Controversatul judecător Netejoru se retrage la o pensie de 6.500 de euro pe lună

Data:

spot_img

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat pensionarea lui Lucian Netejoru, șeful Inspecției judiciare (IJ). Netejoru va pleca la pensie începând cu data de 1 iulie și va încasa o pensie de 6500 de euro pe lună.

Potrivit ordinii de zi soluționate, Lucian Netejoru va pleca din magistratură alături de alți 12 colegi judecători.

Anul trecut, Netejoru avea un salariu la IJ de 26.000 de lei pe lună net. Având în vedere că pensia magistraților este în cuantum de 80% din salariu brut din ultima lună de activitate, rezultă că acesta va încasa o pensie de aproximativ 32.000 de lei net pe lună, adică 6.500 de euro.

Citește și: „Supersonica” Kovesi. Bilanț spectaculos după primul an ca procuror șef european

Pensie mai mare decât salariu

Legea privind statutul procurorilor și judecătorilor prevede că „Judecătorii, procurorii (…) se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”

Această prevedere, însoţită de includerea contributiilor în salariul brut, permite ca pensiile calculate în acest mod să poată depăşi salariile nete din timpul activităţii.

Lucian Netejoru a ieșit la pensie în iunie 2022
Lucian Netejoru a ieșit la pensie în iunie 2022

De-a lungul celor două mandate Netejoru s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate, cum ar fi cercetări disciplinare deschise în urma unor sesizări dubioase și a schimbat inspectori care dădeau soluții care nu erau pe placul conducerii. Acuzat de plagiat în teza de doctorat, cariera lui Netejoru a continuat fără piedici.

Sub conducerea lui Lucian Netejoru, Inspecția Judiciară a deschis nenumărate acțiuni disciplinare împotriva procurorilor care au instrumentat dosare grele. Cel mai proeminent client al IJ a fost ex-șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Dosare controversate

Netejoru a întocmit acțiuni disciplinare și împotriva unor judecători care au criticat abuzurile PSD de pe vremea lui Liviu Dragnea. A fost cazul judecătoarei de la Bihor, Crina Muntean, sau al judecătorului Cristi Danileț.

Tot el a deschis dosare disciplinare judecătorilor Alina Gioroceanu, Dragoș Călin și Laurențiu Grecu sub pretextul că ar fi adus atingere prestigiului justiției și că au făcut politică pe un grup al magistraților de pe Facebook.

Tot pentru Netejoru, fostul ministru Tudorel Toader, susținut de PSD-UDMR-ALDE a emis o ordonanță de urgență pentru ca funcția acestuia să fie păstrată și să candideze pentru un nou mandat.

_________________

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Omul bun la toate din MJ, „uns”magistrat de legătură la Chișinău

Ministerul Justiției, condus până ieri de Alina Gorghiu, alege...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...