După 20 de ediții ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Cluj-Napoca devine UNESCO City of Film în rețeaua UNESCO Creative Cities.
UNESCO a anunțat luni includerea orașului Cluj-Napoca pe lista celor 49 de noi orașe care se alătură rețelei UNESCO Creative Cities. La secțiunea Film, pe lista anunțată de UNESCO se mai află doar orașele Cannes și Gdynia (Polonia).
Potrivit UNESCO, rețeaua Creative Cities numără acum 295 de orașe din 90 de țări care investesc în cultură și creativitate – meșteșuguri și artă populară, design, film, gastronomie, literatură, arte media și muzică – pentru a promova dezvoltarea urbană durabilă. Orașele desemnate să facă parte din rețeaua UNESCO și-au luat angajamentul de a pune cultura și creativitatea în centrul dezvoltării lor și de a împărtăși cunoștințe și bune practici.
“Odată cu această recunoaștere internațională, orașul nostru se plasează pe harta mondială a filmului și a industriilor creative, alăturându-se astfel unei galerii selecte de orașe de pe întreg globul, printre care amintesc de Cannes, Doha, Jakarta, Perth, Tallinn, Salonic și altele (…) Această titulatură reprezintă un efort comun al primăriei, al Festivalului Internațional de Film Transilvania și al Centrului Cultural Clujean și demonstrează că munca susținută, talentul și creativitatea sunt întotdeauna răsplătite. Le mulțumesc, așadar, pentru contribuția constantă la dezvoltarea dimensiunii culturale a orașului”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, după anunțul făcut de UNESCO.
Mai multe informații despre rețeaua UNESCO Creative Cities puteți afla AICI.
Citiți și