Consultații și analize medicale gratuite pentru sute de persoane defavorizate

Data:

spot_img

Consultații și analize medicale gratuite pentru sute de persoane defavorizate, în perioada februarie – martie 2024. Campania vizează aproximativ 210 de persoane, majoritatea fiind de etnie romă, din localitatea Brăești, județul Buzău.

Campania face parte din proiectul GIFT&THE VOICE – Vocea Grupului de Inițiativă a femeilor Tinere din comuna Brăești, implementat de Asociația Centrul de Advocacy si Drepturile Omului (CADO), în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară Buzău.

Mai exact, campania a constat în acordarea de consultări medicale la domiciliu și realizarea de investigații de ecografie, precum și un pachet de analize medicale generale pentru 178 de femei și 34 de bărbați.

Au răspuns invitației partenerilor proiectului persoane de diferite vârste, de la copiii de 10 ani, însoțiți, până la vârstnici de 87 de ani, principala grupă de vârstă fiind adulți cu vârsta între 30-64 de ani, reprezentând 48% (102 de persoane).

Campanie de conștientizare în comunitățile de romi

Campania a fost realizată cu sprijinul Grupului de Inițiativă a  Femeilor Tinere – GIFT din Brăești, care în urma discuțiilor cu membrii comunității rome au identificat nevoia membrilor, în special a femeilor, privind accesul la consultări și analizele medicale gratuite pentru identificarea corectă a problemelor de sănătate cu care se confruntă.

Ulterior a fost demarată  o campanie de conștientizare în comunitățile de romi cu privire la necesitatea diagnosticării timpurii a problemelor de sănătate și oportunitatea de a accesa un pachet de analize gratuite, investigații EKG și ecografie asigurat de un grup de medici care se vor deplasa în localitate.

Citește și: Tot mai multe localități din România nu mai plătesc facturi pentru energie. Soluția unei comune din județul Cluj

Consultații și analize medicale gratuite în perioada februarie – martie 2024

Campania a avut trei etape: prima – realizarea analizelor generale, a doua – în baza rezultatelor analizelor realizate s-au realizat investigațiile de ecografie, iar a treia etapă – consultarea medicală de specialitate și acordarea de rețete medicale pentru cei diagnosticați cu probleme de sănătate.

În cazurile în care pacienții au avut nevoie de investigații speciale și complexe pe care nu și le permiteau, au fost incluse în pachetul de servicii medicale gratuite ale proiectului.

Localitatea Brăești are o populație totală de 2.399 de locuitori din care neoficial 439 sunt de etnie romă care locuiesc in comunități compacte din satele Brătilești, Ivănețu si Goidești.

Citește și: Jandarmeria refuză să facă public un contract de 13 milioane de lei, încheiat cu soțul unei angajate a Ministerului de Interne

Peste 60% dintre romi din această localitate sunt în prag de sărăcie deoarece nu dețin terenuri agricole și nu au un loc de muncă, singura sursă de venit provine din munca sezonieră în agricultură și migrația în alte țări.

Situația femeilor este cea mai gravă, majoritatea nu au un loc de muncă, în special femeile tinere părăsesc timpuriu școala ca urmare a sărăciei sau nașterilor timpurii și accesului deficitar la serviciile de sănătate.

Proiectul a fost realizat prin programul Active Citizens Fund România, program finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...