Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat (ornat cu miniaturi – n.r.) aflat într-o colecţie din România, respectiv la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, ar putea fi înscris, alături de celelalte opt manuscrise pictate în vremea lui Carol cel Mare, pe lista UNESCO, informează agerpres.ro.
Cristian Mladin, directorul interimar al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României, a anunţat miercuri, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, că, datorită iniţiativei unui profesor din Trier, se fac demersuri pentru ca cele nouă codice existente „să intre pe lista UNESCO”.
Potrivit site-ului Bibliotecii Naționale a României, Codex Aureus este cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România.
Codicele este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de evangheliare ale Şcolii de Curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este, pe drept cuvânt, celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.
În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunoscut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte /Bibliotheca Palatina. În 1623, întreg patrimoniul Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi încorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.
Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă dar ajunge parţial la Roma. Vreme de doua sute de ani, nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei parţi. La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a doua parte, la Vatican. Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) şi că din în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác.
“În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file (222 pagini) în folio, forma regalis, de 365×265 mm. Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis). Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. S-a folosit scrierea capitală (capitala elegans pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor.
Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 101 de file de text sunt decorate cu chenare policrome. De asemenea sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei, al evanghelistului Marcu, portretul Mântuitorului şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus.
În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de Curte se împletesc motivele stilistice ale artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, demonstrând că arta carolingiană a marcat trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice către arta cu exprimare mai liberă, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene. Influenţele se explică şi prin reînnodarea relaţiilor cu Bizanţul ce a avut loc în timpul lui Carol cel Mare”, explică specialiștii Bibliotecii Naționale a României.
Citiți și
