Străzile din centrul istoric al Constanței s-au deteriorat după 2 ani de la repararea lor

Data:

spot_img

În anul 2013 au început lucrările de reabilitare a centrului vechi al Constanței. În urma proiectului, zona veche a orașului a fost transformată semnificativ, iar zona s-a umplut rapid de cafenele, terase, restaurante și puburi, o parte din clădiri au fost reabilitate, iar centrul istoric a prins viață.

Proiectul de reabilitare s-a numit „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa și a fost accesat prin POR – fonduri structurale, având un buget total de aproximativ 38 de milioane de lei, dintre care 24,5 milioane de lei au reprezentat finanțarea europeană.

Obiectivul general al proiectului a fost „realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere la circulația pietonală, mobilarea zonei cu mobilier urban în stilul arhitectonic Art-Nouveau și crearea rețelei de canalizare pluvială și iluminat public”. Proiectul a fost finalizat în prima jumătate a anului 2014.

La doar un an de la inaugurarea centrului istoric, dalele abia montate s-au ciobit, iar în anumite porțiuni din zona pietonală au apărut denivelări.

O parte a mass-media a taxat dur calitatea slabă a lucrărilor și neglijența societății care a efectuat lucrările de reabilitare, în timp ce primarul interimar la acea vreme a vorbit despre „mici imperfecțiuni” care „dau un aer istoric” orașului: „Dacă noi ajungem să raportăm schimbarea radicală printr-un asemenea proiect la câteva plăci ciobite, înseamnă să ne căutăm dinadins nod în papură”, declara Decebal Făgădău în anul 2016.

Ulterior, din cauza traficului auto intens, în tot mai multe zone din centrul istoric dalele s-au deteriorat astfel încât, în unele porțiuni este necesară înlocuirea acestora.

La nici doi ani de la inaugurarea acestuia, o parte din dalele celor mai circulate străzi din centrul vechi s-au deteriorat, uneori atât de mult încât pe anumite porțiuni este necesară înlocuirea acestora.

Acesta este și motivul pentru care primarul Constanței a reluat discuția referitoare la restricționarea traficului auto în zona veche a orașului. În fapt, proiectul de reabilitare prevedea ca centrul istoric al Constanței să fie pietonal: „Trebuie să recunoaștem că traficul s-a întețit în zona peninsulară tocmai datorită organizării de evenimente și mă bucură faptul că toată zona peninsulară a prins viață.

Dar noi trebuie să ne întoarcem la stadiul inițial al proiectului și tocmai de aceea am propus spre dezbatere publică regulamentul de acces în zona peninsulară astfel încât să restricționăm pe cât posibil traficul auto, să-l lăsăm deschis doar riveranilor și, ocazional, celor ce desfășoară activități economice în zonă.

Din punctul meu de vedere, transformarea zonei peninsulare a Constanței într-o zonă pietonală reprezintă un factor accelerator în urbanizarea municipiului Constanța”, a declarat Făgădău.

Cât despre dalele deteriorate și lucrările de reparații necesare în centrul vechi, Decebal Făgădău a declarat că acestea vor fi suportate de societatea care a efectuat lucrările pentru că acestea încă se află în garanție, dar că vrea ca aceste reparații să se facă după ce traficul va fi restricționat: „Dalele care s-au spart vor fi înlocuite, întrucât ele sunt în termen de garanție și preferăm să facem această înlocuire după ce restricționăm traficul.

Tocmai pentru a nu lucra în zadar. Știți că de-a lungul vremii au fost mai multe rânduri de reparații care s-au făcut, dar am observat că efectul nu era unul permanent, tocmai din cauza traficului auto ridicat. De altfel, multe dintre arterele de legătură folosite astăzi pentru traficul auto înregistrează nu doar zone de spărturi, ci și foarte multe pete de ulei, sau pete provenite de la eșapamente”, a mai adăugat primarul Constanței.

Făgădău, despre restricționarea traficului auto în centrul vechi: „Nu am restricționat traficul auto de la început pentru că reabilitarea centrului vechi a fost gândită în etape, iar implementarea lor nu a fost una concomitentă”

Întrebat fiind de ce nu a dispus restricționarea traficului odată cu finalizarea proiectului de reabilitare, Făgădău a precizat că proiectul a fost gândit în mai multe etape, iar implementarea acestor etape nu a fost simultană.

În fapt, ultima etapă dintr-un alt proiect de reabilitare (care este încă în desfășurare în zona veche a orașului și care constă în reabilitarea a 21 de străzi din peninsulă), nu este încă finalizată în totalitate.

Abia după acest moment, traficul auto va fi restricționat, primarul Făgădău aproximând data de 1 august: „Nu am restricționat traficul de la început tocmai pentru că proiectul a fost gândit în etape, iar implementarea proiectelor nu a fost una concomitentă.

