Combinatul chimic Azomureș, la un pas de criză, suspendă din nou producția

Data:

spot_img

Combinatul chimic Azomureș, la un pas de criză, suspendă din nou producția. Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș, producător român de îngrășăminte, anunță că este nevoit să își suspende din nou producția de amoniac și îngrășăminte, în luna decembrie, conform unui comunicat transmis de companie. Combinatul reclamă „lipsa unui angajament strategic clar din partea autorităților”.

Compania susține că, de la reluarea producției în octombrie, costurile cu gazele naturale au crescut cu aproape 40%, fără a avea legătură cu conflictul din Fâșia Gaza. În ciuda rezervelor ample de gaze din regiune, piața europeană a gazelor rămâne semnificativ mai scumpă decât alte părți industrializate ale lumii (de aproape 5 până la 10 ori mai mare), arată reprezentanții Azomureș.

Citește și Vlad Voiculescu a fost pus sub urmărire penală de DNA, pentru achizițiile de vaccinuri anti-Covid

„Statul român are la dispoziție diverse pârghii de sprijin pentru marea industrie care decurg din propriile resurse energetice, ceea ce este o diferență cheie față de UE în general – dar din păcate nu le folosește. Drept urmare, chiar dacă celelalte țări producătoare de gaze din lume construiesc noi fabrici de îngrășăminte și alte state membre au pus în aplicare pachete de miliarde de euro în ultimii ani pentru a se asigura că industriile mari continuă activitatea de producție, în România, Azomureș – ultima companie de acest gen – se luptă pentru a rămâne operațională”, a subliniat Josh Zacharias, directorul general al Azomureș.

Citește și Fiul președintelui Biden ar fi luat bani de la Puiu Popoviciu pentru a-l scăpa de acuzațiile de corupție

Compania arată că a oprit producția de amoniac și îngrășăminte pentru luna decembrie „din cauza unui set de politici și a lipsei de acțiune a autorităților, care afectează negativ marea industrie locală” și solicită autorităților să susțină industria de îngrășăminte din România. Directorul general al Azomureș, avertizează asupra unei crize care se profilează în agricultura și industria românească, invocând presiunea asupra costurilor din cauza inflației locale, practicile anticoncurențiale și o viitoare taxă de 1% pe venituri. Mai multe aflați din Economedia.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Economedia.ro
Economedia.ro
Economedia este site de știri și analize economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Fitch Ratings a revizuit perspectiva României de la stabilă la negativă

Fitch Ratings a revizuit perspectiva creditelor pe termen lung...

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...

Beneficiile apartenenței României la UE. Fonduri europene primite | Aktual24

Beneficiile apartenenței României la UE, prin prisma accesării fondurilor...