Construcția de locuințe este aproape de prăbușire, potrivit datelor statistice de la începutul anului. Acesta pare să fie doar începul declinului industriei construcțiilor din România, iar cauzele sunt multiple.
Deși sectorul construcțiilor a fost deosebit de dinamic în ultimul an datorită lucrărilor inginerești de la infrastructura de transport, care au accelerat pe baza fondurilor europene și naționale, activitatea în celelalte subsectoare s-a prăbușit pur și simplu.
Construcția de locuințe în scădere
De exemplu, construcțiile rezidențiale sunt într-un declin constant în ultimele 14 luni. Iar tendința scăzătoare va continua, numărul de autorizații de construire scăzând și în primele două luni din an, -5,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Mai puține autorizații, mai puține construcții de clădiri rezidențiale în viitor: la nivel național, în primele două ale anului s-au acordat doar 4.385 de autorizații de construire.
Ianuarie este o lună în care de regulă volumul lucrărilor de construcții se contractă, însă în prima lună din acest an, scăderea la clădirile rezidențiale a fost aproape la jumătate față de lună anterioară: -47%.
Care sunt cauzele
Motivele care stau la baza cererii scăzute de locuințe noi constau în majorarea puternică a dobânzilor bancare și scumpirea materialelor de construcții după criza energetică de după invadarea Ucrainei de către trupele rusești.
Dacă după vârful atins în vara anului 2022, prețurile materialelor au dat semne de scădere pe fondul ieftinirii energiei, începutul anului 2024 a reprezentat un impuls puternic, prețurile crescând cu peste 31% față de anul de referință 2021.
Scăderi se observă și la clădirile nerezidențiale, deși pe o tendință mai atenuată:
în februarie 2024, la o scădere a numărului de autorizații de doar 0,6% față de aceeași perioadă de anul trecut, suprafața utilă totală a clădirilor s-a redus cu peste 20%, comparativ cu februarie 2023.
Continuarea în Cursdeguvernare.ro!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!