Consultații amânate cu jumătate de an la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”. Sistemul de programări, depășit | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Consultațiile de specialitate sunt amânate pentru luni de zile în Botoșani din cauza unui sistem de programări depășit. Mii de pacienți se confruntă cu întârzieri de până la șase luni pentru a obține o consultație medicală la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

Aproape 20.000 de botoşăneni, lunar, ar putea beneficia de consultaţii gratuite de specialitate în Ambulatoriul Județean. Asta dacă ar exista medici specialişti, dar şi un sistem de programări care să funcţioneze. Lipsa acestora din sistemul de sănătate botoşănean face, însă, ca tot mai mulţi pacienţi să aleagă calea privatului sau a altor judeţe. Nimeni nu pare foarte deranjat, totuşi, asta şi pentru că majoritatea medicilor care lucrează în ambulatoriul spitalului de stat activează şi într-un cabinet medical privat.

Pacienții sunt exasperaţi, iar la unele specialităţi au ajuns să se facă liste de aşteptare chiar şi pentru listele de programări. Pe fondul acestei situaţii dramatice, şefii Consiliului Județean au demarat construcţia unui ambulatoriu nou, de 13 milioane de euro.

Citește și: Un securist dovedit vrea să ajungă senator prin partidul lui Șoșoacă

Peste 10.800 de programări de consultații în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 ianuarie 2025

Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, în Ambulatoriul Integrat al spitalului, pentru un număr de 35 de specialități există peste 10.800 de programări pentru consultații în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 ianuarie 2025. Deşi poate părea o cifră foarte mare, aceasta nu face decât să sublinieze şi mai mult atât ineficienţa sistemului de programări, dar şi lipsa de specialişti.

O matematică simplă ar arăta că la fiecare specialitate pot fi două ture, dimineaţa şi după-amiaza. Se presupune că în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate se decontează doar 28 de consultaţii pe zi, nu pe tură. În cele 21 de zile de activitate ale ambulatoriului într-o lună se pot acorda 20.000 de consultaţii. Astfel că cele 10.000 de programări pe o perioadă de trei luni par că sufocă deja activitatea unităţii. Printre explicaţii ar putea fi, însă, şi o lipsă crasă de reguli de bază în funcţionarea ambulatoriului.

Citește și: A fost lansată platforma „Eu cu cine votez?”. Alegătorii pot să-și compare propriile convingeri cu programele partidelor politice

Programări telefonice imposibile

Pentru ca sistemul să fie şi mai alambicat şi defect, acum programările nu se mai fac în sistem centralizat. Majoritatea cabinetelor au un telefon mobil cu un număr alocat, la care pacienţii trebuie să sune pentru programare. Doar că de aici începe calvarul. Dacă sună prea din timp, aceştia sunt certaţi, că nu pot fi programaţi peste jumătate de an. Dacă sună mai târziu, de multe ori li se reproşează că nu s-au programat din timp. Dar, de cele mai multe ori, nici nu reuşesc să se programeze. „Am sunat timp de trei zile non-stop la numărul care mi s-a indicat. Îmi răspundea mesageria vocală: Abonatul apelat nu poate fi contactat”, a povestit un botoşănean.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Alegeri în SUA. Republicanii obțin majoritate în Senat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Monitorul de Botoșani)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...