CONSUMED. Personalități precum Marian Preda, Ana Maria Brânză, Alexandra Stan, Lia Bugnar și Rodica Lazăr, într-o campanie despre mental health

Data:

spot_img

Mai multe personalități, precum rectorul Universității din București, Marian Preda, multipla campioană olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză, actrița, regizoarea și scenarista Lia Bugnar, actorii Rodica Lazăr și Dorian Boguță, artista pop Alexandra Stan, fostul model internațional Ana-Maria Bucura, balerinul ONB Răzvan Cacoveanu, directorul artistic Alice Minoiu și coregraful Ross Freddie Ray vorbesc despre provocările domeniului în care activează, în raport cu sănătatea emoțională și mintală.

Mesajele au fost transmise în cadrul proiectului „Consumed”, care aduce în atenția publicului o problemă la ordinea zilei, mental health, pot fi văzute aici: https://www.instagram.com/arsgratiaregalia/.

Implicarea tuturor acestor personalități transmite un mesaj puternic către persoanele care se confruntă cu provocări ce țin de sănătatea emoțională și mintală: că nu sunt singuri și că, indiferent de domeniul în care activează, pot apărea momente grele uneori, care însă pot fi depășite.

Ana Maria Brânză: „Nimeni nu mă mai aștepta cu o medalie”

„La scurt timp după ce mi-am încheiat cariera sportivă, zilele au început să devină din ce în ce mai grele și mai goale. Îmi era foarte greu să-mi dau seama că, orice aș face de acum înainte, nimeni nu mă mai aștepta cu o medalie. Deși aveam casă, mașină, eram invitată la evenimente, apăream la TV, aveam un job, eram din ce în ce mai nefericită. E greu să trăiești tu, cu tine, atunci când nu mai știi cine ești, când nimic pare să nu mai aibă sens. Ce am făcut eu atunci? Am mers la terapie, am încercat să găsesc oameni care să mă ajute”, mărturisește campioana olimpicăAna Maria Brânză.

Marian Preda: „Ca profesor, este esențial să nu fii indiferent”

Profesorul, dacă observă un elev sau un student care se confruntă cu provocări ce țin de mental health, ar trebui să dirijeze lucrurile spre intervenții calificate. Să întrebe, să dea un ajutor, să întindă o mână. Ca profesor, este esențial să nu fii indiferent. Problema, în comunitatea urbană modernă și postmodernă, este tocmai izolarea și indiferența celorlalți”, declară Marian Preda, rectorul Universității din București.

Lia Bugnar: „Lipsa reperelor este o formă de a fi orfan în societate”

Întrebată dacă presiunea publicului și a succesului pot influența sănătatea emoțională și mintala a unui regizor, scenarist sau actor, Lia Bugnar a arătat că „varianta care te poate duce la o șubrezire a sănătății emoționale este să NU fii supus judecății publicului, adică să muncești doar în sinea ta, să scrii și să ții în sertar”.

Ea spune că, de exemplu, sunt foarte mulți oameni care termină regie de film sau de teatru, dar care nu apucă niciodată să aplice ceea ce au învățat.

„Privind dintr-o altă perspectivă, și lipsa reperelor din societatea zilelor noastre te poate duce într-o instabilitatea emoțională. Lipsa reperelor este o formă de a fi orfani ca societate. Fără repere, poți să pici în tristeți, pentru că nu te încadrezi în niște șabloane de succes”, a adăugat Lia Bugnar.

„Pentru un actor tânăr, cea mai mare presiune este aceea de a-și găsi de muncă. Ca actor, chiar și atunci când ai roluri, ai mereu parte de incertitudine; acum e bine, dar oare cât va dura acest bine și cum va fi după? E o presiune pe care o pui tu pe tine și pe care am văzut-o la foarte mulți colegi. Cu timpul, și pe măsură ce capeți experiență, înveți că trebuie să te și bucuri de moment, să conștientizezi că-l ai”, spuneactrița Rodica Lazăr.

