Comisia Europeană verifică modul cum a fost aleasă conducerea super-agenției guvernului Ciolacu

Data:

spot_img

Comisia Europeană verifică modul cum a fost aleasă conducerea super-agenției guvernului Ciolacu, potrivit informațiilor deținute de PRESShub.

Intituția europeană a trimis o adresa către Guvernul României în care cere explicații despre modalitatea în care au fost desemnați directorii Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), despre care PRESShub a scris în exclusivitate.

Comisia Europeană vrea să știe dacă selecția a fost una corectă. În acest moment, reprezentantul care urmărește din partea Guvernului îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR trebuie să formuleze un răspuns pentru instituția europeană.

PRESShub a dezvăluit schema pentru a deține controlul super-agenției

PRESShub a dezvăluit detalii privind modul în care a fost numită conducerea super agenției guvernamentale, la puțin timp după anunțarea rezultatului selecției.

Citește și: Schema prin care PSD controlează super-agenția care va controla companiile de stat

În acest moment, Victor Moraru și Adrian Tuțuianu, cei doi protagoniști ai selecției caută o explicație pentru a fi livrată Comisiei Europeane, dar și pentru a fi furnizată presei din România care a început să pună întrebări.

Se pare că cei doi ar fi decis să dea vina tot pe PNRR, care ar conține o prevedere în acest sens, lucru total neadevărat.

După cum a dezvăluit PRESShub, Partidul Social Democrat s-a asigurat că super-agenția care va controla toate companiile de stat de la nivel central și local, AMEPIP, ajunge pe mâinile cui trebuie.

Pentru a se ajunge la formula actuală de conducere s-au parcurs mai mulți pași, care par să demonstreze că totul a fost ticluit în laboratoarele de partid.

Așadar, Mihai Precup, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a fost numit în funcţia de preşedinte AMEPIP, cu un mandat de patru ani, conform unei Decizii a premierului Marcel Ciolacu.

Ciprian Cătălin Hojda şi Victor Moraru au fost numiţi vicepreşedinţi. Culisele selectării conducerii AMEPIP arată însă cum pionii politici de la Palatul Victoria au ajuns să controleze întregul executiv.

Citește și: De ce dispar copiii de sub protecția statului. 440 au fugit în doar un an

Saga transferului lui Victor Moraru la Palatul Victoria

Victor Moraru a fost numit prin ordin al Secretariatului General al Guvernului (alături de alți doi membri aduși special din alte instituții) pentru a stabili componența Comisiei care trebuia să selecteze conducerea AMEPIP, potrivit unor surse PRESShub din cadrul Executivului. 

Evident, comisia de selecție trebuia condusă de o persoană care nu produce surprize. Ca atare, Moraru a decis să meargă pe o variantă verificată, și anume Adrian Țuțuianu, fost lider PSD, devenit între timp doar simplu membru al partidului. Acesta a ajuns președinte al Comisiei de selecție pentru conducerea AMEPIP. 

În urma concursului, comisia condusă de Adrian Țuțuianu l-a selectat pe Victor Moraru pentru unul dintre posturile de vicepreședinte, deși acesta din urmă a prezentat la dosar un certificat pentru cunoașterea limbii italiane, adus pe ultima sută de metri, care ar ridica câteva semne de întrebare, potrivit surselor amintite. 

Precizăm că certificatul pentru o limbă străină era obligatoriu.

Așadar, Victor Moraru la desemnat pe Adrian Țuțuianu șeful comisiei care l-a numit pe Victor Moraru director al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice.

Trio Neacșu – Muraru – Țuțuianu

Prietenia dintre Marian Neacșu și Victor Moraru este de notorietate, recunoscută, de altfel, de cei doi. Provin din același județ – Ialomița, iar Moraru l-a urmat pe Neacșu și politic, atunci când a decis să plece din PSD la Pro România.

