Recent înființatul „Club de Presă” a pornit la drum cu un uriaș scandal. Reprezentanții a trei televiziuni de știri și două publicații au declarat public că nu s-au înscris în organizația condusă de Cozmin Gușă și Sorin Roșca Stănescu și nu vor să aibă de-a face cu aceasta.
Organizația „Clubul de Presă” și-a anunțat public înființarea pe 3 mai. Organizația este coordonată de consiliu de onoare, din care fac parte un propagandist recunoscut al Kremlinului, antieuropean și anti-NATO (Cozmin Gușă), un personaj care a făcut închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat (Sorin Roșca Stănescu), un băiat care deține un site ce-i spală pe toți infractorii și magistrații corupți (Răzvan Savaliuc) și un „antreprenor” care a moștenit o gazetă de la taică-su, condamnat pentru șantaj prin presă, care la rândul lui a fost reținut și este anchetat de DIICOT pentru infracțiuni cu imobile (Claudiu Asimionesei).
Clubul de Presă, care a fost gândit de Sorin Roșca Stănescu și Cozmin Gușă, la propunerea lui Maricel Păcuraru, patronul condamnat penal al Realitatea PLUS, a susținut că „521 de jurnaliști de la instituții cunoscute de presă din România s-au înscris până acum în clubul de presă”, anunța Realitatea PLUS.
Dan Andronic afirmă că numele publicațiilor sale apare abuziv pe lista membrilor
La doar o săptămână după acest anunț, mai multe entități media din București au anunțat public că, în realitate, nu fac parte din acest „club de presă” și că numele lor a apărut abuziv în comunicatele organizației.
„Am aflat cu surprindere din relatarea făcută sâmbătă, 13 mai, de o publicație online, că B1 TV ar fi pe lista entităților membre ale unui așa-zis «club de presă» recent format. Informaţia este total eronată, televiziunea noastră nefiind implicată în niciun fel în acest proiect.
Cu alte cuvinte, asocierea numelui televiziunii B1 TV cu acest nou organism media a fost făcută fără niciun fel de acord în acest sens”, menționează reprezentanții televiziunii, într-un comunicat postat pe site-ul postului de știri.
Cu precizări similare a ieșit public și Dan Andronic, acționarul majoritar al publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital.
„Apel public către colegii noștri Răzvan Savaliuc, Bogdan Comaroni, Sorin Roșca Stănescu.
Scoateți din comunicatul Clubului Român de Presă numele Evenimentului Zilei și al Capital, sau faceți publică cererea de adeziune semnată de reprezentantul legal al societății. Nu poți adera la o asociație pe calea aerului, prin spori, ci respectând statutul legal. Noi nu am făcut-o.
Este o mascaradă care trebuie să înceteze, care face rău inclusiv organizației din a cărei conducere faceți parte, un fals nedemn de cei care se prezintă ca fiind jurnaliști.
Putem înțelege o eroare, nu suntem de acord cu perpetuarea ei. Nu suntem de acord să intrăm într-o altă organizație profesională, în ciuda amenințărilor mai mult sau mai puțin voalate transmise de cei ce se asociază cu numele voastre, respectate de mulți dintre noi, atâta timp cât tocmai ne-am înscris în Asociația Editorilor de Presă Scrisă și Online”, a scris duminică, pe Facebook, Dan Andronic.
Antena 3 și RTV se dezic de Roșca Stănescu și Cozmin Gușă
Luni, de Clubul de Presă, din care face parte Răzvan Dumitrescu, moderator Antena 3, s-a dezis și televiziunea controlată de familia Voiculescu.
„Folosirea frauduloasă a brand-ului Antena 3 CNN poate atrage consecințe juridice. Solicităm celor care au inclus Antena 3 CNN într-o listă de presupuși membri ai unui club de presă să elimine această informație falsă, în regim de urgență, respectând astfel realitatea obiectivă și dreptul publicului la informații corecte și responsabile”, precizează Antena 3, într-un comunicat de presă.
Până și România TV s-a delimitat de acest club de presă.
„România TV le cere public domnilor Răzvan Savaliuc, Bogdan Comaroni și Sorin Roșca Stanescu, trei dintre cei cinci membri ai Consiliului de Onoare al Clubului de Presă, să elimine numele postului România TV din orice comunicat sau orice altă informare legată de respectiva organizație.
România TV precizează încă o dată că nu face parte din Clubul de Presă, așa cum eronat a informat Realitatea Plus, dar nici dintre membrii vreunui alt club de presă din România la momentul actual – mai 2023.
La momentul când și dacă va considera oportun, postul de știri nr. 1 din România va anunța pe cale oficială apartenența sa la orice fel de organizație de acest tip”, au menționat și reprezentanții RTV într-un comunicat public.
Și publicația Cetățeanul.net a anunțat că nu a aderat la clubul de presă al lui Cozmin Gușă și Sorin Roșca Stănescu.
„Pe 3 mai 2023, Clubul de Presă a anunțat că în componența acestuia se regăsesc numele unor angajați ai ziarului electronic Cetățeanul.net.
Dat fiind că niciunul dintre angajații publicației nu a semnat și nici nu și-a dat acordul pentru o adeziune la Clubul de presă, solicităm oficial scoatea numelui publicației noastre de pe lista Clubului de Presă”, a scris Cetățeanul.net.
Clubul de presă dă înapoi
Duminică, după reacțiile publice negative, Consiliul de Onoare al Clublui de presă a ieșit cu un comunicat în care afirmă că a constat „că în interiorul unor case de presă au intervenit neînțelegeri între patronate și managementul editorial și că sunt și situații în care nu este clar care sunt deținătorii de acțiuni. Referitor la aceste situații semnalate de B1 TV, Evenimentul Zilei și România TV, urmează să luăm cuvenitele decizii”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu și Răzvan Savaliuc, la lansarea Clubului de Presă