Pe plan extern, capul de afiș în ultimele 2 săptămâni a fost tinut de conflictul armeano-azer. În cele din urmă, Azerbaidjanul și etnicii armeni din regiunea separatistă Nagorno-Karabah au declarat încetarea focului, la 24 de ore după ce Azerbaidjanul a lansat o ofensivă militară.
Conform acordului, forțele armene din Nagorno-Karabah vor fi desființate și dezarmate.
Teritoriul este recunoscut la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar zone mari din acesta au fost controlate de etnicii armeni timp de trei decenii.
Este în centrul unuia dintre cele mai longevive conflicte din lume.
Ultima escaladare majoră a conflictului a avut loc în 2020, când au murit mii de oameni în șase săptămâni de lupte aprige.
Desfășurarea trupelor rusești de menținere a păcii a oprit luptele la acea vreme, dar tensiunile crescuseră de câteva luni încoace.
Semințele războiului au fost puse de fapt în 1923, când Uniunea Sovietică a înființat Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah, care găzduiește o populație etnică armeană de 95%, în cadrul Republicii Socialiste Sovietice Azerbaidjan.
Legislatura regională din Nagorno-Karabah a adoptat o rezoluție în 1988 prin care își declară intenția de a se alătura Republicii Armenia, în ciuda locației sale oficiale în Azerbaidjan.
Un astfel de conflict ar destabiliza regiunea Caucazului de Sud, putând perturba exporturile de petrol și gaze din Azerbaidjan, care produce aproximativ opt sute de mii de barili de petrol pe zi către Asia Centrală și Europa.
Rusia s-a angajat prin tratat să apere Armenia în cazul escaladării militare, în timp ce Turcia s-a angajat să sprijine Azerbaidjanul.
Sprijinul vocal al Statelor Unite pentru Armenia în ultimii ani, alături de implicarea actuală a Rusiei în războiul din Ucraina, ar putea crea un pretext pentru escaladare și ar putea complica și mai mult eforturile de a asigura pacea în regiune.
Având în vedere capacitatea redusă a Statelor Unite și a Rusiei de a servi ca intermediari onești, Uniunea Europeană și-a asumat un rol de mediere mai activ.
Turcia are legături culturale și istorice strânse cu Azerbaidjan.
Armenia, pe de altă parte, a avut în mod tradițional relații bune cu Rusia. Există o bază militară rusă în Armenia și ambele state sunt membre ale alianței militare a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO).
Dar relațiile dintre Armenia și Rusia s-au înrăutățit de când Nikol Pashinyan, care a condus uriașe proteste antiguvernamentale în 2018, a devenit prim-ministru al Armeniei.
El a spus recent că dependența Armeniei de Rusia ca sursă unică pentru securitate a fost o „eroare strategică”.
Armenia a anunțat apoi în această lună că găzduiește exerciții comune cu forțele americane, care au fost criticate de Moscova drept „pași neprietenoși”.
Pasivitatea forțelor ruse de menținere a păcii în fața eforturilor repetate de a restricționa accesul Armeniei în regiune a erodat încrederea în Rusia ca un garant viabil al securității.
Problemele interne influențează perspectivele de pace.
După armistițiul din 2020, Pashinyan s-a confruntat cu o reacție populară și cu reacția armatei armene din cauza pierderilor teritoriale.
Dacă discuțiile se prelungesc sau se ajunge la un acord de pace inacceptabil pentru armata armeană, Pashinyan s–ar putea confrunta cu presiuni pentru a schimba cursul politicii externe sau a demisiona.
Desfășurarea trupelor ruse într-un teritoriu contestat a fost inițial percepută ca un pas important spre consolidarea poziției Kremlinului în Caucazul de Sud.
Dar invazia Ucrainei de către Rusia în 2022 i-a slăbit capacitatea de a controla și de a interveni în mod eficient în conflictul de decenii dintre cele două state vecine.
Acest lucru a creat oportunități pentru alți actori externi, inclusiv Turcia, Israel și Iran, de a-și promova propriile interese în regiune.
Rusia ocupă o poziție contradictorie ca furnizor principal de arme pentru ambele părți și principal furnizor de forțe de menținere a păcii în regiune.
Cu toate că are o bază militară în Armenia, Rusia și-a îndreptat atenția către Azerbaidjan, o piață majoră pentru exporturile de arme rusești.
Cu toate acestea, până acum, Moscova a eșuat în mare măsură sau în mod deliberat nu a dorit să oprească ostilitățile dintre cele două națiuni vecine.
Unii au susținut că incapacitatea Rusiei de a înăbuși conflictul, în special în ultimul an, reflectă concentrarea sa asupra războiului din Ucraina.
Alții au susținut că forțele ruse de menținere a păcii au închis ochii la atacul Azerbaidjanului din cauza apropierii tot mai mari a prim-ministrului armean Pashinyan de Statele Unite, după invazia Ucrainei de către Rusia anul trecut.
