n-au stagiune de nici 4 concerte pe trimestru. Undeva se rupe ceva. Firul logicii este tăiat.

Pentru cei chitiți pe fapte mari, sper să existe, asta e singura opțiune pentru că dinspre minister nu se anunță nimic. În afară de scandaluri, vizite și poze, nu se aude nici pîs. Nicio strategie, niciun plan, nicio direcție. Se aruncă cu bugete nedimensionate, neverificate, în dreapta și-n stânga și atât.

Aceasta a fost atitudinea ministerului dintotdeauna. Nu e de mirarea că s-a molipsit toată lumea și n-am ajuns nicăieri.

A aduce muzica clasică lângă cât mai mulți oameni este o datorie. Unicul scop. Este aportul muzicianului la clădirea umanității.

I-ați văzut pe muzicienii ucrainieni? Cântă pentru semenii lor printre dărâmături și obuze. Asta e menirea muzicii! Să îmbărbăteze, să dea forță, lumină și speranță, să unească! 

Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un drum județean care a ajuns să coste un milion de euro pe km începe deja să crape

Drumul strategic, în care Consiliul Județean Botoșani a pompat...

Forumul european anti-trafic: Prevenirea traficului de copii în contextul european actual

Evenimentul sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului și 74...

Şapte localităţi din Covasna nu au medici de familie

Şapte localităţi din judeţul Covasna, în care trăiesc peste...