Complex rezidențial cu sute de locuinţe, biserică şi şcoală, dezvoltat de un fost senator

Data:

Un proiect imobiliar de amploare, cu zeci de clădiri, a ajuns în ultima etapă de avizare. Iniţiativa aparţine unui fost senator şi se află la circa 2,5 km de şos. Nicolina. Teodor Haucă, alături de soţia sa, deţine un teren 12 hectare pe care vrea să construiască cel puţin 60 de imobile.

Complexul rezidenţial va avea şi o biserică, precum şi unităţi de învăţământ. Ansamblu va fi format din clădiri cu regim mic de înălţime (2 şi 3 etaje), care vor avea preponderent destinaţia de locuinţe colective.

În unele zone, de la marginea amplasamentului, sunt prevăzute vile. În prezent, este estimat un număr necesar de aproape 800 de locuri de parcare, dar acest indicator va fi actualizat la faza întocmirii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Ansamblul va fi construit în partea de vest a localităţii Valea Adâncă, pe teritoriul administrativ al comunei Miroslava.

Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Ploieștiul, de aproape o lună fără apă caldă. Urmează o iarnă complicată

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul la europarlamentare | Eurobarometru

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul...

Program special la Teatrul Național din București, de 1 și 2 mai

Program special la Teatrul Național din București, de 1 și 2 mai

Motivul anulării evenimentelor de campanie ale lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei | G4Media.ro

Motivul anulării evenimentelor de campanie ale lui Cătălin Cîrstoiu,...