Slujba de Bobotează de anul acesta de la Catedrala mitropolitană din Iași se va desfășura în condiții deosebite. Având în vedere contextul epidemiologic actual au fost luate mai multe măsuri de protecție pe care credincioșii le vor urma, o parte dintre reguli fiind aceleași de la hramul Sfintei Parascheva.
Astfel, slujba de sfințire a apei se va face miercuri, 6 ianuarie, după Liturghie pe esplanada din fața intrării în locașul de cult, în jurul orei 11.00. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un mic sobor de preoți și diaconi.
Având în vedere contextul epidemiologic actual și pentru ca toți credincioșii să poată participa la slujbe și să respecte și distanța între ei, Sfânta Liturghie de Bobotează va fi oficiată în locuri diferite aflate în incinta ansamblului mitropolitan, pe altare diferite și de slujitori diferiți. Astfel, orele de începere ale slujbelor sunt 06.30, 08.00, respectiv 09.30, oră la care Sfânta Liturghie se va sluji în trei locuri diferite. „Credincioșii care ajung la aceste slujbe vor fi îndrumați de voluntari către aceste locații în care se va putea intra în număr limitat”, a precizat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De asemenea, persoanele care vor să ia agheazmă mare vor respecta regulile valabile și pentru hramul din 14 octombrie, de Sf. Parascheva: o singură persoană poate sta pe lățimea rândului, la distanță de 1,5 metri față de persoanele din spate și din față, purtând mască. „De-a lungul rândului vor fi dispozitive automate de soluție dezinfectantă. Pentru sfințire sunt pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare. Agheazma mare va fi oferită credincioșilor doar de către voluntari care vor purta mască și mănuși. Un număr total de aproape 40 de voluntari vor veghea la respectarea măsurile luate, inclusiv de-a lungul rândului”, a mai explicat pr. Constantin Sturzu.
Aceeași slujbă de sfințire a apei se face și în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, o parte din aceasta fiind pusă în recipiente și oferită a doua zi oficialităților, reprezentanților presei, membrilor corului și altor categorii de persoane. (Mădălina OLARIU)