Compartimentul UPU al Spitalului de Pediatrie Pitești, extins și modernizat cu fonduri europene

Data:

Inaugurat în martie 2016, la puțin timp după izbucnirea scandalului bebelușilor diagnosticați cu Sindrom Hemolitic Uremic, actualul Centru de Primiri Urgențe al Spitalului de Pediatrie din Pitești intră în extindere și modernizare cu bani europeni. Este vorba despre o adaptare – nu la normele europene, ci la normalitate. În momentul de față, de exemplu, brancardierii sunt încă chemați să intervină printr-o asistentă-„mesager”, și nu prin stație, așa cum ar fi normal în secolul XXI.

  • Proiectul prevede extinderea compartimentului UPU Pediatrie, în noul spațiu urmând să se amenajeze vestiare de tip filtru, zone pentru depozitarea materialelor sanitare și a medicamentelor, dar și un spațiu destinat întâlnirilor între specialiști.
  • Compartimentul va fi dotat inclusiv cu simulatoare avansate pe care medicii pot mima intervenții pe diverse cazuri.
  • Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

În luna martie 2019 a fost semnat contractul de finanțare pentru „Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești”, un proiect în valoare totală de 3.430.123,52 lei, care va acoperi problemele semnalate la ultimele controale efectuate aici, acum trei ani, probleme care se referă la lipsa sau insuficiența spațiilor și dotărilor în compartimentul specializat al celui de-al doilea cel mai mare spital din județul Argeș.

Un „diagnostic” pus în ciuda extinderii și reorganizării compartimentului, lucrări încheiate în martie 2016, care au costat 1.949.839,09 lei, și au presupus inclusiv supravegherea video a secției și dotarea cu aparatură medicală modernă achiziționată cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Argeș și de la Banca Mondială.

Altfel spus, cu toate aceste intervenții, CPU-Pediatrie, un corp de doar 500 mp, e încă departe de ceea ce înseamnă spații și dotări suficiente.

Compartimentul, care are legătură cu corpul spitalului – C1 prin liftul medical și scara închisă, se compune dintr-o zonă de acces pentru pacienți (atât pentru cei care vin aduși de aparținători, cât și pentru micuții sosiți cu ambulanța), o zonă de urgențe minore, o zonă resuscitări, o sală de gips și una de deparazitare cu grup sanitar, precum și saloane, fiecare deservit de grup sanitar propriu. Acestor funcțiuni li se adaugă spațiile pentru personalul medical – recepție, birouri, spațiu asistente, spațiu doctori, cu grup sanitar și duș propriu, precum și grupuri sanitare comune pentru pacienți.

De la parter, la regimul de înălțime P+2E parțial 

Proiectul va aduce, în primul rând, o extindere pe verticală a compartimentului.

„În cadrul spațiilor nou create vor fi realizate toate instalațiile necesare: instalații sanitare, instalații de preluare a apelor meteorice, instalații termice, instalații ventilare și climatizare, instalații de detectare și avertizare în caz de incendiu, instalații de control acces, instalații de sonorizare, instalații electrice de iluminat etc.”, se arată în descrierea proiectului.

În plus, se vor amenaja vestiare pentru personalul medical, dotate cu grup sanitar și duș, se va instala un sistem performant de ventilare, climatizare și aport de aer proaspăt, atât pentru zona extinderii propuse, cât și pentru zona de primiri urgențe existente și se va amenaja un „Spațiu destinat învățământului și întâlnirilor colective”, dotat cu videoproiector și ecran de proiecție.

„Foarte importantă este sala, spațiul pentru instruirea personalului, unde vor avea loc lunar sau ori de câte ori va fi nevoie întâlniri ale personalului CPU, atât pentru a discuta problemele apărute în timpul activității zilnice, cât și pentru instruire, deoarece noi intenționăm prin acest proiect să acordăm o atenție deosebită acestui segment.”

dr. Adina Enescu, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești

„Toate monitoarele vor fi conectate la un ecran unde personalul medical va urmări mult mai ușor pacienții”

De asemenea, centrul va beneficia de un sistem central de monitorizare a pacienților, compatibil cu monitoarele existente. În sfârșit, în zona de primiri urgențe se va instala un sistem de apelare pentru personalul medical. Mai important decât atât, compartimentul va primi o serie de dotări cu echipamente, de la spirometru, lampă scialitică, multifuncțională laser color și, nu în ultimul rând, simulatoare complexe avansate de tip pediatric.