„Da, am primit un telefon că era un post liber și a considerat că experiența mea din ultimii 20 de ani mă califică pentru postul respectiv. Dar în niciun caz nu mi-a făcut o favoare. Experiența m-a recomandat!” , a dezvăluit Victor Moraru pentru Libertatea modalitatea în care s-a angajat la Guvernul României.

„Nu eu am plecat de la PSD la PRO România pentru că aș fi vrut să afectez partidul. Nu. Pur și simplu, n-am avut încotro. În plus, m-am dus lângă un om (Marian Neacșu n.r.) pe care îl cunoștem, mi-era apropiat, prieten.”, a mai afirmat Moraru pentru aceeași publicație.

Prin această declarație, Victor Moraru se dă de gol, deoarece în instituțiile publice din România selecția pentru ocuparea funcțiilor de conducere trebuie făcută prin concurs, nu pe baza telefonului primit de la o cunoștință care consideră că ești bun sau pe baza carnetului de partid, cum de altfel se întâmplă de fapt în instituțiile publice.

Victor Moraru a fost președintele CJ Ialomița și primar PSD

Înainte de 1989, Marian Neacșu a lucrat la IAS Slobozia, iar ulterior a fost director la mai multe companii de stat de panificație și din agricultură. A fost condamnat definitiv în 2016 de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, deoarece și-angajat ilegal fiica la biroul său de parlamentar.

După ce a  fost exclus din PSD s-a înscris la Pro România, dar s-a întors pe cai mari pe o funcție importantă în guvernul PSD-PNL.

Victor Moraru a fost președintele CJ Ialomița și primar PSD al orașului Amara, acuzat în presă de mai multe nereguli. Și el a plecat din PSD la Pro România, după prietenul și consăteanul lui, Marian Neacșu.

Adrian Țuțuianu este numit baronul roșu al Dâmboviței, a fost audiat de DNA în mai multe dosare. Și el a fost exclus de PSD și a ajuns la Pro România. 

În această încrengătură de partid cu rădăcini vechi este de văzut dacă tânărul Mihai Precup, ales președintele AMEPIP, va reuși să se impună, mai ales că a intrat în administraţia publică centrală ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor abia anul trecut. Premierul Ciolacu l-a numit în acest an în funcţia de secretar de stat la Cancelaria Primului Ministru.

Citește și: CSM și-a ales conducerea pentru anul viitor. Denisa Stănișor, noul președinte al Consiliului

Importanța AMEPIP

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice  este o super-agenție de control care își întinde atribuțiile asupra tuturor companiilor cu capital de stat.

Bugetul acestei super-agenții va fi unul fabulos, de până la 0,1% din veniturile tuturor companiilor de stat din România, adică în jur de 1.200 de companii de stat și peste 260 de mii de anhajați, la care se mai adaugă procente importamte din amenzi și penalități.

Nu doar companiile de stat de la nivel central intră în subordonarea acestei companii, ci și cele care aparțin de autoritatea locală- consilii județene și primării, motiv pentru care mai mulți membri PNL au criticat înființarea companiei, deși inițial fuseseră de acord. Agenția va fi sub controlul premierului și al secretarului general al guvernului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu este jurnalist din 1991. A debutat Dreptatea, ca reporter. A mai lucrat la România liberă, Ziua, Academia Cațavencu, BBC. A fost redactor-Sef la emisiunea „Chestiunea Zilei”, șef sectie Politic la PRO TV, redactor-șef adjunct la Evenimentul Zilei și Cotidianul. Realizator și analist la Realitatea TV și Antena 3. Director la Expres Magazin · A activat pe funcția de consilier la Institutul Diplomatic Român și presedinte la Societatea pentru Presă Liberă.
1 COMENTARIU
  1. Tot alții (UE) trebuie să vadă de noi. Cu
    astfel de „conducători” nici nu e de mirare.
    UE s-a grăbit când ne-a scos MCV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related