Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 91 milioane de euro în sprijinul crescătorilor de animale

Data:

spot_img

Comisia Europeană a aprobat, marţi, o schemă românească în valoare de 91 milioane de euro (453 milioane de lei) pentru a sprijini crescătorii de bovine, porcine şi păsări în contextul pandemiei de coronavirus, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Potrivit Agerpres.ro, schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenţii directe. Măsura este destinată să rezolve problemele de lichiditate cu care se confruntă crescătorii de animale şi să compenseze o parte din pierderile suferite din cauza pandemiei de coronavirus şi a măsurilor restrictive pe care autorităţile române au trebuit să le implementeze pentru a limita răspândirea virusului. Schema va fi deschisă tuturor companiilor active în sectorul creşterii bovinelor, porcinelor şi păsărilor.

Comisia a constatat că schema românească respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul nu va depăşi limita de 290.000 de euro per beneficiar şi se acordă până la 30 iunie 2022. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, anunţa că peste 95.000 de crescători de animale vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de circa 454 de milioane de lei pentru compensarea unei părţi din pierderile pe care le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare.

Citește și: Kremlinul anunță că monitorizează îndeaproape evoluția situației din Transnistria. Tiraspolul a instituit cod roșu de alertă teroristă

„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, declara Chesnoiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmis Agerpres.

Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine şi avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19 a fost adoptată joia trecută, de Guvern. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453,899 milioane de lei şi este repartizată astfel: 170,250 milioane de lei pentru sectorul bovine, 167,649 milioane de lei pentru sectorul suine şi 116 milioane de lei pentru sectorul avicol.

Valoarea totală a ajutorului acordat unui beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 290.000 euro. Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022.

Citește și: FOTO Ajutor românesc împotriva unui atac chimic rusesc în Ucraina

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...