„Este vorba de două manechine, două simulatoare, care vizează simularea pe cazuri pentru nou-născut, copilul mic și școlar. Pe aceste simulatoare se pot mima diverse cazuri cu care ne confruntăm noi în activitatea medicală a compartimentului de primiri urgențe. Ne va ajuta mult și stația centrală pentru monitorizarea pacienților, pentru că toate monitoarele vor fi conectate la un sistem integrat, un singur ecran unde personalul medical va urmări mult mai ușor pacienții aflați în îngrijire, iar resursa umană va fi mai judicios folosită, dar și o stație de apelare a personalului, care va crește viteza de reacție și de intervenție. De exemplu, dacă este nevoie de un brancardier cu un mijloc de transport, fie un fotoliu rulant, fie o brancardă, nu va mai fi nevoie să se deplaseze asistentul după acesta, ci va fi apelat prin stație. Benefic va fi și faptul că se va interveni și asupra spațiilor de climatizare care, acum, merg pe sistemul aerului condiționat, iar ulterior, vor merge pe recircularea aerului proaspăt.”

dr. Adina Enescu

Prin același proiect se va extinde și casa liftului, cu încă o stație, facilitând astfel accesul din zona de Primiri Urgențe, aflată la parter, la zona de bloc operator aflată în spital, la etajul 2.

„Nu este neapărat o aliniere la standardele europene, este o normalitate – sau ar trebui să fie”

Sunt prevăzute și spații de depozitare a medicamentelor și a materialelor sanitare și o serie de dotări cu mobilier, de la rafturi până la vestiare complete. Pe scurt, o aliniere cu bani europeni la prevederile ordinului Ministerului privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de Primire a Urgențelor, pornind de la deficiențele identificate în urmă cu trei ani.

„Totul este perfectibil, spre gradul superlativ. La momentul respectiv, acum trei ani, erau spații destinate mai mult activității medicale, urmărindu-se îndeosebi ca spațiile destinate îngrijirii pacienților să fie conform normativelor și era o atenție mai puțin acordată spațiilor administrative, dedicate personalului. Acum, se va acorda atenție și acestor spații de instruire, antrenare, a personalului, și realizării unei viteze de reacție și intervenție în timp optim. Nu este neapărat o aliniere la standardele europene, este o normalitate – sau ar trebui să fie.”

dr. Adina Enescu, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești

Din cele 3.430.123,52 lei, cât reprezintă valoarea proiectului, fondurile structurale nerambursabile se ridică la 3.357.439,35 lei, contribuția beneficiarului (UAT Județul Argeș, respectiv Spitalul de Pediatrie Pitești) fiind de 72.684,17 lei. 

„Compartimentul de Primiri Urgențe, ca principiu, asigură în fond triajul pacienților, mai pe românește spus între cei care, motivați medical, necesită internare continuă, și cei care, cu o rețetă medicală, pot merge să se trateze la domiciliu. Esența și viitorul medicinei astea vor fi, să tratăm mai mulți la domiciliu și nu în condiții de internare. Deci acest triaj despre care vorbim se face numai la unitatea sau compartimentul de primiri urgențe. Evident că aici trebuie să ai cea mai bună aparatură, cea mai complexă, cu cei mai buni spcialiști, în așa fel încât să poți să pui un diagnostic precis într-un interval de timp cât mai scurt.”

dr. Dan Manu, președintele CJ Argeș

Beneficiarii indirecți ai proiectului vor fi pacienții care se prezintă la Urgență (aproape 30.000 anual), personalul medical și administrativ (medici – șapte, personal mediu sanitar și registratori medicali – 31, personal auxiliar sanitar – 23, deci un total de 61 persoane, care își desfășoară activitatea în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe).

Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Jurnal de Argeș în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Cristina Stancu
Cristina Stancu
Cristina Stancu are 18 ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).
1 COMENTARIU
  1. O alta reabilitare mult așteptată, în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești, este reabilitarea Ambulatoriului Integrat. Conform planului de reabilitare, acolo o sa fie o adevărată schimbare ce va propulsa Spitalul de Pediatrie Pitești în secolul 21, asa cum ar trebuii sa fie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Primăria Galați a împrumutat în ultimii 2 ani 150 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor europene

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, într-o ședință...

EXCLUSIV Un proiect de 113 milioane de lei, pentru comunitățile sărace, boicotat de birocrație

Un proiect „mamut”, care viza combaterea sărăciei și a...