Conflict între migranți, la granița cu Serbia. Mai multe persoane au fost rănite

Data:

spot_img

Polițiștii de frontieră de la Sânnicolau Mare au identificat azi-noapte mai mulți refugiați care trecuseră ilegal frontiera din Serbia în România și care erau răniți la față, gât, mâini, cu traumatisme la nivelul capului. Primele cercetări indică faptul că cele 4 persoane ar fi avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi. 

Cei patru refugiați răniți făceau parte dintr-un grup de 8 transfugi care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe direcția localității Beba Veche.

„A fost solicitat sprijinul unor echipaje SAJ prin apel la 112, ulterior cele patru persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin şi a efectua verificări.

Din primele cercetări s-a stabilit că cele opt persoane sunt cetățeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Aceştia au declarat faptul că, pe teritoriul Serbiei, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Starea de sănătate a trei dintre bărbați este stabilă, iar cel de-al patrulea a fost transportat la Spitalul Județean Timișoara.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, urmând ca la finalizarea acestora să dispună măsurile legale care se impun, informează Express de Banat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Express de Banat
Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...