Consiliul Judeţean Braşov vrea să modernizeze aproape 150 de kilometri de drumuri judeţene

Data:

Consiliul Judeţean Braşov vrea să modernizeze aproape 150 de kilometri de drumuri judeţene, majoritatea proiectelor fiind planificate în Ţara Făgăraşului, informează Agerpres. Potrivit conducerii instituţiei, lucrările sunt în diferite stadii de implementare.

Conform unui comunicat, administraţia judeţeană braşoveană va avea, anul acesta, şantiere pentru modernizarea a 96,3 km de drumuri în judeţ, aceste investiţii ridicându-se la 336,5 milioane de lei, şi va accesa fonduri europene pentru refacerea totală a 53,1 km de drumuri din zona metropolitană, un proiect multianual estimat la peste 530 de milioane de lei.

„Totodată, alte proiecte se conturează pe termen scurt, mediu şi lung în planurile investiţionale ale administraţiei judeţene, conducerea CJ luând în calcul toate sursele de finanţare disponibile pentru implementarea lor: buget propriu, fonduri prin programe guvernamentale şi finanţări europene nerambursabile”, se arată în comunicatul citat.

Cele mai numeroase proiecte vizând modernizarea infrastructurii rutiere ar urma să fie implementate în Ţara Făgăraşului, a precizat conducerea CJ Braşov potrivit comunicatului.

Citește și: Între filme, politică și scandaluri: povestea lui Florin „Killer” Roată, bodyguardul lui Călin Georgescu | Monitorul de Botoșani

Printre acestea se numără proiectul de realizare a „Podului NATO” de la Voila, o investiţie în valoare de peste 32 de milioane de lei, care are termen de finalizare a lucrărilor anul acesta, şi intravilanul staţiunii climaterice Sâmbăta, în valoare de 1,6 milioane de lei, proiecte finanţate prin PNDL 2 şi, respectiv, PNDL 1.

Tot în zona Ţării Făgăraşului, CJ Braşov va lansa pregătirea documentaţiilor pentru proiectul de modernizare a drumului de la Ucea, o alternativă de legătură pentru locuitorii din zonă cu DN 1.

De asemenea, anul acesta va fi demarat, în zona metropolitană, proiectul denumit „Modernizare, reabilitare DJ 103B Săcele (DN 1A) – Tărlungeni – Budila – Teliu (DN 10) – limită de judeţ Covasna km 0+490-15+800, DJ 103A km 11+000-12+000, DJ 112A Hărman (DN 11) – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73A km 0+000-38+980, DJ 112B Cristian DN 73 – Vulcan (DJ 112A) km 2+151-5+030”, care va fi cea mai amplă investiţie în domeniul infrastructurii rutiere pe care administraţia judeţeană o va implementa în mandatul 2024-2028, fiind vorba despre drumuri care vor fi construite, refăcute, reabilitate sau modernizate.

Citește și: Transelectrica urmează să plătească directorilor 5.000 de euro/lună pentru 27 de ședințe într-un an

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Consiliul Județean Brașov)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Tradițiile din Vinerea Mare. Ce semnifică această zi și ce obiceiuri sunt păstrate în popor

Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, este o...

Zilele Braşovului. Concerte, târguri şi Parada Junilor în săptămâna de după Paşte

Primăria Braşov organizează, în săptămâna de după Paşti, Zilele...