„Cei care devin actori sunt, de regulă, oameni care pleacă dintr-o copilărie care nu a fost chiar cea mai fericită. Așa cred eu. Devii actor pentru că vrei să fii în centrul atenției. Lumea se uită la tine, te judecă, te aplaudă. În momentul în care îți dorești acest lucru, înseamnă că ai dus lipsă de atenție în copilărie și cauți această atenție atunci când crești mare. Iar cea mai bună meserie pentru această atenție este actoria”, crede actorul Dorian Boguță.

Alexandra Stan: „Atunci când simt că nu mai fac față, dau un pas înapoi”

„Atunci când simt că nu mai fac față, dau un pas înapoi. De cele mai multe ori îmi sun familia, cu care am o relație foarte bună, plâng o oră, mai merg la biserică, mai ascult un Podcast care mă motivează. Și încerc să nu mă mai uit pe Social Media deoarece crează, cred, 50% din problemele pe care le avem în cap”, spune artista pop Alexandra Stan.

„Cariera de model are foarte multe provocări ce țin de mental health, începând cu nevoia de adaptabilitate la oameni, locuri, culturi. Alte provocări țin deopotrivă de acceptarea eșecului și de gestionarea succesului, de a ști cum să rămâi, în orice situație, cu picioarele pe pământ. De a-ți accepta calitățile și defectele. Important este să ai valori în care să crezi și să știi ce vrei”, explică Ana Maria Bucura, fost model internațional de succes.

Ross Freddie Ray: „Ca artist, îți petreci cariera fiind criticat de profesori, de public, de presă”

„În balet, provocarea este de a face față presiunii de a intra pe scenă. În zilele cu spectacol simt o atmosferă diferită în jurul meu. De regulă, emoțiile încep să apară când sunt la machiaj. Stomacul o ia razna, inima bate tare. Încep prin a lucra cu mine, îmi reglez respirația, mă concentrez pe bucuria se a dansa şi de a fi pe scenă”, mărturisește Răzvan Cacoveanu, balerin la Opera Națională București.

„Artiștii sunt mult mai predispuși la depresie pentru că ei trăiesc foarte intens totul. Fără această intensitate, probabil că nici nu ar ajunge în starea aceea de creație. Iar această trăire îi împinge uneori într-o zonă mai puțin confortabilă, plină de frământări, de întrebări care, în final, le pot afecta sănătatea emoțională și mintală. Important e să nu ai doar dorința de a-ți hrăni egoul. Altfel, dacă ai dorința de a dărui oamenilor, de a oferi din emoția ta, atunci scade riscul de a te confrunta cu stări care să te afecteze mintal sau emoțional”, este de părere Alice Minou, director artistic.

În general, ca artist, îți petreci cariera fiind criticat de profesori, de public, de presă. Evident că, de la un punct, lucrurile acestea te afectează pentru că munca ta e atât de personală. Îți pui sufletul în ea și e foarte dureros atunci când ai parte de reacții și recenzii negative”, spune coregraful Ross Freddie Ray.

Imaginea proiectului Consumed este balerina Francesca Velicu

Următoarea etapă a proiectului „Consumed”, organizat de Asociația Literati prin brandul cultural Ars Gratia Regalia și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este o discuție la care participă Ana Maria Brânză, campion olimpic scrimă, Marian Preda, rector Universitatea din București, Marina Minoiu, balerină la Royal Danish Balet, Ross Freddie Ray, coregraf, și Alina Gherghișan, psiholog sportiv COSR. Evenimentul va avea loc în data de 7 iunie, de la ora 17:00, la Sala Rapsodia (str. Lipscani 53).

Imaginea Proiectului „Consumed” este balerina Francesca Velicu (English Național Ballet), care dansează într-un clip emoționant, în coregrafia lui Ross Freddie Ray și regia lui Bogdan Daragiu. Clipul poate fi văzut aici: https://youtu.be/I695kIotwYE.   

Partener de comunicare: PiArt Vision

Parteneri: Casa de Balet, Elexus

Parteneri media: Elle, News.ro, Spotmedia, PressHub

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Cum votează românii și care sunt prioritățile lor la urne

Cum votează românii și care sunt prioritățile lor la...