Dincolo de Rusia, principalul actor extern implicat în conflictul din Nagorno-Karabah este Turcia, care și-a oferit sprijinul neclintit Azerbaidjanului, bazat pe afinități culturale și lingvistice pan-turce și legături economice puternice.
Asistența turcă s-a dovedit decisivă pentru superioritatea militară a Azerbaidjanului asupra Armeniei în timpul celui de-al doilea război Nagorno-Karabah din 2020.
Baku se bucură și de sprijinul celor mai apropiați parteneri ai Ankarei, precum Pakistan și Qatar.
În ciuda faptului că concurează pentru o influență mai mare asupra Caucazului de Sud, Moscova și Ankara sunt de acord că preferă să mențină limitată implicarea internațională și mai ales occidentală în conflictul din Karabakh.
O altă dimensiune regională a acestui conflict este potențialul său de a provoca instabilitate în Iran, care găzduiește o comunitate semnificativă de limbă azeră.
Circa 15-19 milioane de azeri trăiesc în Iran, comparativ cu 10 milioane care trăiesc în Azerbaidjan. Teheranul vrea să evite orice acțiune care ar alimenta pretențiile azerilor iranieni de autonomie în Iran sau apropiere de Azerbaidjan.
Teheranul este, de asemenea, îngrijorat de ambiția azerilor de a construi un coridor de transport terestru în Armenia, care să lege Azerbaidjanul continental de enclava Nahicevan fără ieșire la mare.
Apropierea Iranului de Armenia explică parțial de ce Israelul, rivalul Iranului în regiune, sprijină Azerbaidjanul, fiind unul dintre furnizorii cheie de arme pentru Baku.
În cei cinci ani care au precedat cel de-al doilea război din Karabakh, de exemplu, aproximativ 70% din importurile de arme ale Azerbaidjanului au fost din Israel.
Statele Unite și Franța au puternice diaspore armene pe teritoriul lor. Cu toate acestea, Washingtonul a vândut în trecut arme ambelor țări, iar reprezentanții guvernului SUA s-au declarat împotriva atacurilor azere.
Conflictul reprezintă o dilemă presantă pentru capitalele europene, care consideră regiunea ca parte a Europei, dar nu au fost dispuse să se implice militar.
Mulți de pe continent s-au exprimat împotriva expansiunii militare a Azerbaidjanului și a poziției sale agresive, încercând în același timp să evite o ciocnire directă cu Baku.
Azerbaidjanul s-a impus ca unul dintre cei mai importanți furnizori de hidrocarburi către Europa, în special prin Coridorul sudic al gazelor, o tendință care va crește pe măsură ce importurile se diversifică departe de gazele rusești.
Situația este complicată și în Georgia, unde guvernul și legislativul sunt pro – ruse, iar președinta și majoritatea populației sunt anti – ruși.
Ca o dovada a amatorismului conducătorilor români, președintele pro – rus al parlamenului georgian a fost primit zilele trecute de președintele Senatului României
După cum se poate vedea, URSS, respectiv Rusia, au creat și au perpetuat acest conflict.
Primul a fost destul de lung: între 20 februarie 1988 si 12 mai 1994.
Citește și: Cine este Katalin Karikó și visul care a dus la crearea vaccinului anti COVID-19
Atunci Armenia, cu ajutorul fățiș al Rusiei (care în 1992 a purtat un război și împotriva Republicii Moldova), ocupă 20% din teritoriul internațional recunoscut al Azerbaidjanului, nu numai așa-zisul Artzah, ci și teritorii cu populație preponderent azeră.
Asta s-a întâmplat încă în vremea „democraților ” Gorbaciov și Elțân.
Acum Armenia a făcut apeluri disperate către Rusia să fie ajutată. Fără nici un rezutat. Curvăsăria și jocul dublu au un preț.
Asta e un exemplu bun și pentru creierii minusculi ai rusofililor. Când ai de–a face cu rușii, te trădează imediat, chiar dacă le ești prieten.
Cum s–a întamplat și în cazul nostru în 1877–1878 și în 1916-1918.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„Când intri în turmă, sărută fruntea măgarului. ” – proverb armean
„Înainte de a prinde taurul de urechi, pregăteşte-ţi funia şi jugul. ” – proverb armean
„Nu poți face o supă bună folosind carne ieftină ”- proverb azer
„Încercând să trag de sprânceană, am ajuns să mă lovesc la ochi ”. – proverb azer
Bun articol si interesant incheiat cu proverbe din folclorul celor doi oponenti (nu vor inamici vesnic). Difera enorm de totalitatea analizelor pe care le-am citit, cainand autoritatile secesioniste auto-proclamate si trecand sub pres agresiunea din anii 1990 (iar despre faptul ca fara sprijinul masiv de atunci al Rusiei, nu faceau armenii nici epurare etnica in NK, nici „coridoare”, nicio vorbulita). Doar Ana Aslan cred ca a lipsit din pomelnicul personalitatilor de origine armeneasca (si cred ca si vicepresedintele Uniunii Scriitorilor,, daca ma gandesc mai bine).