Corupția rămâne cea mai infecțioasă „boală”

Data:

Identificată, pentru moment, în doar câteva județe, practica certificatelor false de vaccinare este, fără îndoială, un fenomen mult mai larg răspândit în România. În încercarea de a nu-și asuma niciunul dintre riscurile vaccinării, dar de a beneficia de toate avantajele oferite de certificatul de vaccinare, mulți români au recurs deja la infracțiuni. Ceea ce acești ignoranți nu-și dau seama este că, în acest mod, se supun unor riscuri mult mai mari decât dacă s-ar fi vaccinat.


Vaccinarea fictivă sau „vaccinarea la chiuvetă”, așa cum a mai fost numită, nu-ți oferă decât o protecție tot atât de fictivă în fața infecției cu noul coronavirus. Iar dacă ție nu ți-e frică de virus, pentru că tu ai imunitate de dac, ai putea să gândești puțin mai departe de propria persoană și să înțelegi măcar riscurile la care îi supui pe cei cu care vii în contact, unii dintre ei poate persoane vulnerabile. Acest efort cere însă o minimă empatie, tendință pe cale de dispariție în România de astăzi. Corupția și analfabetismul științific girat de școala românească a ultimelor decenii se dovedesc astfel a fi reale pericole pentru sănătatea publică.

Problema este că unii dintre vaccinații doar pe hârtie ajung la spital cu forme grave de COVID-19, ceea ce șubrezește și mai mult imaginea și așa șubredă a campaniei de vaccinare. Cel puțin la fel de condamnabile sunt însă și cadrele medicale care au acceptat acest târg total necumpătat. Totul pornește tot de la corupția adânc înrădăcinată la toate nivelurile societății. În România, corupția a ajuns la un asemenea nivel încât generează de la sine corupție. Încurajate de ineficiența și de cvasi-inexistența organelor de anchetă, cadrele medicale corupte și vaccinații fictivi coexistă fără probleme în această conjurație a imbecililor.


Iar pentru optimiștii care încă mai cred că anii următori vor aduce și o mult așteptată schimbare în bine, trebuie spus că, și anul acesta, școala va începe, pentru elevii de clasa a IX-a, fără programă și cu manuale de acum două decenii. Nu mai vorbim despre rata uriașă a abandonului școlar în rândul elevilor români. O generație care nu beneficiază de educație de calitate este pepiniera perfectă pentru viitoarele generații de indivizi manipulabili, conspiraționiști și toleranți cu actele de corupție și cei care le comit.

Articolul a fost publicat mai întâi în Viața Liberă

spot_imgspot_img
Remus Basalic
Remus Basalichttps://www.viata-libera.ro/
Reporter, din 2011, la ziarul ”Viața liberă” din Galați, specializat pe domeniul medical și social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...