Gândiți-vă că și astăzi noi avem un proiect pentru încă 21 de străzi, plecând de la Bulevardul Ferdinand, până la străzile rămase nemodernizate în zona peninsulară, așa cum este Strada Dianei de exemplu, așa cum sunt mai multe străzi.

Toate vor fi reabilitate, modernizate, iar întreaga zonă va avea traficul auto restricționat și dedicat în principal rezidenților și, așa cum am spus, ocazional. Eu îmi doresc ca până pe 1 august regulamentul să fie aprobat de Consiliul Local și evident că îmi doresc o implicare nu doar a celor care locuiesc în zona peninsulară, dar și a tuturor constănțenilor care vin în zona peninsulară și care ar trebui să se bucure de faptul că inima orașului a reînceput să bată.

Și bate de multe ori într-un ritm prea puternic față de suportabilitatea unora dintre cei care locuiesc în această zonă. Am avut solicitări de la mulți locuitori din zonă să restricționăm traficul auto pe anumite artere. Dar în loc să procedăm în a lua decizii secvențiale, parțiale, trunchiate, am preferat să venim cu o abordare integrată în ceea ce privește circulația în zona peninsulară”, a precizat Decebal Făgădău.

După primele discuții deschise de administrația locală cu privire la restricționarea traficului auto în centrul vechi, în spațiul public constănțean au apărut mai multe nemulțumiri referitoare la accesul în zona veche a Constanței. Cele mai multe dintre aceste persoane erau nemulțumite că nu mai pot ajunge cu mașina la serviciu sau la terasele din centrul vechi.

Întrebat fiind cum va soluționa nemulțumirile acestor categorii, Făgădău a declarat că există locuri de parcare suficiente la Poarta 1 și pe Bulevardul Regina Elisabeta, acolo unde constănțenii și turiștii își pot lăsa mașinile și de unde pot ajunge în scurt timp oriunde în centrul vechi.

Totodată, primarul a zis că își asumă „înjurăturile din prima etapă” pentru că, spune el, pe termen lung restricționarea traficului în zona veche va avea efecte pozitive majore, de la restaurarea mai rapidă a clădirilor, la încurajarea unui stil de viață mai sănătos:

„Municipalitatea a amenajat o parcare suficient de mare la Poarta 1. De asemenea, în orice moment al zilei am merge pe Bulevardul Regina Elisabeta, găsim locuri de parcare. Asta îmi arată că, de cele mai multe ori, este o opțiune personală să-ți lași mașina cât mai aproape de locul în care fie locuiești, fie te duci să te distrezi.

Chiar dacă în primă etapă lumea mă va înjura pentru acest mic disconfort, sunt convins că în timp toată lumea se va bucura de acest demers. 

Unu, pentru că vor face mai multă mișcare, prin urmare vor fi mai sănătoși, doi – vor putea să descopere adevăratele bijuterii pe care le găzduiește peninsula constănțeană. Trei, de îndată ce va crește traficul pietonal în zonă, sunt convins că se va accelera procesul de restaurare și, dacă vreți, funcționalizare a zonei peninsulare a Constanței”, a încheiat Decebal Făgădău, primarul Constanței.

La 31 mai 2017, Primăria Constanța a pus în dezbatere publică „Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Municipiului Constanța”, iar în motivarea acestuia administrația locală precizează că „scopul reglementării accesului în această zonă este acela de protejare a acestei părți urbanistic importante a Municipiului Constanța, cu numeroase vestigii antice și clădiri monument, având stiluri și caracteristici bine definite”.

Conform propunerilor din regulament vor exista zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile. Totodată, administrația locală a mai propus ca accesul auto și identificarea vehiculelor în interiorul zonei peninsulare să se facă în baza unui permis de acces care va fi eliberat de Primăria Constanța.

Permisele de acces vor fi de mai multe categorii, în funcție de calitatea persoanelor care solicită acces cu autoturismul în zona veche: permise de acces pentru rezidenți, pentru evenimente (în perioada aprobată), pentru aprovizionare, pentru instituții publice, pentru amenajări (în perioada aprobată), pentru situații de urgență.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Andreea Pavel
Andreea Pavel
Andreea Pavel este jurnalist si fondator al ziarului Info Sud-Est. A debutat in presa in anul 2007, iar in anul 2014 a castigat Tanarul Jurnalist al Anului ”pentru indrazneala de a face presa libera la Constanta”. Infiintat in anul 2012, saptamanalul Info Sud-Est s-a remarcat printr-o serie de investigatii despre legaturile transpartinice, abuzurile si coruptia de la malul marii, dar si prin campaniile de salvare a patrimoniului cultural si istoric din Constanta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...