CNAIR, somată să repare centura stațiunii Călimănești | Argeșul Online

Data:

spot_img

Centura stațiunii Călimăneşti, grav afectată de căderi de pietre şi de o alunecare de teren, petrecute în primăvara lui 2023, nu e reparată nici azi.

Argeșul Online a scris despre acest lucru inadmisibil încă din vara anului trecut. Inițial, cei de la Direcția de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova au deviat traficul greu prin staţiunile Călimăneşti şi Căciulata, pentru câteva zile.

În acest răstimp, drumul a fost reparat şi redeschis în seara zilei de 19 aprilie, „după degajarea şoselei şi efectuarea lucrărilor necesare”, după cum informa DRDP Craiova.

Citește și: Clotilde Armand cere verificarea averilor judecătoarei Lia Savonea și a fratelui șefului ANI

A doua zi de dimineaţă, însă, o alunecare de teren a făcut din nou impracticabilă centura Călimăneşti, iar de atunci şi până azi tot impracticabilă e, pe un sens de mers. În zonă se circulă pe o singură bandă, cu semaforizare. Așa că adesea acolo au loc ambuteiaje, din cauza traficului intens.

Primarul orașului-stațiune Călimănești, Florinel Constantinescu, crede că acum e momentul oportun să se repare temeinic și centura cu pricina.

”Zilele acestea s-a restricţionat circulaţia pe Valea Oltului pentru lucrări la autostradă. Este o oportunitate evidentă pentru remedierea situaţiei apărute în urmă cu mai bine de un an pe centura ocolitoare din Călimăneşti”, a transmis primarul Constantinescu.

Continuarea, în Argesulonline.ro

Citește și: Premierul Marcel Ciolacu anunță modificarea OUG 84 privind suspendarea permisului

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Florinel Constantinescu / Facebook)

spot_imgspot_img
Argeșul Online
Argeșul Onlinehttp://argesulonline.ro
Site de presă înfiinţat în 2018, neînregimentat politic în niciun fel, care pune accent pe chestiunile serioase, fără nicio concesie tabloidizării. Acoperim în principal judeţul Argeş, dar avem şi secţiuni de ştiri naţionale şi internaţionale. Deocamdată, suntem singurii din Argeş care avem şi secţiune în limba engleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related