În Cadrul Conferinţei de Securitate de la München s-a avertizat asupra unei intervenţii a Rusiei în Ucraina. Dar în timp ce unitatea vestului se tot invocă, poziţia Germaniei este contradictorie, spune Jens Thurau în Deutsche Welle.
Un sentiment ciudat încearcă auditoriul discursurilor rostite la acest sfârşit de săptămână în cadrul Conferinţei de Securitate de la München. Reprezentanţilor vechilor alianţe vestice – NATO, UE – nu le-a mai rămas nimic de făcut decât să întărească coeziunea şi să demonstreze unitate. Ceea ce s-a şi întâmplat pe un front amplu.
Putin va avea de plătit un preţ însemnat în cazul unei intervenţii, au subliniat aproape toţi vorbitorii. Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a evidenţiat cu patos coeziunea vestului, renunţând la orice critici vizând aliaţii, inclusiv germanii, deşi la Washington ele se fac frecvent auzite.
S-a vorbit mult despre coeziune europeană, despre noile raporturi, mai strânse, transatlantice, cu precădere între Washington şi Berlin. S-a subliniat de asemenea în repetate rânduri că NATO nu constituie o ameninţare pentru nimeni, nici pentru Rusia; că se poate în continuare negocia; că un război în jurul Ucrainei trebuie împiedicat cu toate mijloacele. Toate acestea sună cumva a rugăminţi insistente.
Concomitent, participanţii la conferinţa găzduită de hotelul Bayerischer Hof din capitala Bavariei urmăresc relatările actuale parvenite de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina.
Cele privind o nouă manevră de proporţii a armatei ruse, care are loc fix în acest sfârşit de săptămână, supervizată personal de preşedintele Vladimir Putin, sau privind mobilizarea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei. La München se discută, se invocă valorile occidentale, dar Putin acţionează. La un moment dat, preşedintele SUA, Joe Biden, s-a declarat, de la Washington, încredinţat că Putin va ataca Ucraina.
SPD îşi vede ruinată politica faţă de Rusia
Ce-i de făcut? E uşor să acuzi Europa şi mai ales Germania de pasivitate. Dar europenii nu prea au nimic în mână, în afară de nuanţe. Vineri, ministra germană de Externe, Annalena Baerbock, provenită din rândul ecologiştilor, a calificat ceea ce se întâmplă drept „criză rusească” şi nu „criză ucraineană”, evidenţiindu-l astfel clar pe agresor. Ea a menţionat expres între posibilele sancţiuni în urma unei acţiuni militare ruse gazoductul Nord Stream 2.
Cu alte cuvinte: Nord Stream 2, o conductă finalizată, nu va putea fi dată în exploatare dacă Rusia va interveni în Ucraina, modificând graniţele.
Dar cancelarul german Olaf Scholz nu s-a referit deloc la gazoduct nici în discursul pe care l-a rostit sâmbătă şi nici cu ocazia întrebărilor puse ulterior. La fel a procedat cu consecvenţă şi cu alte numeroase ocazii în ultimele zile şi săptămâni. Scholz şi partidul său social-democrat îşi văd aparent ruinată politica faţă de Rusia, pe care au promovat-o de foarte mulţi ani, de a miza pe diplomaţie şi cooperare economică, în ciuda provocării ruseşti tot mai ample.
Când Scholz a fost întrebat despre refuzul Germaniei de a livra arme Ucrainei, el a scăpat o propoziţie care defineşte politica germană în această privinţă. El a spus: Ucraina primeşte oricum armament din partea altor state. Acest mod de a te ţine la distanţă când treburi murdare trebuiesc făcute pare desprins din alte timpuri.
Multe încercări de interpretare a intenţiilor lui Putin
Interesant este cum la München s-au tot pus întrebări legate de motivele preşedintelui Rusiei. Scholz a relatat despre discuţia avută cu câteva zile în urmă cu Putin la Moscova. I-a explicat cu acea ocazie că nu poate accepta ca politica sa agresivă să fie motivată de faptul că NATO s-a extins spre est după încetarea războiului rece. Dacă ne uităm la istoria lumii, dacă mergem la nevoie cu câteva secole înapoi, mereu se găseşte un motiv pentru retrasarea graniţelor, a spus Scholz. Fără îndoială, este corect. Dar îl impresionează asta pe Putin?
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că în Ucraina există între timp o întreagă generaţie de tineri care se orientează spre vest, în direcţia democraţie vestică şi economie de piaţă. Iar Putin tocmai de asta se teme cel mai tare. Probabil că are dreptate, dar poate asta împiedica o escaladare a conflictului?
Diplomaţia dă un examen dificil
Reprezentanţilor vechilor alianţe vestice – NATO, UE – nu le-a mai rămas la München nimic de făcut decât să întărească coeziunea şi să demonstreze unitate.
Ceea ce s-a şi întâmplat pe un front amplu. Putin va avea de plătit un preţ însemnat în cazul unei intervenţii, au subliniat aproape toţi vorbitorii. Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a evidenţiat cu patos coeziunea vestului, renunţând la orice critici vizând aliaţii, inclusiv germanii, deşi la Washington ele se fac frecvent auzite.
Deviza este următoarea: în joc sunt multe, actualmente legate de Ucraina, dar miza e cu mult mai mare. Ursula von der Leyen a declarat de pildă că Rusia şi China vor o nouă ordine mondială total diferită. Una mai bazată pe confruntări, în care statele autocratice să joace un rol mult mai important. Ea a adăugat că diplomaţia de şcoală veche este împinsă în fundal.
Şi tocmai asta face atât de ciudată Conferinţa de Securitate de la München. În esenţă, ea este o tribună de dezbateri, dincolo de divergenţe, în faţa camerelor de filmat, dar mai ales în culise. La care sunt invitaţi să ia parte reprezentanţi ai tuturor taberelor, inclusiv non-democratice. Cei care participă la dialog nu trag unii în alţii. Dar Putin tocmai a ales altă direcţie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
