Ultima finală, se pare și cea mai gustată la noi după afluxul de spectatori, a fost prima mixt compozită. Mai mult, ea a calificat interpreți, totuși, mai experimentați. N-am făcut o analiză a vârstelor celor care s-au prezentat, s-ar putea, de la bun început, să fie mai ridicată media. Dar asta nu aduce decât un plus de experiență.
Finaliștii, în ordinea intrării în scenă, au fost Tatiana Dorokhova (33 de ani, Rusia), Roman Lopatynskyi (31 de ani, Ucraina) și Evgeny Konnov (32 de ani, Rusia).
Informații biografice aici.
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” a fost la datorie. Pe podiumul dirijorului s-a aflat Christian Reif. Dar, dacă la finala de vioară am fost chiar impresionată de prestație, acum, totul s-a schimbat. Desigur, mi-e greu să spun din ce cauză, dar cred eu că pentru trei concerte diferite de pian, două zile de repetiții nu sunt suficiente. Pentru că în final are de suferit concurentul, publicul și, în general, imaginea concursului.
Pentru mine, mai exact, orgoliul personal, a fost că, după dezamăgirea nepotrivirii jurizării de la vioară, victoria a fost că, aici, juriul a punctat la fel ca mine (sic!).
Concertul nr. 1 în re minor pentru pian și orchestră op. 15 de Johannes Brahms
Nu știu cum s-a nimerit, dar două dintre lucrările alese pentru seara finalei sunt și bune exemple că nimeni nu e profet în țara lui. Premiera concertului din 27 ianuarie 1859, Leipzig, a fost copios huiduită.
Deci, un concert controversat, foarte complicat, încărcat, fără cadențele reale, care, cumva, eliberează puțin terenul pentru lovituri decisive, grad mare de dificultate, în fine, asta e problema interpretului, teoretic. Orchestral simți polifonia care te apasă ca un zid. Are o mare forță dramatică și este o piatră de încercare în adevăratul sens al cuvântului. Când am văzut alegerea, neurmărind etapele anterioare, mi-am zis că voi avea o revelație. M-am bucurat anticipat. Orchestra a fost grea, dar în sensul rău al cuvântului, cu lungiri de tempi, în puținele momente de pian pur, Tatiana Dorokhova și-a făcut simțită clasa, școala rusească cu digitații articulate, pline de lirism și foarte nuanțate. Din păcate, inconsecvența orchestrei a făcut ca interpretarea sa să pară pe alocuri greoaie, ceea ce cred că nu este așa, dar așa s-a auzit.
Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms
Scris la distanță mare de primul, concertul pare chiar scris de altcineva (just a joke)! Pentru mine este echivalentul Concertului pentru vioară și orchestră, op.77. Este unul dintre preferatele mele, dar cred că e preferat de toată planeta. Este atât de frumos, de expresiv, curge răcoros ca apa unui râu printr-o poiană, iar soarele dă naștere unor reflecții orbitoare. Constructiv este o îmbinare timbrală genială, nu numai orchestră, violoncel, lemne, completate de momente de virtuozitate pianistică, în care Brahms chiar a ”dezlegat caii”. Totul e puternic, complex, are sublimul unei simfonii. Lui Roman Lopatynskyi i s-a potrivit acest concert, a știut ce alege. Cu multă dezinvoltură, căldură, delicatețe, a existat acea energie ritmică pe care solistul trebuie s-o transmită. Nici lui nu i-a fost tot timpul ușor cu orchestra, dar a gestionat mult mai bine momentele, ajutat și de prezența solo-ului de violoncel, cumva, s-au suprapus mai bine. Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23 de Piotr Ilici Ceaikovski
Ceaikovski, cel plin de cele mai intense emoții, a scris concertul pentru Nikolai Rubinstein, un pianist talentat al vremii, care, nu că i l-a refuzat, pur și simplu i-a râs în nas. Ceaikovski, înfuriat îl republică cu dedicație pentru Hans von Bülow și este prezentat prima dată în America. De aici, totul e istorie. Un hit al muzicii clasice, țesătura de senzații tandre și dramatice, specifice rusești, fie că vorbim de Ceaikovski, Dostoievski, Pușkin… Nici n-ai ce să descrii. O abundență melodică, instrumentația parcă se pune singură în loc, romantism de mare impact emoțional. Demonstrațiile de virtuozitate pianistică le găsești din belșug în registre dramatice sau melancolice. Nu știu ce l-a supărat pe Rubinstein, dar a ratat oportunitatea vieții. În altă ordine de idei, concertul este și o capcană. Pare simplu, dar e foarte complicat. Evgeny Konnov a căzut în această capcană, nu singur, cu concursul sau din cauza orchestrei. A forțat intrarea semnalizat de tempii orchestrei, mult mai viguros decât era nevoie, lungind apoi, mișcarea a doua, tot pe decalajul orchestral. Sigur putea mai mult pentru că asta s-a simțit imediat în măsurile solistice, iar dialogul cu violoncelul și oboiul chiar a fost superb.
Citește și: În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann
Premiile:
Premiul al-II-lea și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse – Bulz pentru pian de Diana Rotaru – Tatiana Dorokhova
Premiul I și Premiul Radu Lupupentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu – Roman Lopatynskyi
Premiul al-III-lea și Premiul Publicului – Evgeny Konnov
Premiul Constanța Erbiceanu, oferit de Fundația Culturală Erbiceanu, care se atribuie unui concurent român, a fost câștigat de Alexa Stier.
Premiile speciale au fost înmânate de dirijorul Cristian Măcelaru, Cristina Uruc, Delia Bugarin și Constantin Erbiceanu.
Lilya Zilberstein, președinta jurului, a înmânat premiile concursului.
Juriul Secțiunii de Pian pentru cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu a fost format din pianiștii Lilya Zilberstein (Președinta Juriului), Luiza Borac, Dana Borșan, Sina Kloke, Vovka Ashkenazy, Andrei Pisarev, Simon Trpčeski, Alexander Shtarkman și managerul Martin Campbell-White.
Muzicienii instrumentiști și-au încheiat defilarea, urmează dirijorii.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
